Invitatul cu nr. 19 în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Dragoș Ghițulete.
Dragoș Ghițulete s-a născut pe 20 martie 1974, la Piteşti. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost jurnalist, realizând, printre altele, emisiuni culturale şi politice la RFI România. Talk-show-urile găzduite de el au fost premiate în 2007 de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, iar în 2008 de Clubul Român de Presă. În prezent este editor-coordonator de ficțiune la Editura Niculescu( este o colecție nouă de ficțiune, care va apărea în toamnă). A debutat în 2007 în volumul colectiv „Cartea cu bunici“, la Editura Humanitas, publicând apoi romanele „Gluma rusească“ (2010) şi „Partea dreaptă a capului“ (2014) la Editura Cartea Românească. În 2020 i-a apărut la editura Polirom, în colecția EGO.PROZĂ, volumul de proză scurtă ”Despre iubire și (alte) ispite”.
– Este pasionat de călătorii scriitorul Dragoș Ghițulete?
Când eram mic, am fugit prima oară de acasă direct la gară. Am luat autobuzul și am ajuns acolo. M-am uitat la trenuri cum vin și pleacă mult timp (pe la 25 de ani am văzut filmul Trainspotting și am aflat că unul dintre sensurile titlului ar fi să stai în gară să te uiți la trenuri). Nu am avut și curajul să urc în tren atunci. Și am așteptat să mai cresc și să pot pleca în călătorii. Mașină, tren, avion, nu contează. Să te ducă în locuri, să cunoști oameni.
– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitorul Dragoș Ghițulete?
Nu mă gândesc la perfecțiune. Și nu cred că poți planifica așa ceva. Depinde foarte mult de oamenii cu care pleci în călătorii. Mi se pare mult mai important decât destinația în sine. Trebuie să fie liniștită. Și să nu existe probleme de sănătate – iarna merg destul de des la schi și mi-e groază că aș avea probleme care m-ar împiedica să schiez. Din această groază că nu aș mai putea schia s-a născut una dintre prozele din volum, Streif. Mi-aș dori foarte mult să văd pe viu celebra coborâre de la Hahnenkamm, de la Kitzbühel, așa că nu am putut rata o povestire care să se numească Streif. Poate că va fi și o călătorie literară această experiență pe care, cu siguranță, nu o s-o ratez.
– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?
Cred că America. Pentru că am avut ocazia să văd multe locuri și să cunosc mulți oameni. Să merg cu mașina prin niște zone fabuloase. Și pentru că ulterior, fără să îmi dau seama, a fost și sursă inspirație pentru ceea ce avea să devină volumul de proză scurtă Despre iubire și (alte) ispite.
– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență Dragoș Ghițulete?
Ce prindeam. Că erau anii 80. Karl May îmi vine acum în minte. Stăteam sub un ficus de care era atârnată o veioză și călătoream cu Winnetou prin Vestul Sălbatic. Și Jules Verne. Apoi ar mai fi Robinson Crusoe. Cred că am citit cartea asta de cel puțin trei ori.
– Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitorului Dragoș Ghițulete?
Nu cred că sunt neapărat cărți de călătorie. Dacă descopăr o lume nouă, pe care o pot explora, sunt mulțumit. Dacă pot să trăiesc în lumea aia vreme de câteva zile, dacă pot să particip și eu puțin la trăirile personajelor, este suficient. Dacă stau bine să mă gândesc, ar fi o carte care mi-a plăcut foarte mult- Drumul de întoarcere, Slavomir Rawicz. După ce am citit cartea asta, am văzut că există și film. Foarte bune amândouă.
– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?
Cum am scris și mai sus, am făcut în urmă cu câțiva ani o călătorie de două luni în America. Nu știam că e o călătorie literară atunci. Dar pe măsură ce scriam la volumul de proză scurtă Despre iubire și (alte) ispite am observat că America a fost o sursă de inspirație. Clovnul, este o proză din volum, e despre o călătorie cu trenul de la New York la San Francisco. O zi din viața lui Ian, altă proză scurtă, a fost scrisă după ce am ajuns într-un cartier de fițe din San Francisco (Sausalito). Dogville a fost scrisă după o alergare de dimineața printr-o zonă de munte. M-am întâlnit cu doi câini fioroși pe o potecă pustie. M-am oprit, ei s-au oprit. A apărut și stăpânul care m-a liniștit. Și am încercat apoi să îmi imaginez ce ar face un alergător fugărit de niște câini de luptă (i-am lăsat personajului din Dogville vreo cinci ore avans).
Îmi place foarte mult John Cheever, așa că țin minte și acum că în avioane am savurat prozele lui scurte din Integrala prozei scurte. Mă pregăteam să cunosc orașul New York. Iar când am ajuns acolo, mergeam pe străzi și mai că mă așteptam să îl văd pe Paul Auster.
Când citesc Jonathan Coe, îmi vine să mă urc în avion și să plec la Londra.
– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?
Aș lua cărți pe care le-aș reciti. Ca să fiu sigur că nu o să fiu dezamăgit. Și aș reciti acum (a trecut prea puțin timp de când am terminat-o, așa că mai aștept) Tyll, Daniel Kehlmann, apărut în colecția Anansi la Editura Trei. Sau Viciu ascuns, Thomas Pynchon, apărut la Polirom. Dar tot la fel, abia am terminat-o. Asta că vorbim de cărți care abia au apărut. Sper să nu ajung totuși pe o insulă pustie și să nu am ce citi.
– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?
Cum am scris mai sus, Despre iubire și (alte) ispite chiar e despre călătorii.
– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?
La mare (am o slăbiciune pentru Micul Golf din 2 Mai) și la casa săsească de la Richiș, din județul Sibiu. Sunt oameni pe care abia aștept să îi revăd. Și locuri liniștite.
Și mai pregătesc o călătorie literară (surpriză) care presupune o colecție de ficțiune la Editura Niculescu. Este surpriză pentru că este o colecție nouă. De mai bine de jumătate de an alegem titluri, dăm la tradus. Deja primele cărți au început să vină la redactat.
