Stiri

Câteva știri din lumea filmului românesc (5 – 11 februarie 2018)

Știrile săptămânii: Peste 80 de filme în competiție pentru Gala Premiilor Gopo 2018; „Jesús del Cerro, un cineast spaniol în România”; Au început înscrierile pentru programul Civil Society Pitch; Call for entries || Bucharest Fashion Film Festival 2018; Cristian Mungiu: Despre România și imaginea ei. După întreruperea proiecției cu 120 BPM / bătăi pe minut; „Licu, o poveste românească”, în competiția „In Focus: New Europe” a festivalului ZagrebDox; Cultura protestului din 1968 până azila One World Romania 11; De Valentine’s Day, un volum de poezie ține loc de bilet la filmul Paterson.

Peste 80 de filme în competiție pentru Gala Premiilor Gopo 2018

23 de lungmetraje, 12 documentare și 49 de scurtmetraje lansate în cinematografe sau festivaluri în 2017 au intrat oficial în cursa pentru nominalizări la Premiile Gopo 2018.

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, ajunsă la cea de-a XII-a ediție, va avea loc pe 19 martie 2018, în București.

Printre filmele eligibile la categoria lungmetraj de ficțiune se regăsesc “Ana, mon amour” (r. Călin Peter Netzer), câștigătorul Ursului de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică la Berlinale, “Fixeur” (r. Adrian Sitaru), propunerea României la Premiile Oscar, Aniversarea” (r. Dan Chișu), “Breaking News” (r. Iulia Rugină), producții românești aflate în fruntea clasamentului în ceea ce privește succesul la box-office precum “Octav” (r. Sergiu Ioan Celebidachi), “Ghinionistul” (r. Iura Luncașu) și “6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil), sau debuturile în lungmetraj “Marița (r. Cristi Iftime), Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu) și „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” (r. Emanuel Pârvu).

Lista completă a lungmetrajelor eligibile poate fi consultată pe site-ul Premiilor Gopo: http://premiilegopo.ro./filme/2018

Cele mai populare documentare românești ale anului 2017, Țara moartă” (r. Radu Jude), Planeta Petrila” (r. Andrei Dăscălescu) și “Ouăle lui Tarzan (r. Alexandru Solomon) se regăsesc printre cele 12 titluri înscrise la categoria Cel mai bun documentar, alături de Eu sunt Hercule (r. Marius Iacob), Procesul(r. Claudiu Mitcu) sau Lovesc, deci exist (r. Marius Barna).

Lista filmelor ce concurează pentru Cel mai bun scurtmetraj cuprinde titluri de ficţiune, documentar și animaţie, prezentate în premieră în circuitul festivalier competitiv naţional sau internaţional al anului trecut. Dintre cele 49 de titluri înscrise, amintim: “O noapte în Tokoriki (r. Roxana Stroe), Scris/Nescris” (r. Adrian Silișteanu), Doamna Ghica” (r. Cătălin Mesaru, Cătălin Moise), “Sechestrați fără voie (r. Tudor Botezatu), “No Man’s Land” (r. Marius Olteanu), “Când afară ninge” (r. Conrad Mericoffer), Sisif 2.0” (r. Toma Peiu, Luiza Pârvu), “Cord” (r. Ioachim Stroe), Petrecere privată” (r. Octav Chelaru), Offstage” (r. Andrei Huțuleac).

Nominalizările pentru toate cele 20 de categorii vor fi anunțate la finalul lunii februarie.

Juriul din acest an este compus din 11 profesioniști din domeniu: Igor Cobileanski (regizor), Ana Ciontea (actriță), Iuliana Târnovețchi (producător), Barbu Bălășoiu (operator), Radu Corciova (scenograf), Gabriela Albu (exploatant) și criticii de film Irina Margareta Nistor, Cătălin Olaru, Cristian Mărculescu, Angelo Mitchievici, Ion Indolean.

După ce juriul va anunța nominalizările, aproximativ 500 de membri activi din industria cinematografică românească vor fi invitați să desemneze câștigătorii trofeelor Gopo 2018.

Acest lucru va fi realizat printr-un sistem de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit și consultanță PwC România.

Gala Premiilor Gopo 2018 – ediția a 12-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.


