Invitatul cu nr. 48 în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Ciprian Măceșaru.
Ciprian Măceșaru (n. 7 septembrie 1976). Scriitor. A publicat proză, poezie, jurnal, convorbiri, literatură pentru copii. Este și fotograf, toboșar și ilustrator. Cea mai recentă carte publicată este Shoot!, un album de fotografie, la Casa de pariuri literare.
– Este pasionat de călătorii scriitorul Ciprian Măceșaru?
Da, dar în ultimii ani n-am mai reușit, nu doar din cauza pandemiei, să ajung în Occident, unde îmi doresc cel mai mult să merg. Călătoresc însă, iaca și clișeul, foarte mult citind. Dar ce m-aș face fără călătoriile astea?!
– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitorul Ciprian Măceșaru?
Sunt snob. De regulă mă atrag locurile care au niscai conexiuni importante cu literatura, muzica, arta, arhitectura… Și nu-mi prea dă ghes inima către destinațiile pur exotice. Totuși, am 46 de ani și încă nu am ajuns la Paris, Roma, Veneția, Florența sau Londra. La New York nici nu îndrăznesc să sper. Pe de altă parte, îmi plac la nebunie orășelele vechi, unele dintre ele mult mai puțin călcate de turiști. Prefer plajele dacă nu pustii, măcar cât mai goale și mai puțin amenajate. Îmi place nebunia urbanului, dar la fel de mult îmi place să mă retrag departe de lumea dezlănțuită. Am fost fericit în splendida Barcelonă, dar la fel am fost și rătăcind prin peisajele pline de poezie ale Irlandei sau Flandrei. Pentru mine, călătoria perfectă, să zicem că perfecțiunea ar exista, e un melanj de melancolie, curiozitate, abandon și senzualitate. Nu-mi prea plac călătoriile planificate în cele mai mici detalii. Prefer să mă las dus de val. Am avut astfel multe experiențe intense.
– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?
Am avut mai multe călătorii în care m-am simțit foarte bine, chiar nu pot pune una înaintea celorlalte. Vacanța în Spania din 2004 rămâne cu adevărat specială pentru că, așa cum am spus, a însemnat prima mea ieșire din țară. Șocul a fost uriaș. Am înghițit realmente totul. O experiență pantagruelică. Muzeele din Madrid, labirinticul Toledo și strălucitoarea Barcelonă m-au marcat pentru totdeauna. Dar fericit am fost și deambulând prin Belgia sau Irlanda.
– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență Ciprian Măceșaru?
Știu că boom-ul a fost declanșat de un album despre Canada pe care l-am împrumutat de la biblioteca școlii, de unde apoi am luat altul despre Sydney. De aceea, multă vreme am visat la Quebec și la Sydney. Dacă mă întreba cineva unde aș vrea să ajung, spuneam iute numele celor două orașe. Am citit apoi însemnările lui Fridtjof Nansen, impresiile de călătorie ale lui Karel Čapek, volumul despre Anglia al lui Henry James…
– Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitorului Ciprian Măceșaru?
O călătorie sentimentală de Laurence Sterne, Călătorie în Orient de Gérard de Nerval, Vocile din Marrakech de Elias Canetti… Mai sunt.
– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?
Nu m-a pasionat niciodată așa ceva, ceea ce nu înseamnă că Joyce nu m-a bântuit când străbăteam Dublinul, la fel cum nu înseamnă că nu apreciez cărțile de geografie literară publicate de Andreea Răsuceanu, lucrări fermecătoare și, în același timp, solide. E adevărat însă că mă atrag locurile în care au trăit mari scriitori. De exemplu, de mulți ani îmi doresc să ajung, de dragul lui Svevo, la Triest.
– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?
Bine că măcar nu m-ai pus să aleg o singură carte. Dar chiar și așa e greu de răspuns. Una e să ajungi pentru totdeauna pe o insulă pustie, alta să mergi în vacanță într-un loc de suflet. Voi lua în calcul cea de-a doua situație, numind niște cărți cu care am avut o foarte bună chimie vara, în vacanță. Nebunii în Brooklyn am citit-o la Balcic și rămâne preferata mea de la Paul Auster; Homo Faber, romanul marelui și atât de puțin gustatului la noi Max Frisch, l-am citit la Barcelona, mai ales când mergeam pe plaja Barceloneta, în apropierea peștelui auriu al lui Frank Gehry; Focul viu, antologia din poezia lui Edward Hirsch, am citit-o într-un golfuleț din Grecia, pe o plajă sălbatică; jurnalele unor Julien Green, Jeni Acterian, Katherine Mansfield, Virginia Woolf, Max Frisch, Jules Renard…, toate citite sau recitite la Balcic, unde merg aproape în fiecare an.
– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?
Cel mai tare cred că îndeamnă la călătorii Infrapaginal, jurnalul meu, pentru că e bogat în experiențe de tot soiul. Jurnalul meu este în primul rând o călătorie spirituală, iartă-mă pentru vorba asta tocită.
– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?
Voi merge pentru prima oară la Sozopol. Încă nu știu ce cărți voi lua cu mine. Niciodată nu e o decizie ușoară. Dar știu sigur voi alege un volum de poezie și un jurnal. Rămâne de văzut ce va fi a treia carte. Un roman, o carte de povestiri, un eseu… În privința scrisului meu, mi-ar plăcea ca în vara asta să scriu o nouă carte pentru copii, dar și poezie.
