Știrile săptămânii: Bucharest Fashion Film Festival 12-14 mai // Primul festival din România plasat la intersecția dintre film, modă și branding; Se caută voci pentru un film documentar; Radu Mihăileanu își lansează ,,Povestea iubirii’’ la TIFF 2017.
Bucharest Fashion Film Festival 12-14 mai
Bucharest Fashion Film Festival, primul festival din România plasat la intersecția dintre film, modă și branding își anunță ediția pilot, care va avea loc între 12 si 14 mai, la Cinemateca Eforie și The Institute.
Festivalul își propune să devină un forum de discuție despre relația dintre modă și film prin proiecții de film, dezbateri și evenimente speciale. Combinând cele mai bune filme de modă contemporane cu o selecție de filme cult cu o pronunțată latură estetică, festivalul pune în legătură creativi de top din industria filmului și a modei, agenții de branding și studiouri de design, creând o relație simbiotică între aceste domenii și construind noi puncte de referință.
Bucharest Fashion Film Festival abordează filmul de modă ca pe un concept deschis, care acoperă mai multe genuri. Acesta este un scurtmetraj de prezentare al unui designer sau a unui brand și poate avea moda ca personaj central sau ca fir roșu. Filmul de modă este un mediu care s-a dezvoltat recent, ascensiunea lui fiind susținută de evoluția platformelor video și poate reprezenta o nouă modalitate de consum, care pune accentul pe concept, utilizând un limbaj cinematografic. El are capacitatea de a captiva atât prin fir narativ, cât și prin estetică.
Cele două serii de scurtmetraje se vor constitui dintr-un melanj de filme de modă experimentale și narative, realizate de regizori arthouse consacrați, dar și de tineri regizori, premiate la festivaluri internaționale prestigioase precum cele din Milano, Berlin sau Miami.
Festivalul va include și o secțiune de lungmetraje, documentare și filme de artă, care prezintă momente cheie sau personaje marcante din istoria modei. The First Monday in May oferă o perspectivă în culisele a două dintre evenimentele culturale de top ale New Yorkului: China: Through The Looking Glass, cea mai vizitată expoziție din istoria The Costume Institute din cadrul The Metropolitan Museum of Art și gala Met, evenimentul de strângere de fonduri din deschiderea expoziției, care atrage în fiecare an spuma celebrităților. Filmul dezbate rolul modei într-un muzeu și posibilitatea ca aceasta să fie considerată o artă, discutând cu nume sonore din cinematografie, printre care Wong Kar-Wai, directorul artistic al expoziției, Baz Luhrmann, sau designeri precum Karl Lagerfeld, Jean Paul Gaultier, Guo Pei și John Galliano. Pe măsură ce conceptul expoziției este definitivat, echipa proiectului oferă publicului o introducere inedită în relația dintre artă, meșteșug și aspectele comerciale.
Alături de documentare care oferă o perspectivă asupra industriei de modă contemporane, selecția festivalului va include și un film cult, psihodrama The Bitter Tears of Petra von Kant. Rainer Werner Fassbinder, care s-a autointitulat un anarhist romantic, creează o metaforă a claustrofobiei, concentrându-se pe mediul ermetic în care se desfășoară relația dezechilibrată dintre o creatoare excentrica de haute couture și o tânără ingenuă care își dorește să fie model. Bucurându-se de o cinematografie acaparantă și de o distribuție exclusiv feminină, filmul atrage privitorul în universul texturat al luxului și deznădejdii.
În saptămânile următoare vom dezvălui și alte noutăți pregătite pentru această ediție, alături de programul complet al festivalului.
Se caută voci pentru un film documentar!
Strada Film intră în producție cu filmul documentar de lung metraj STRIGĂTE ȘI ȘOAPTE în regia Andrei Chiriac.
Filmul își propune să exploreze adâncurile sufletului omenesc prin intermediul vocii umane. O incursiune în lumea emoțiilor, a reprimărilor, a aspirațiilor înăbușite. O luptă cu sinele și cu ceilalți.
Ce se întâmplă atunci când vocea devine coșmarul nostru zilnic?
Pentru a-și recăpăta vocea pierdută in mod misterios, personajele filmului se luptă cu urmele trecutului sperând că într-o zi vor putea din nou să vorbească normal.
Nu întâmplător, această luptă e un drum către ei înșiși. E un drum care îi provoacă să afle cine sunt cu adevărat și să privească atent înăuntrul lor.
De-a lungul acestei căutari, sufletul începe să se vindece iar vocea se întoarce încet acasă.
Pentru a finaliza perioada de cercetare, echipa de producție caută persoane de orice vârstă care au o voce prea subţire, prea ascuţită, prea răguşită, prea joasă sau nu mai pot vorbi (fără să acuze o boală fizică!).
Toți cei care au întrebări referitoare la vocea lor neștiind care sunt cauzele unei voci atipice sau care brusc nu mai pot vorbi, pot contacta echipa de producție.
Împărtășirea experiențelor personale poate prilejui întâlnirea cu medici specialiști și înlesni calea către recuperare.