„Jesús del Cerro, un cineast spaniol în România”

Ambasada Spaniei şi Instituto Cervantes din Bucureşti vă invită la evenimentul cinematografic „Jesús del Cerro, un cineast spaniol în România”, care se va desfăşura  în perioada 12 februarie – 8 martie la Instituto Cervantes. Evenimentul îl aduce în prim plan pe regizorul si producatorul spaniol Jesús del Cerro şi va cuprinde o selecţie de cinci filme care îmbină diverse genuri pentru toate vârstele şi gusturile. Din program nu vor lipsi acţiunea, drama sau romantismul pe care le vom regăsi în Hawaii”, cel mai recent film al lui Jesús del Cerro. Proiecţia va fi urmatã de o sesiune de întrebări şi răspunsuri în prezenţa regizorului, moderatã de actriţa Cristina Flutur care interpreteazã rolul principal feminin în acest film (câștigãtoarea Premiului Palme d’Or pentru Interpretare Feminină la Festivalul de Film de la Cannes pentru rolul Alina din filmul „După dealuri” de Cristian Mungiu).

Seria de proiecţii continuã cu douã comedii: „Naşa”, care a înregistrat cele mai mari încasări pentru un film românesc în 2012, obținând premiul GOPO pentru cea mai buna audiență, şi Carlitos y el campo de los sueños” / Carlitos are şansa vieţii (producție spaniolă), primul lungmetraj regizat de Jesús del Cerro care a obţinut premiul pentru cel mai bun film şi Premiul Publicului la Festivalul de Film Giffoni, unul dintre cele mai importante festivaluri de film pentru copii.

Cei care nu au văzut încă filmul „Departe de tine” vor avea ocazia să îl descopere pe Jesús del Cerro în ipostaza de producător şi scenarist, dar şi să revadă actori de excepţie precum Maia Morgenstein, Maria Dinulescu sau Andi Vasluianu.

Seria de filme se va încheia în data de 8 martie cu documentarul „Sunt însãrcinatã în România” care va avea avanpremiera în cadrul acestui eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii. Documentarul evidenţiază, printre altele, caracterul conservator al societăţii româneşti în ceea ce priveşte condiția femeii în toate aspectele sale. Proiecţia va fi urmată de o dezbatere în prezenţa regizorului.

Intrarea la toate proiecţiile va fi liberă în limita locurilor disponibile. Pentru rezervări, trimiteţi un e-mail la adresa cultbuc@cervantes.es.

Eveniment realizat cu sprijinul: Studio Indie Productions, Actoriedefilm.ro, ProTV, Imagina International Sales.

Luni, 12 februarie, 19:00  – HAWAII

Luni, 19 februarie, 19:00 – NAŞA

Luni, 26 februarie, 19:00 – Carlitos y el campo de los sueños / Carlitos are șansa vieții

Luni, 5 martie, 19:00 – Far from Here / Departe de tine

joi, 8 martie, 18:30 – Sunt însărcinată în România

Jesús del Cerro reprezintă un reper al cinematografiei şi televiziunii, atât în Romania cât şi în Spania. În Spania a regizat şi produs unele dintre cele mai de succes seriale din toate timpurile, precum „Medic de familie”, „Poliţiştii”, „Colegii” sau „Buticul lui Pepe”. Între anii 2003 – 2005 a fost regizorul, creatorul şi producătorul executiv al serialului „Cu un pas înainte”, care a devenit imediat un succes în peste 60 de ţãri. Adaptarea acestui serial l-a adus pentru prima dată în România în anul 2006.

Din anul 2007 s-a dedicat în întregime regiei cinematografice, cu reuşite notabile din partea criticilor şi a publicului. La jumătatea anului 2008 s-a reîntors la București începând etapa de producător și regizor de film în România cu „Contra timp” (2008) și „Contra timp 2” (2009), „Ho Ho Ho”  (2009), „S-a furat mireasa (2012).

Hawaii (2017, 116’) – Acţiune / dramă / romantic; V.O românã cu subtitrare în englezã

Cu: Dragoș Bucur, Andi Vasluianu, Rodica Lazăr, Cristina Flutur, Constantin Cojocaru, Gheorghe Ifrim

Acțiunea se desfășoară în România în perioada comunismului, când a intra în posesia unei moşteniri lăsate de o rudă din altă ţară era de neconceput. Andrei, un taximetrist descurcăreţ, află că a moștenit echivalentul a 3 milioane de dolari de la un unchi din Hawaii. Situaţia se complică în momentul în care Andrei se lovește de realitatea regimului comunist. Nu poate pleca legal din țară pentru a-și primi moștenirea, iar banii nu pot fi trimiși în ţară pentru că aceştia ar deveni automat proprietatea statului român.

The Godmother / Naşa (2011, 100 ’) – Acţiune / comedie; V.O românã/englezã cu subtitrare în englezã/românã

Cu: Dragoș Bucur, Ştefan Iancu, Whitney Anderson, Cãtãlina Grama

Jennifer este o americancă stabilită în România, căsătorită cu Radu Prodan, un respectat finanțist român, și împreună au un băiat de 10 ani, David. Într-o bună zi, în timpul unui botez la care participa în calitate de nașă, poliția năvălește în biserică și îl arestează pe soțul ei.

