Invitatul cu nr. 31 în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Andrei Dósa.
Andrei Dósa (născut în 1985, la Brașov) este prozator, poet și traducător de literatură maghiară, unul dintre vârfurile generației sale. A absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală din cadrul Facultăţii de Litere Brașov. Cartea sa de debut, Când va veni ceea ce este desăvârșit (2011), a primit Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu. Pentru volumul American Experience (2013) i s-a decernat, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, Premiul Tânărul poet al anului 2013. A mai publicat cărțile de poezie Nada (2015), Adevăratul băiat de aur (2017), Expectativa Luminoasă (2020) și două romane, Ierbar (2018) și Multă forță și un dram de gingășie (2021). A beneficiat de bursa de creaţie a revistei Observator Cultural (2014) și de una dintre cele patru rezidențe de creație artistică oferite de Cărturești (2021). Colaborează cu revistele Poesis International, Astra și Corpul T. În prezent, lucrează ca traducător și este redactor al revistei Poesis International. Cea mai recentă carte publicată este Ceaikovski la walkman, Editura Paralela 45.
– Este pasionat de călătorii scriitorul Andrei Dósa?
La noi în familie, toţi au sau au avut această pasiune. Când era tânără, mama făcea excursii de una singură în Delta Dunării, urca singură pe munte. A cutreierat împreună cu o prietenă Cehoslovacia şi Ungaria, doar cu un rucsac în spate, în care se ascundeau şi câteva sticle de tărie, pe care le dăruia angajaţilor de la recepţiile hotelurilor ca să primească o cameră liberă. La 14 ani, tata a desenat o hartă la scară a Munților Gurghiului. Încă din adolescență obișnuia să umble hai-hui prin munții din regiunea natală. Proaspăt căsătoriți, părinții mei obișnuiau să facă anual cel puțin o excursie de o săptămână în Munții Retezat, Parâng, Făgăraș sau alte masive muntoase.
Așa că n-ar fi de mirare ca spiritul de aventură, moştenit atât pe linie maternă, cât şi pe cea paternă, să-mi încingă sângele şi să mă propulseze până pe Lună sau chiar pe Marte.
La opt ani, ai mei m-au dus în Munţii Bucegi. La zece, în Făgăraş.
La douăzeci și unu, am ajuns pentru prima dată în Italia, printr-un ONG studențesc. La douăzeci și cinci, am plecat în Statele Unite cu programul Work and Travel. Cred că toate călătoriile pe care le-am întreprins au avut un rol formator.
Îmi place să cred că între călătorii şi cunoaştere, respectiv expansiunea teritoriilor minţii, există o legătură tainică şi indisolubilă.
– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitorul Andrei Dósa?
Călătoria perfectă începe cu un plan nu foarte bine definit, continuă cu săptămâni de rătăciri fără scop în metropole sau locuri izolate de lume şi apoi cu descoperirea neaşteptată a unui loc foarte fain, în care n-ai fost niciodată. Un loc în care alegi să locuieşti o vreme, în care să-ţi aduci prietenii şi familia, pentru că locul are o anumită vrajă şi o energie pe care vrei să le împarţi şi cu ceilalţi. Un fel de 1492: Conquest of Paradise, corcit cu The Beach şi cu Diarios de Motocicleta.
– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?
Au fost foarte multe şi ar fi putut fi şi mai multe, dar pentru unele dintre ele poate că n-am fost suficient de pregătit, experienţa dobândită în urma altora n-am reuşit să o asimilez încă pe de-a întregul, de altele poate că nu m-am bucurat suficient.
Printre cele mai faine, cele zece zile petrecute la Istanbul, doar eu şi prietena mea, cutreierând la pas, cât era ziua de lungă, cartierele întinse pe colinele nesfârşite ale oraşului, ziua în care ne-am plimbat pe partea asiatică, de fapt toate zilele. O altă călătorie perfectă a fost excursia în Munţii Făgăraş, continuată în Valea Oltului şi apoi pe Masivul Cozia cu ocazia eclipsei totale de soare din 1999.
– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență Andrei Dósa?
Jules Verne era de neocolit. Marele drum, de István Korda, un roman biografic despre Sándor Kőrösi Csoma, filologul şi exploratorul secui care a ajuns până în Tibet.
– Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitorului Andrei Dósa?
Andrzej Stasiuk, Călătorind spre Babadag; Ryszard Kapuscinski, Abanos şi Peter Freuchen, Aventura arctică.
– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?
Am vrut neapărat să văd zona din apropierea staţiei de metrou Republica, acolo unde lucra personajul principal din romanul Amantul Colivăresei şi, în anii în care am locuit în Bucureşti, chiar am întreprins această călătorie.
După ce am citit Solenoid-ul lui Mircea Cărtărescu, am plecat în explorare în cartierul Colentina, unde am descoperit Şcoala Gimnazială nr. 41, aflată chiar lângă SCM Automecanica, unde a predat profesorul Mircea Cărtărescu. M-am afundat pe străduţele aflate pe cealaltă parte a şoselei Colentinei, fără a descoperi însă casa cu solenoid.
– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?
Pe o insulă pustie probabil că aş lua cu mine romanul lui J.G. Ballard, High-Rise, o carte care să-mi arate din nou şi din nou că am făcut bine să las în urmă civilizaţia. Cu acelaşi scop aş lua cu mine şi Călătorie la capătul nopţii de Celine.
– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?
Doar la călătorii în sensul de trip. Cine ştie, poate că citind Multă forţă şi un dram de gingăşie, unui cititor să i se facă chef de o călătorie prin Ţinutul Secuiesc. Eu unul m-aş bucura dacă s-ar întâmpla asta. Cititorul-călător s-ar putea convinge atunci şi singur că în Secuime sunt puţini şovini şi xenofobi şi că oamenii de acolo sunt foarte ospitalieri şi au multe de povestit.
– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?
Dacă totul merge bine, voi ajunge la festivalul de proză scurtă de la Kikinda. De acolo direct la mare. Apoi, spre sfârşitul lui iulie în Valea Drăganului, pentru câteva zile. Acestea sunt călătoriile stabilite deja, dar mi-ar plăcea să apară şi ceva neprevăzut.