-Un frumos articol (publicat initial in Procinema.ro in iunie 2011) pe blogul lui Dan Becerescu despre TIFF, care tocmai bate la usa: ”Si, desigur, sunt si filmele. Pe care unii le degusta, altii le consuma dupa posibilitati, iar o categorie speciala, movie junkies, le devoreaza cu frenezie timp de 10 zile pe an. Sunt oameni care la 10 dimineata sunt in sala sa bifeze un titlu. Mananca pe fuga in drumul de la un cinematograf la altul, se arunca in cate un taxi ca sa prinda vreo colectie de scurt metraje pe la mall si revin in centru pentru o vizionare de gala cu ochelarii 3d pe nas. Seara tarziu nu se dau in laturi de la vreo hidosenie care le ramane pe retina ore in sir, ore in care baga ceva alcool in galagia muzicala a unui club aflat intr-un subsol unde leaga niste prietenii care tin pana a doua zi spre dimineata cand o iau fix de la capat.”
-Colegii nostri de la Marele Ecran au ajuns la Cannes. De data aceasta, Adina Baya ne-a scris zilnic impresiile de la marele eveniment. Extragem la intamplare (merita citite toate) un articol despre filmul lui Xavier Dolan, ”Mommy”: ”Cu un fler fantastic în sondarea relaţiilor filiale sau amoroase, cu un chef nebun de a face experimente estetice care învăluie filmul într-un aer exuberant absolut irezistibil, Dolan e fără doar şi poate unul dintre cei mai interesanţi regizori tineri ai momentului. În Mommy, el revine la tema din filmul de debut regizat la doar 19 ani, J’ai tué ma mere, însă dintr-o perspectivă diferită. „Există câteva paralele între filmul meu de debut şi Mommy, dar doar la suprafaţă”, explica regizorul la conferinţa de presă. „Primul film oferă o privire prin ochii unui adolescent, iar celălalt e focusat pe experienţa mamei. J’ai tué ma mere e despre o criză pubertină, pe când Mommy e despre una existenţială”, clarifică el.”
-Marian de la FilmSinopsis scrie din ce în ce mai rar (fiecare cu prioritățile lui!). Revine acum cu o recenzie la Godzilla: ”Godzilla are defecte, dar povestea te prinde. 3D-ul nu e cu nimic spectaculos și sincer cred că ar fi fost mai bine fără. Distribuția putea conține orice nume, impactul lor asupra poveștii fiind minime. Bryan Cranston și Juliette Binoche sunt un fel de special guest stars. Ken Watanabe e de umplutură, personajul său nu are nicio măreție, în timp ce Elizabeth Olsen e prezentă pentru a completa sintagma ”frumoasa și bestia” (deși cei doi nu se întâlnesc direct niciodată). Godzilla ar fi fost mai bun dacă împrumuta tot are Monsters bun, dar așa e doar un film de box office. Unul care să placă, dar nu unul care să impresioneze.”
(Jovi)
-Eugenia Voda a preluat pe blogul personal cronicile scrise de la Festivalul de la Cannes 2014 pentru Jurnalul National. Iata extrase din corespondenta in care relateaza palmaresul festivalului: ‘Premiza unanim acceptată e că orice palmares rămîne o sumă de subiectivităţi. Nu e matematică, e artă! Numai aşa se explică faptul că filmul desemnat drept cel mai prost, şi cadorisit, simbolic, cu „Palma de plumb”, de un ziar de prestigiu, ca Le Figaro, a cîştigat Palme d’or: „Winter sleep”, al turcului Nuri Bilge Ceylan (n. 1959), vechi client şi premiant al festivalului, dar niciodată pînă acum cu trofeul suprem. În fine! Îl merita pe deplin! Cu doar cîteva personaje şi cu un cadru natural care devine el însuşi personaj, Ceylan a reuşit unul dintre acele filme memorabile, cu efect „hipnotic”, o poveste cehoviano-bergmaniană despre ratare, dar în sensul larg al noţiunii (ce filosof spunea că „orice existenţă e o existenţă ratată”?). / O idee bună a fost aceea de a combina, într-un ex aequo, în Premiul juriului, doi cineaşti între care e o diferenţă de 59 de ani: juniorul şi seniorul competiţiei, canadianul Xavier Dolan (n. 1989) şi un nume intrat în istoria filmului, Jean-Luc Godard, extremele