Cu această ocazie, Jennifer află că „respectabila” afacere a lui Radu consta de fapt în spălare de bani pentru un temut mafiot local, Spânu. Singura soluție pe care o găsește pentru a-și salva familia este să își formeze propria „familie mafiotă” și să contracareze astfel acțiunile dușmanului lor, Spânu. În acest demers îndrăzneț ea va fi ajutată de o serie de personaje atipice, oameni normali puși în situații excepționale, dar mai ales de fiul său, David, care se dovedește a fi mai mult decât un băiețel curajos, devenind un sprijin și un sfătuitor nesperat.

Carlitos y el campo de los sueños / Carlitos are șansa vieții (2008, 107’) – Aventuri / comedie;

V.O. spaniolă cu subtitrare în limba română

Cu: Guillermo Campra

Carlitos Bermúdez are douã dorințe în viață: dorește să găsească un cuplu care să-l adopte din orfelinatul spaniol și să devină jucător de fotbal pentru echipa de juniori a Spaniei. Cu ajutorul unor prieteni din orfelinat, pornește într-o misiune pentru a demonstra talentul său de jucător de fotbal lumii. Cel mai mare obstacol în calea visului său este Holipito, administratorul orfelinatului, care încearcã să împiedice realizarea viselor lui Carlitos.

Far from Here / Departe de tine (2017, 94’) – Dramã; V.O englezã cu subtitrare în românã

Regia: James Pillion

Cu: Jonathan Ahmadi, Maia Morgenstern, Maria Dinulescu, Andi Vasluianu

Grant (Jonathan Ahmadi) și Sofia (Maria Dinulescu) sunt un cuplu proaspăt căsătorit, ce dorește să-și formeze o familie. Schimbările din viața profesională a Sofiei îi fac să se mute din America la București, iar un an mai târziu relația lor ajunge în impas, bântuită de promisiunile făcute și nerespectate. Sofia este acum o ființă sigură pe ea și ambițioasă, iar Grant încearcă, fără succes, să-și scrie romanele. O tragedie lovește familia lui Grant, iar acesta trebuie să se întoarcă în America.

Prinsă între carieră și povestea de dragoste pe care o trăiește, Sofia are de ales: pleacă împreună cu soțul ei pentru a-și construi o familie sau rămâne alături de șeful ei (Andi Vasluianu) pentru a-și dezvolta cariera în plină dezvoltare?

Sunt însărcinată în România (2016, 78’) – Documentar; V.O românã cu subtitrare în englezã

Documentarul îmbină mai multe interviuri de tip talking heads pentru a obține o imagine de ansamblu asupra politicilor guvernamentale prin care statul român sprijină sau nu femeile care își doresc să aibă un copil. Mai mult de 40 de femei care trăiesc în România și în Spania sunt intervievate pe teme de interes social ca viabilitatea vs. disfuncționalitatea sistemului sanitar public, discriminarea la locul de muncă sau rolul partenerului de viață în creșterea copiilor. În ciuda diferențelor majore de vârstă, nivel de educație, ocupație sau statut material, toate trebuie să se confrunte cu numitorul comun al statului român. Pe de altă parte, dintre toți acești factori, cel puțin unul influențează semnificativ calitatea serviciilor medicale: nivelul material.


Au început înscrierile pentru programul Civil Society Pitch

Festivalul Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania continuă și în 2018 programul de pețitorie. Invităm organizațiile și persoanele care luptă pentru apărarea drepturilor omului, precum și documentariștii, regizorii, producătorii de filme și artiștii vizuali din România, Republica Moldova, Bulgaria și Ungaria să se înscrie la atelierul CIVIL SOCIETY PITCH. Atelierul va fi moderat de tutori internaționali și se va desfășura în perioada 16-18 martie la ARCUB, la debutul celei de-a 11-a ediții a festivalului (16-25 martie 2018).

CIVIL SOCIETY PITCH este un demers inovator, ce își propune să faciliteze formarea de echipe mixte de cineaști și activiști cu scopul realizării de filme creative care documentează realitățile locale. La edițiile din 2017 au participat 23 proiecte din societatea civilă și 32 de cineaști și am acordat două premii de dezvoltare în valoare de 4000 de euro echipelor câștigătoare, respectiv: regizoarea Iulia Stoian, Centrul FILIA și Funky Citizens, pentru filmul documentar INVIZIBILII (2016), regizoarea Eliza Zdru și Asociația Teach for Romania, pentru filmul LEARNING TEACHING (2017).

Datorită colaborării cu partenerii locali din domeniu, vom invita și participanți din Bulgaria, Ungaria și Republica Moldova. Întregul atelier se va desfășura în limba engleză.

Atelierul se va desfășura pe parcursul a trei zile, iar în prima zi participanții vor beneficia de o sesiune dedicată structurării și realizarea pitch-urilor cu ajutorul specialiștilor în domeniu invitați.

Tutorii atelierului ediției din martie 2018 sunt:
Rada Šešić – regizor documentarist și programator pentru cele mai mari festivaluri de film documentar din Olanda – IDFA Amsterdam și IFFR Rotterdam – și coordonatorul competiției de film documentar al festivalului din Sarajevo
Maciej Nowicki – vicepreședinte în Consiliul Director al Fundației Helsinki pentru Drepturile Omului din Polonia și director al Festivalului Internațional de Film WATCH DOCS din Varșovia.

Calendar:
16 februarie 2018: termen limită înscrieri idei de proiecte de film din partea societății civile
16 februarie 2018: termen limită înscrieri documentariști, regizori, producători de filme
28 februarie 2018: anunț public cu selecția participanților la atelier
16-18 martie 2018: desfășurarea atelierului CIVIL SOCIETY: seminarul How to Pitch, sesiuni de Pitching și Speed Dating în cadrul Festivalului One World Romania, ediția a 11-a
Aprilie – Septembrie 2018: incubare și accelerare proiecte documentare
Octombrie – Noiembrie 2018: atelier de follow-up și sesiune de prezentări work-in-progress cu echipele formate în urma atelierului și acordarea premiului Civil Society Pitch 2018.

Pentru participanții din afara Bucureștiului, One World Romania oferă 3 nopți de cazare și masă. Participanții vor trebui să își achite costurile de transport.


Call for entries || Bucharest Fashion Film Festival 2018

Căutăm scurtmetraje pentru secțiunea Competiție din cadrul Bucharest Fashion Film Festival, aflat la a doua ediție, programat pentru 13-15 aprilie, la cinema Elvira Popesco. Puteți înscrie filmele la www.bucharestfashionfilm.ro/bfff până pe 1 martie, iar juriul, compus din invitați străini și profesioniști ai industriilor creative locale, va alege Best Film și Best Local Production, urmând să existe și un premiu al publicului.

Pentru a fi eligibile, filmele trebuie să fi fost produse în 2017/2018, să aibă o durată maximă de 20 de minute, și să aibă o pronunțată latură estetică sau să fi fost comisionate de un brand vestimentar, de accesorii sau cosmetice. Dincolo de acestea, filmul se poate încadra în orice gen, poate conține sau nu dialog sau fir narativ, poate fi un film experimental sau comercial. Din punct de vedere formal există destul de puține limitări. Ce ne interesează este un concept închegat, puternic, declinat într-o estetică corespunzătoare, coerentă cu ideea propusă. Un bonus este accentuarea ideilor de positive body image și sustenabilitatea produselor (dacă este cazul), două aspecte cheie pe care ne dorim să le discutăm în cadrul festivalului.

Pe lângă proiectarea filmului în festival și promovarea către publicul local, ne implicăm activ în construirea unei comunități de profesioniști din modă, film și advertising din Europa de Est, în facilitarea interacțiunilor dintre aceștia și implicit, promovarea unor oportunități de colaborare prin intermediul platformei online pe care o punem la dispoziție. Pe lângă premiile oferite, filmele câștigătoare vor fi promovate într-o rețea internațională de parteneri, oferind echipelor implicate un plus de vizibilitate. Festivalul oferă o ocazie de a facilita colaborări interdisciplinare, de a face cunoscut publicului local acest gen emergent, situat la intersecția dintre fashion, film și advertising și este o modalitate de stimula producții locale și a le oferi expunere internațională.

Bucharest Fashion Film Festival este primul eveniment din România plasat la intersecția dintre fashion, film și advertising. Aflat la a doua ediție, festivalul pune bazele unui forum de discuție despre relația dintre film și modă prin proiecții de film, dezbateri și workshopuri. Programul include sectiunea competițională, în cadrul căreia sunt proiectate și premiate cele mai bune filme de modă locale și internaționale, o selecție de filme cult cu scenografie și costume spectaculoase și documentare despre personaje sau momente marcante din istoria modei. Festivalul pune în legătură creativi de top din industria filmului și a modei, agenții de branding și studiouri de design, creând o relație simbiotică între aceste domenii și construind noi oportunități de colaborare. (7 februarie 2018)


Cristian Mungiu: Despre România și imaginea ei. După întreruperea proiecției cu 120 BPM / bătăi pe minut

Mă văd nevoit pentru întîia dată să mă exprim public în calitate de distribuitor în urma incidentului de duminică, 4 februarie, cînd proiecția filmului francez 120 BPM de la sala de cinema a Muzeului Țăranului Român a fost întreruptă de un grup de protestatari care au pătruns în sală cîntînd cîntece religioase.

Cer scuze spectatorilor pentru acest incident nedorit și de neprevăzut. Și mulțumesc conducerii Muzeului Țăranului Român care ne-a ajutat să ne ținem promisiunea făcută încă din seara incidentului – aceea de a reprograma cît de curînd filmul în aceeiași sală, cu intrare liberă pentru toți cei care au fost prezenți la proiecția întreruptă în 4 februarie.

Proiecția va fi reluată pe 20 februarie, la ora 18:00.

Consecințele publice ale acestui incident nu pot fi însă reparate la fel de simplu.

Poate unii dintre dumneavoastră știu, România și Franța se pregătesc intens pentru un sezon cultural bilateral în 2018 și 2019 – cu ample manifestări ale artiștilor români în Franța și ale celor francezi în România. Scopul acestui sezon este să combată pe cît posibil stereotipurile cu care ne percem unii pe ceilalți și să confere o altă imagine, mai proaspătă, mai aproape de realitate fiecăreia dintre țări în ochii cetățenilor celeilalte.

Banuiesc că nu e cazul să vă spun ce imagine avem noi ca români, în străinătate. Eu însumi am fost înfățișat într-o caricatură ca cerșetor, în 2013, pe cînd eram în juriu la Cannes. Am decis atunci, în ciuda tuturor inflamărilor patriotarde din România, ca cel mai corect este să lăsăm capul în pămînt, nu ne revoltăm în tot felul de proteste publice despre incident. Pentru că ce cred oamenii despre tine nu se repară cu comunicate. Și pentru că percepția despre români și România în străinătate, oricât de stereotipală și simplificatoare ar fi, este rezultatul unor fapte, a unor întâmplări care au condus la această imagine nefericită. Iar dacă vrem să schimbăm imaginea, trebuie sa schimbăm conținutul, nu să cosmetizăm imaginea.

Și cum ne pregătim noi să schimbăm conținutul?

La nivel de inițiativă personală, organizăm, de exemplu, (eu și alții), festivaluri de film la care vin oaspeți să vadă că nu sîntem vampiri și că de fapt avem o țară mai normală și mai prietenoasă decît pare de la distanță.

La nivel de stat, cum spuneam, organizăm un sezon cultural cu Franța și arătăm că uite, România este și altfel.

Din păcate însa, un incident ca cel de duminică seara riscă să anuleze în mare măsură efectele multor inițiative reparatorii. Știrea despre incident a fost preluată și mediatizată. Ea asociază din nou România cu termeni ca ‘primitism’, ‘fanatism’, ‘intoleranță’.

De ce?

Pentru că 120 BPM nu este vreun mărunt film de propagandă despre libertatea sexuală și cu atît mai puțin un film care să îndemne la relații homosexuale. Este un film despre civism, despre responsabilitate socială, despre lupta pentru drepturile oricărei comunități de minoritari stigmatizați public de superficialitatea cu care îi judecăm adesea pe cei diferiți de noi.

Mai mult, e filmul pe care francezii l-au considerat potrivit să reprezinte Franța la Oscar. Filmul care a luat marele premiu la Cannes. Filmul care, a doua zi dupa incidentul bucureștean, a luat 6 premii Lumiere fiind considerat cel mai important film francez al anului. Film care a fost vizionat de peste două milioane de spectatori în Franța (fără ca vreo proiecție să fie întreruptă de cîntece).

Nu mai traiesc de mult cu speranța că cinematograful poate schimba lumea – în caz ca o voi fi avut vreodată. Însă cinemaul poate, uneori, să ne deschidă mintea. Sa ne facă să înțelegem mai multe despre ceva ce nu știam, despre ceva ce nu ne preocupa. Iar acest film, cu precădere, indiferent dacă îl apreciezi sau nu ca mostră de cinema, are potențialul formidabil de a declanșa discuții publice despre o sumedenie de teme care ar trebui să ne preocupe pe noi, în societatea românească.

Ca distribuitori ai filmului în România, am ales să începem prezentarea publică a filmului printr-o discuție cu tineri, cu liceeni, în prezența profesorilor lor, a unor psihologi și sociologi: o discuție despre toleranța, despre civism, despre necesitatea educației – a celei sexuale în particular, dar a educației în general – singura care te poate face să-l judeci pe celalalt mai puțin stereotipal.