După înțelegerea etapelor pe care le presupune realizarea documentarului, persoanele care răspund acestei solicitări vor putea decide daca doresc sa participe la acest proiect cinematografic.
Toți cei care sunt în situațiile descrise mai sus sau au cunoscuți cu astfel de caracteristici, sunt rugați să trimită mail la adresa strigatesisoapte@stradafilm.ro
__________________________
STRIGĂTE ȘI ȘOAPTE (titlu în lucru) este câștigător la sesiunea I 2016 de concurs a Centrului Național al Cinematografiei, prezentat cu succes în cadrul unor târguri internaționale de profil, susținut de medici foniatri din România.
Radu Mihăileanu își lansează ,,Povestea iubirii’’ la TIFF 2017
Povestea iubirii/ The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea premiera oficială în România la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie). Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi. Pe 5 iunie, va putea fi văzut pe ecranul uriaș din Piața Unirii, iar pe 7 iunie, chiar în localitatea Dâncu, acolo unde s-au desfășurat o parte dintre filmări. Povestea iubirii va fi distribuit în cinematografe din 9 iunie, de Transilvania Film.
Biletele pentru proiecția din Piața Unirii sunt puse în vânzare pe biletmaster.ro și aplicația TIFF 2017. La proiecția specială din satul Dâncu, accesul va fi gratuit.
Bazat pe bestsellerul cu același nume scris de Nicole Krauss, tradus în peste 35 de limbi, filmul urmărește povestea de dragoste dintre Leo și Alma, doi tineri evrei din Polonia pe care ororile celui de-a doilea război mondial par să-i despartă pentru totdeauna. The History of Love este titlul cărții pe care Léo Gursky (Derek Jacobi) o scrie pentru Alma Mereminski (Gemma Arterton). După mulți ani, apariția ei misterioasă ajunge să conecteze oameni din întreaga lume.
,,Când am citit pentru prima dată romanul lui Nicole Krauss, am avut senzația că știu deja toate acele personaje și că ele au fost undeva în mine în tot acest timp. Sentimentul acela a fost atât de puternic, încât m-am întrebat cum a reușit să intre în mintea mea fără să mă cunoască, într-adevăr, cu mult mai mult talent decât mine. Povestea cuprinde toate temele pe care, la rândul meu, le ador: puterea iubirii, capacitatea ei de a traversa epoci, continente, generații, războaie, culturi, umorul – ca dovadă că suntem cu toții aici și că suntem în viață’’, spune Radu Mihăileanu.
Sir Derek Jacobi (78 de ani), invitat special la TIFF, este unul dintre marile nume ale teatrului și filmului britanic. Actor și regizor, Jacobi are în portofoliu peste 90 de roluri în filme de cinema și producții de televiziune, precum The Day of the Jackal (1973), Little Dorrit (1983), Dead Again (1991), Gladiator (2000), Gosford Park (2001), The Riddle (2007), The King’s Speech (2010). În teatru, a obținut de două ori prestigiosul trofeu Laurence Olivier, pentru interpretarea memorabilă din Cyrano de Bergerac (1983) și A douăsprezecea noapte (2009) și un premiu Tony pentru performanța din Mult zgomot pentru nimic (1984). Este membru fondator al National Theatre Company din Marea Britanie.
O altă vedetă din distribuție este Gemma Arterton, fostă „Bond girl” (Quantum of Solace, 2008) cu roluri în blockbustere precum Clash of the Titans (2010), Prince of Persia: The Sands of Time (2010) sau Byzantium (2013) și cu premii importante în teatru. Alături de ei apar Sophie Nélisse (The Book Thief) și renumitul actor american Elliott Gould (M*A*S*H, trilogia Ocean, seria Friends) dar și actori români, printre care Corneliu Ulici, Mihai Călin, Miriam Rizea, Simona Maican, Claudiu Maier și Ovidiu Cuncea.
Povestea iubirii este o coproducție Franța-Canada-Belgia-România, co-producătorul român fiind Libra Film. Filmările au avut loc la Cluj și București, la Montreal și New York. Scene importante au fost turnate în satul Dâncu din comuna Aghireșu și în mai multe locații din Cluj (Sinagoga de pe strada Horea, Teatrul Național, Parcul Central, Facultatea de Chimie).
Regizorul și scenaristul Radu Mihăileanu, născut în 1958 la București și stabilit în Franța în anii ‘80, a regizat filme multipremiate precum Trahir (1993), Trenul vieţii/ Train de vie (1998), recompensat cu Premiul FIPRESCI la Veneţia şi cu Premiul publicului la Sundance, Trăieşte!/ Va, vis et deviens! (2005), care s-a bucurat la rândul lui de Premiul publicului secţiunii Panorama la Berlin şi a fost distins cu César-ul pentru scenariu original. Concertul (2009), filmat în România, a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, recompensat cu César pentru sunet şi coloană sonoră şi premiat cu patru trofee Gopo. Izvorul femeilor/ La source des femmes a fost selectat în 2011 în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes.