Aurora Borealis: Északi fény (2017) – Aurora Borealis: Luminile Nordului
Regia: Márta Mészáros
Cu: Mari Törõcsik (Maria), Ildikó Tóth (Olga), Franciska Töröcsik (Tânăra Maria)
Cea mai recentă ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a oferit un premiu onorific, pentru întreaga carieră, regizoarei Márta Mészáros. Activă din 1954 și ajunsă la vârsta de 86 de ani, a realizat 25 de filme scurte documentare. În perioada aceea, a lucrat o vreme și la studiourile „Alexandru Sahia”, din București.
Lung-metrajul său de debut a fost primul film maghiar regizat de o femeie, în 1968. De atunci, a regizat 15 pelicule, cel mai cunoscut fiind, probabil, „Diary for My Children” (1984), laureat al Marelui Premiu al Festivalului de la Cannes.
Mészáros s-a dedicate unor teme recurente în filmele sale, împletind detaliile autobiografice cu documentarea. Astfel, prezintă frecvent eroine care își neagă trecutul, problematici ridicate de gen, sau consecințele lipsei de onestitate. Unele dintre aceste eroine provin din familii divizate, sau își caută fie părinții biologici, fie un copil spre adopție.
Multe dintre aceste teme se regăsesc și în ultimul ei film, „Aurora Borealis: Luminile Nordului”, vizionat, în avanpremieră, pe 22 august, la cinematograful „Elvire Popescu” din București. Adus în România de Cine Europa, a fost prezentat în cadrul secțiunii 3×3 de la TIFF 2018, secțiune care prezintă, de obicei, câte trei filme aparținând fiecăruia dintre cei trei regizori aleși dintr-o anumită țară.
Organizatorii TIFF declarau, despre film, că ar reprezenta întoarcerea după o pauză de opt ani în cariera cineastei, „care a deschis drumul afirmării femeilor în industria cinematografică maghiară”. Cu ocazia vizionării filmului și acordării premiului, a declarat: „Mă întorc cumva şi eu acasă aici. Am lucrat şi în Bucureşti, dar ceea ce m-a adus aici nu a fost munca, ci iubirea. M-am îndrăgostit de un băiat maghiar din România, la Moscova, unde am făcut studiile de film şi l-am urmat aici. Fiul meu s-a născut în România, la Bucureşti, şi va rămâne întotdeauna aproape de mine. Mă bucur foarte mult să prezint acest film în România” (preluare AGERPRES).
Revenind la „Aurora Borealis”, acesta aduce, într-adevăr, în prim-plan o parte dintre temele emblematice pentru creația cineastei. Sunt prezente atât personajele feminine puternice, cât și dorința lor de a uita de trecut și de a-și construi o viață diferită, ferită de impactul traumelor îndurate. Maria, o octogenară care locuiește într-un sătuc liniștit din Ungaria, primește o scrisoare din Rusia, iar după ce o deschide are un șoc atât de puternic, încât intră în comă. Fiica ei, Olga, o avocată de succes în Viena, se grăbește să îi fie alături, implicându-l și pe fiul ei, Robert. Sub stresul provocat de starea incertă a Mariei, Olga îl mărturisește lui Robert că Stefan, soțul decedat al Mariei, nu a fost bunicul său biologic, și deapănă o parte din povestea marii iubiri a mamei sale.
Firul narativ continuă cu ocazionale „vizite” în Ungaria și Austria anilor 1950, cea dintâi sub ocupație sovietică, cea de a doua împărțită în zone de influență. Tânăra Maria, traumatizată în urma unei fugi presărată cu evenimente cumplite, din satul natal în Viena, o întâlnește pe verișoara logdnicului său, Edith, cu care ajunge să împartă un apartament, dar și câteva secrete care vor rămâne ascunse multă vreme, fiind descoperite doar spre final, după o încărcătură emoțională care s-a construit treptat, cu măiestrie.
Olga este cea care insistă să descopere tainele mamei sale, să-i înțeleagă trecutul și alegerile. Poate adevărata protagonisă a filmului, ea face saltul de la carierista în aparență rece și calculată la femeia pentru care rădăcinile și familia sunt cele mai de preț. Pe parcursul călătoriei virtuale în trecut și al drumurilor reale din prezent – care o poartă de la Viena în îndepărtatul Murmansk – ea își descoperă forța și rezistența, dar și hotărârea de a afla adevărul. Cu toate că întorsăturile de situație sunt ușor exagerate, lupta unei mame de a ascunde întâmplările reale, din dorința de a-și proteja familia și de a-și ține promisiunile, ca și lupta celeilalte mame pentru a descoperi ce se ascunde în spatele acestor eforturi, pentru a se defini pe sine și pentru a oferi răspunsuri fiului său, sunt realiste, credibile, reușite, mai ales prin jocul actoricesc atât de natural și de implicat, caracteristic actrițelor maghiare.
Efectele nocive, de lungă durată, ale stalinismului, au reprezentat și ele o temă recurentă în munca lui Mészáros. Cineasta și-a petrecut copilăria în Kârgâzstan, iar tatăl său, sculptor, a fost închis și, se bănuiește, ucis, de poliția secretă. În urma decesului mamei sale, a fost crescută de o familie adoptivă. Ocupația, urmările sale, familiile dezbinate și ideea fetei rămase fără mamă sunt urmărite și în „Aurora Borealis”, subliniind accentele auto-biografice. Filmul a fost considerat de critică drept profund feminist, în special prin prisma personajelor feminine puternice și a personajelor masculine care se „remarcă” numai prin violență, lipsă de maturitate sau nerespectarea promisiunilor. Cu toate acestea, aș spune că „dracul nu e chiar atât de negru”, și că bărbații din film pot fi și tandri sau înțelegători, deși în puține cazuri.
Cu o intrigă bine închegată și fără foarte mult spații de respiro, cu o poveste credibilă, în ciuda accentelor de dramatism exagerat, și cu multe referințe la istoria reală, factuală, care a schimbat și distrus atât de multe vieți, „Aurora Borealis” este un film de văzut, un film de simțit. Are nu doar trăsăturile unei povești reușite, ci și arta vizuală, coloana sonoră și componenta actoricească profesionistă, care îi conferă un schelet puternic, pe care să-și deschidă aripile spre spectatori.