Însă desigur, acea discuție nu s-a constituit într-o știre la fel de mediatizată precum incidentul de duminică. Pe care nu-l mai putem șterge, dar pe care îl putem folosi ca pe un declanșator al unei reacții a noastre care să ne poziționeze altfel, care să arate cum ne raportăm noi la acel incident. Noi ca cetățeni și noi ca autorități ale statului. Dacă aș fi Ministrul Culturii, m-aș grăbi să merg să văd filmul, ca să pot avea o reacție în cunoștință de cauză, pentru ca e cazul să am o reacție. Dacă aș fi primarul Capitalei, m-aș preocupa să aflu de ce acest film a fost difuzat în sala Muzeului Țăranului Român și de ce nu are Primăria ca program să redea orașului săli de cinema mai puțin sacre, dacă aș fi polițist, printre cei care i-au legitimat pe turbulenți, aș aplica niște sancțiuni. Pentru ca să întrerupi o proiecție de film cîntînd cîntece religioase trebuie să fie la fel în fața legii la fel de grav ca a întrerupe o slujbă în biserică cîntînd heavy metal.

Este foarte complicat să distribui orice film în România. Dacă nu e action-adventure sau un amuzant film cu super eroi. Prin indiferența statului, nu mai există săli. Iar lipsa de săli a generat o lipsă de interes, pierderea obișnuinței de a vedea filme alături de alții, pierderea gustului pentru orice e diferit de normă. Este cu atît mai complicat să distribui un asemenea film. Am întîmpinat nenumărate refuzuri în încercarea de a-l programa. Din cauza conținutului, din cauza prejudecăților, din teama și din comoditate.

Le mulțumesc tuturor celor care, în acest context, au lăsat deoparte precauțiile și au ales să re-programeze filmul. Momentan nu sînt mulți. Dar dacă va exista interes din partea dvs, ca cetățeni, vor fi poate, data viitoare, mai mulți.

Vă invit să vedeți filmul, înainte de a emite păreri despre natura lui. Pentru că dacă o facem, în necunoștință de cauză, îi vom judeca pe alții la fel de stereotipal precum ne judecă și ei pe noi.

Momentan, campionii curajului contracurent sînt: București: MȚR (20 februarie de la 18:00), Cinema Elvire Popesco (13.02 de la 15:30, 14.02 de la 15:45), Cinemateca Union (13.02 de la 18:30, 14.02 de la 18:30, 16.02 de la 16:00, 20.02 de la 16.30),  Afi Cotroceni (07.02 de la 21:30, 08.02 de la 21:30), Cine Globe Titan (07.02 de la 18:30, 08.02 de la 22:45), Cluj Napoca – Cinema Victoria (09.02 de la 22:30, 12.02 de la 20:00, 13.02 de la 22.30), Iași – Ateneu (19.02 de la 20.00), Botoșani – Cine Globe Uvertura (07.02 de la 22:45, 08.02 de la 22:45), Pitești – Cinema Trivale (07.02 de la 14:00, 09.02  – 15.02 de la 14:50)

Informații despre proiecțiile 120 BPM/bătăi pe minut vor fi udpatate pe site-ul https://voodoofilms.ro/  și pe pagina de Facebook Voodoo Films https://www.facebook.com/VDfilmsdistribution/


„Licu, o poveste românească”, în competiția „In Focus: New Europe” a festivalului ZagrebDox

Documentarul „Licu, o poveste românească”, în regia Anei Dumitrescu, a fost selectat în secțiunea „In Focus: New Europe” a festivalului ZagrebDox. Prestigiosul eveniment, din capitala Croației, va avea loc în perioada 25 februarie – 4 martie.

Filmul, recompensat la sfârșitul anului trecut cu trofeul „Porumbelul de Aur/Golden Dove” la DOK Leipzig, va fi prezentat la cea de-a 14-a ediție a festivalului de la Zagreb pe 2 martie.

Documentarul, scris și regizat de Ana Dumitrescu și produs de compania Jules et Films, vorbește despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canțer, un bărbat de 92 de ani, a supraviețuit unor evenimente istorice majore. 

„Licu, o poveste românească” este un documentar despre trecerea timpului și despre bătrânețe, o meditație despre propria condiție și efemeritate. La vârsta lui, Licu a rămas singur cu amintirile sale – despre familie și momentele importante ale vieții lui. Fiecare secvență de film este construită precum o fotografie dintr-un album.

Filmul va fi lansat în România, pe 24 august 2018, de ROLLERCOASTER PR, și este distribuit la nivel internațional de Taskovski Films.

Cu o bogată experiență în fotojurnalism, Ana Dumitrescu a colaborat de-a lungul timpului cu numeroase publicații și agenții din Franța și România (National Geographic, Mediafax, Gamma-Rapho). Lucrările ei tratează subiecte precum Holocaustul rromilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, homofobia din România sau muncitorii fără forme legale din Franța. Numeroasele expoziții de fotografie semnate de Ana Dumitrescu au făcut înconjurul lumii.