care au propus şi cele mai îndrăzneţe, şi mai novatoare stilistic, filme din competiţie! Godard, ca un Joyce al cinema-ului, a imaginat un eseu criptat, dar pe care l-a făcut, stupoare, în 3 D, ochelarii fiind destinaţi pînă acum superproducţiilor, şi nu cascadoriilor intelectuale! Si totuşi, acest film anti-public, „Adio limbajului”, iradiază o senzorialitate şi o emoţie care trădează un maestru zbuciumat, care vrea să moară, artistic vorbind, în picioare! Cît despre tînărul Xavier Dolan – el e cîştigătorul moral al acestei ediţii; filmul lui, „Mommy”, a fost perceput, pînă în ultima clipă, de o mare parte a Cannes-ului, ca o inevitabilă Palme d’or! Dar cum Palma e numai una… (deşi Lady Jane şi-ar fi putut aminti că ea însăşi nu ar fi cîştigat Palme d’or, cu „Pianul”, dacă juriul de atunci nu ar fi avut curajul să i-l acorde ex aequo cu filmul chinez „Adio, concubina mea!”). Tînărul Xavier face cinema cu dezinvoltura unui om care „de mic” s-a jucat cu imaginile: se joacă cu ecranul, cu dimensiunea imaginii, cu muzica, cu actorii – cu o libertate şi cu o pasiune exemplare. Povestea despre o mamă singură, tonică şi luptătoare, care nu stie cum să se mai descurce cu un fiu adolescent, bolnav psihic, violent, maniaco depresiv, un băiat minunat, blond şi solar, dar care, din nimic, în orice clipă, poate omorî sau se poate omorî – e plasată pe linia de demarcaţie extrem de fină, dintre „nebunie” şi „normalitate”, cu adevărul şi dreptatea de multe ori de partea nebuniei… Umor, profunzime, privire proaspătă, originalitate. Numai puţin noroc i-a lipsit…’
-Angela si-a renovat casa si sub noul acoperis site-ul ei se numeste CineAmator. Ii uram mult succes si ii promitem ca o vom citi cu aceeasi placere si interes ca si pana acum. Dintre primele cronici am retinut-o pe cea la noul ‘X-Men’: ‘“X-Men:Days of Future Past” este cel mai permisiv si emotionant capitol al francizei dedicate mutantilor si imbina cu incredere proiecte fantastice ca structura spatiu-timp si idei dramatice ca speranta si schimbarea.Bryan Singer (bine ai revenit!) face conexiuni convenabile intre debutul generatiei tinere pe marele ecran (“First Class”; il revedem si pe Lucas Till), biografia lui Wolverine si celelalte trei parti din 2000, 2003 si 2006. Asteptam aceasta a saptea parte inca de cand s-a anuntat productia acesteia si pe masura ce primeam informatii privind plotul principal, incantarea era inlocuita cu entuziasm. Si da, cu riscul de a parea radicala, “X-Men:Days of Future Past” este in opinia mea cel mai bun capitol al acestui volum. Asta, asa cum remarcam aseara, judecand dupa intriga, constructia situatiilor, cursivitatea actiunilor, la care adaug dezvoltarea personajelor si conflictul politic mai bine structurat si ermetic.’
-Despre ‘Godzilla 3D’ scrie Richie de la ‘Marele Ecran’: ‘Slabit de un scenariu subtirel (Max Borenstein la a doua tentativa de scrib) reboot-ul Godzilla pe sfantul IMAX si in era 3D (post-conversie, nu va isterizati degeaba) n-a avut deloc fala care i se cuvenea. A ramas insa un film impresionant prin ambitii si executie (reptila arata si se misca absolut superb) dar si foarte inselator in asteptarile pe care le creeaza in randul spectatorilor. Gareth Edwards realizeaza cateva scene-tablou fabuloase in dimensiunea lor apocaliptica, care te cam lasa cu gura cascata si iti transmit foarte bine magnitudinea la care se petrec evenimentele insa din pacate asta e singurul punct interesant. Pentru un film cu creaturi monstruoase sa le faci pe acestea mai carismatice decat pipernicitele fiinte umane e de bun-simt insa pentru orice film, indiferent de natura lui, sa lasi personajele umane neimplicate, anoste, executante de actiuni ilogice sau simple obiecte de recuzita e fatal.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
