În această săptămână, am citit din revistele România literară, Boema, Cultura.
-”România literară”, nr. 52/27 decembrie 2013. Ancheta României literare din ultimul număr pe anul 2013 invită scriitori și colaboratorii revistei să răspundă la două întrebări: ”1. Ce înseamnă România literară pentru dumneavoastră?; 2. Cum ar arăta spațiul cultural fără reviste literare?” Iată concluzia lui Radu Aldulescu: ”Generalizând, din perspectiva cazului special care sunt, pot spune că atâta timp cât în România există o uniune a scriitorilor, reviste literare și edituri, mai sunt șanse să subziste și specia scriitorului.”
La cea de-a doua întrebare, Florina Pîrjol răspunde: ”Aici, răspunsul e simplu. Ar arăta ca o Siberie. O piață culturală fără publicații capabile să puncteze esențialul, să dezbată idei, să comenteze cărți, să ”formeze” gustul publicului e o piață moartă. Normalitatea înseamnă o ofertă cât mai bogată de astfel de reviste, de orientări și structuri diferite, pe cât posibil, fiindcă abordările diferite dau măsura firescului și a libertății.”
Cosmin Ciotloș ne vorbește despre ediția a doua, revăzută și adăugită, a ”Amintirilor despre Caragiale”, antologie de Ștefan Cazimir: ”Amintirile… puse cap la cap de Ștefan Cazimir nu au pretenții nici de radiografie sufletească, nici de replică monografică. Ele sunt exact ce spune titlul că sunt. O colecție, așadar, de fragmente memorialistice semnate de apropiați (în grade mai mici sau mai mari) ai lui I.L. Caragiale. Trebuie spus că documentarea e mai mult decât serioasă. Medalioanele extrase de profesorul Cazimir provin nu numai din volume puțin cunoscute, ci și din reviste de epocă sau ulterioare epocii.”
–”Boema”, nr. 56-58/octombrie-decembrie 2013. Am răsfoit din scoarță în scoarță numărul triplu al revistei ”Boema” din Galați, ultimul pe 2013. Din păcate, mi-a lăsat aceeași impresie pe care mi-o lasă majoritatea revistelor literare provinciale din România: sunt ”pe moarte”. Se concentrează doar pe literatura acelei zone, fără nicio aplecare spre național, doar pe autorii cunoscuți doar local, pe care îi laudă și îi periază, de parcă ar fi câștigătorii Nobel sau Goncourt. Așa că din acest număr al revistei ”Boema” nu am găsit decât un articol demn de a fi menționat, cel despre un autor deja clasic.
Astfel, despre Anton Pann, despre opera și viața sa, scrie pe larg Cristian Ovidiu Dinică: ”Data nașterii sale este nesigură și se situează între 1793-1797, la Sliven, în Imperiul Otoman, azi Bulgaria. Decesul este consemnat la 2 noiembrie 1854, la București, Țara Românească. Anton Pann se naște în familia lui Pantoleon sau Pantaleon Petrov, acesta fiind numele tatălui său (”vreun Pandele sau Pantelimon”, cum sugerează într-un studiu Tudor Vianu) care era de meserie căldărar sau arămar. George Călinescu afirmă că prin tatăl său, Anton Pann era român de origine: ”Cunoașterea miraculoasă a limbii noastre e un semn că era sau român (valah curat ori cuțovlah) sau că venise aici din fragedă copilărie”. După numele tatălui, viitorul autor se va semna pe manuscrisele primei perioade de crație cu Antonie Pantoleon Petroveanu.”
-”Cultura”, nr. 40(444)/31 octombrie 2013. Dintr-un număr mai vechi la revistei Cultura, pe care l-am răsfoit zilele acestea, mi-au atras atenția două articole. Primul dintre acestea este semnat de Mihai Iovănel și se concentrează asupra antologiei SF ”Călătorii în timp”, apărută la Editura Nemira în 2013: ”Sper că editorii români vor continua să producă antologii tematice cu autori români. Pe lângă considerentele economice (o astfel de antologie costă mai puțin decât traducerea anuarelor Dozois, de pildă) sau valorice (SF-ul românesc traversează probabil momentul său cel mai fast: niciodată în totuși scurta lui istorie nu a aliniat autori de valoarea celor care au scos cărți în ultimii 10-15 ani), se poate observa că volumele colective creează emulație, obligă scriitorii să iasă din rutină sau din temele preferate pentru a se adapta unei comenzi externe, îi antrenează pe autori în ritualurile reci profesioniste ale pieței de carte.”
Savuros este articolul Monicăi Săvulescu Voudrouri, intitulat ”Altfel despre Poziția copilului”. Chiar dacă nu am văzut filmul, mi se pare că așa trebuia privit: ”Nu știu încotro s-o apuc, fiindcă filmul nu are nicio finalitate intențională. E bine jucat, adică actorii știu ce să facă, sunt hăruiți de natură și trecuți printr-o bună școală de teatru. Replicile, când nu sunt de cea mai zborșită mahala, au pe ici pe colo tentă ironică bine stăpânită, deși textul nu te duce la deslușirea unei minima moralia oarecare. Cameramanul, excelent. Și, toate la un loc, demne de laudă, dacă au reușit să trezească într-un spectator cinstit ca mine acest sentiment de imensă bucurie.
”Bine c-am emigrat, mi-am spus tot timpul în gând, bine că am cunoscut tot greul vieții, eu și copiii mei, așa fel încât niciodată nu vom ajunge ca ăștia.”
Precizări:
1. Revistele literare, culturale, de cinema sau de informație, care doresc să apară în această rubrică, o pot face, trimițând, prin reprezentanții lor, un mesaj la jovi@filme-carti.ro. Vom răspunde de îndată și, probabil, favorabil 
2. Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.