Până în prezent, a regizat patru documentare de lungmetraj. “Khaos” (2012) și “Même pas Peur!” (2015) au fost distribuite în cinematografele din Franța și străinătate. Abordarea jurnalistică din primele două documentare s-a cizelat într-o manieră cinematică în următoarele două filme: scurtmetrajul documentar “The Green Chair” (2014) și lungmetrajul “Time of Light” (2016).

Trailerul filmului poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=UtmE7p_nwL8


Cultura protestului din 1968 până azi la One World Romania 11

În 2018 se împlinesc 50 de ani de la celebrul an 1968, care a marcat atât Vestul, cât și Estul, prin mișcări de protest importante, generatoare de schimbări majore în plan social și, mai ales, în cel al conștiinței colective din întreaga lume. Trăim o perioadă similară celei din preajma anului 1968: simțim aerul schimbării, dar nu ne e clar în ce direcție ne va duce. Mai mult decât orice, toate mișcările de protest au reușit să construiască o cultură proprie; protestatari din toate colțurile lumii se inspiră din modelele acelea sau învață din eșecurile lor. Unde se află România în tot acest context și ce avem de învățat de la alții – discutăm în martie la One World Romania.

Două dintre secțiunile festivalului One World Romania 11 – „1968: DUPĂ 50 DE ANI” și „CULTURA PROTESTULUI” – sunt dedicate acestor subiecte.
 
1968: DUPĂ 50 DE ANI
 
Printre filmele acestei secțiuni se regăsesc „Revolta studenților cehi” („Ceske studentske revolty”), „Asalt la ceruri” („Assalto al cielo”) și „Într-un prezent intens” („No intenso agora”) – documentare ce ne vor purta înapoi în timp în perioada evenimentelor din 1968 din Cehoslovacia, Franța, Italia, Brazilia și China. Vom vedea cum Blocul comunist era zguduit de protestele din Cehoslovacia, în timp ce Vestul se confrunta cu reacții ale tinerei generații pe care conducătorii politici le înțelegeau cu greutate. Deși diferite la nivelul detaliilor, toate aceste mișcări au construit un adevărat mit în jurul anului 1968, văzut ca un moment care ar fi putut marca o adevărată revoluție pe plan mondial.

Această secțiune este și punctul de plecare pentru 2 dintre evenimentele conexe ale festivalului – „Studenți în mișcare”, care are loc sâmbătă 24 martie începând cu ora 12:00 la ARCUB și la care vor participa Karel Kovanda, Monika MacDonagh-Pajerová (protagoniștii filmului „Revolta studenților cehi”)istoricul Lavinia Betea și Marius Deaconu, președintele ANOSR. Al doilea eveniment, „1968. Între Est și Vest” va avea loc duminică, 25 martie, începând cu ora 12:00 în Atriumul Institutului Francez. Publicul îl va întâlni aici pe jurnalistul francez de renume, Bernard Guetta, care va povesti experiențele sale personale din Parisul anului 1968 și cum au influențat toate aceste evenimente lumea în care trăim.

CULTURA PROTESTULUI
 
„CULTURA PROTESTULUI” include 5 filme documentare care prezintă diverse forme ale protestului prin povești culese din toate colțurile lumii: Cambodgia („Primăvara cambodgiană – A Cambodian Spring”), Israel („Înainte ca tălpile mele să atingă pământul – Before My Feet Touch the Ground”), Franța („Adunarea – L’assemblee”), Statele Unite ale Americii („În stradă – Whose Streets?”) și România („Megaphone – Portavoce”). Vom vedea cum peste tot în lume proteste spontane, uneori inițiate de o mână de oameni, au creat adevărate mișcări gigantice, reunind sute de mii sau milioane de cetățeni și provocând căderi de guverne sau de președinți. De multe ori, mișcările acestea au generat apariția unor partide care au ajuns puternice pe scena politică a țărilor respective. Alteori s-au stins, lăsând în urmă întrebări pentru viitor și promițând o revenire în forță atunci când contextul o va cere. Toate aceste filme vor putea fi vizionate duminică, 26 martie, la Cinema Muzeul Țăranului.

WEEKEND STUDENȚESC LA OWR 11

Deoarece mișcările studențești au fost în mod tradițional inițiatoarele multor forme de protest în momentele cele mai tensionate ale istoriei, rol pe care încă îl au în multe locuri ale lumii, în ultimul weekend al One World Romania 11 (23-25 martie) le dăm întâlnire studenților din toată țara la București. Pentru accesul la toate evenimentele programate în cele trei zile de festival este disponibil abonamentul„Weekend studențesc la OWR” la prețul special de 35 lei. Partenerii acestui program, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) oferă 50 de locuri de cazare pentru studenții din afara Bucureștiului care cumpără abonamentul special. Pentru rezervarea unuia dintre cele 50 de locuri, studenții sunt invitați să completeze formularul disponibil aici, după obținerea codului de confirmare din partea Eventbook.

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania are loc între 16 și 25 martie 2018 la București. Timp de 10 zile, proiectăm cele mai noi filme documentare din toată lumea în 8 locații din centrul capitalei. Alături de noul abonament pentru studenți, în perioada 23-25 martie, abonamentele generale și cele de 5 intrări au fost deja puse în vânzare pe site-ul partenerilor de la Eventbook.
 
Alte secțiuni principale, evenimente speciale și surprize din programul One World Romania 2018 vor fi dezvăluite în curând pe site-ul www.oneworld.ro și pe pagina de Facebook: www.facebook.com/one.world.romania


De Valentine’s Day, un volum de poezie ține loc de bilet la filmul Paterson

De Ziua Îndrăgostiților, Paterson, cel mai frumos film poetic, lansează o provocare inedită pentru îndrăgostiți. Cuplurile care vin la cinema cu o carte de versuri plătesc un singur bilet la avanpremiera filmului, care va avea loc pe 14 februarie, la Cinemateca Union din București, ora 19:00. Paterson, cea mai recentă producție a regizorului american Jim Jarmusch, va intra în cinematografele din România începând cu 16 februarie.  

Paterson, filmul care redă atmosfera din „orașul poeților”

Filmul Paterson redă atmosfera aparte din „orașul poeților”, Paterson, New Jersey. Este locul de unde provin scriitori precum William Carlos Williams, reprezentant al modernismului și imagismului în literatură, respectiv Allen Ginsberg, figură centrală a mișcării Beat Generation.

Caracterizată de critici ca fiind „…unul dintre cele mai luminoase filme ale lui Jim Jarmusch”, pelicula prezintă rutina unui șofer de autobuz (Adam Driver) îndrăgostit de soția sa Laura (Golshifteh Farahani), de poeziile lui William Carlos Williams și de orașul al cărui farmec îl descoperă în fiecare zi, la fiecare pas. În fiecare zi, șoferul de autobuz vede poezie, gândește poezie și scrie poezie. Spectatorul aude versurile și, în același timp, le vede scrise pe ecran. Le trăiește.

Poeziile „în stilul” lui William Carlos Williams au fost scrise special pentru acest film de de Ron Padgett, unul dintre poeții preferați ai lui Jim Jarmusch. Cu o excepție: unul dintre poeme îi aparține însuși regizorului!

Filmul „Paterson” a fost nominalizat la Palme d’or la Festivalul de la Cannes 2016, unde a și obținut un inedit premiu Palm d’Og, inventat special pentru buldogul Neille, care a devenit astfel primul câine premiat la Cannes. Pelicula a mai obținut alte șase premii importante la festivaluri internaționale, precum Boston Online Film Critics Association, FEST International Film Festival, Iowa Film Critics Awards, dintre care trei pentru actorul Adam Driver (Los Angeles Film Critics Association Awards, Sant Jordi Awards, Toronto Film Critics Association Awards).

Jim Jarmusch este unul dintre cei mai importanți regizori de film independent american, care a obținut peste 30 de premii în peste 30 de ani de carieră. Printre acestea se află cinci premii la Cannes (pentru Stranger Than Paradise, Mystery Train, Coffee and Cigarettes sau Broken Flowers), două la Locarno, unul la Sundance Film Festival etc.

Adam Driver (35 de ani) s-a făcut remarcat prin roluri din filme precum Inside Llewlyn Davis, Hungry Hearts, Star Wars: Episode VII – The Force Awakenes și acum Paterson, roluri pentru care a obținut deja 7 premii importante.

Actrița care o interpretează pe Laura, personajul principal feminin, Golshifteh Farahani (35 de ani), este de origine iraniană, a fost căsătorită cu regizorul francez Louis Garrel, a studiat pianul, locuiește la Paris și a obținut primul premiu la vârsta de 14 ani pentru rolul din „The Pear Tree”.

Sinopsis: Adam Driver joacă rolul lui Paterson, un șofer de autobuz, bărbat din clasa muncitoare, care trăiește în orășelul omonim din New Jersey și își încearcă norocul în scrisul de poezie, încurajat de soția sa, jucată de Golshifteh Farahani.

Filmul „Paterson” este distribuit în România de Voodoo Films.  

Articole similare

Invitaţie la workshopul „Vreau o schimbare în viaţa mea!”

Jovi Ene

Lansare Originea speciilor de Charles Darwin – cartea care a schimbat lumea

Jovi Ene

Noutăți săptămânale Netflix: The Protector

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult