Monsieur Aznavour (2024)
Regia: Mehdi Idir, Grand Corps Malade
Distribuția: Tahar Rahim, Bastien Bouillon, Marie-Julie Baup
Biografiile muzicale par a fi unul dintre cele mai prolifice genuri cinematografice ale ultimilor ani. ‘Monsieur Aznavour’ are premizele unui caz special, căci este vorba despre un film conceput încă pe vremea când Charles Aznavour era încă în viață. Chiar el i-a ales pe cei doi realizatori, scenariști și regizori – Mehdi Idir și Grand Corps Malade – și le-a acordat acces în arhivele personale și în reședințele sale pentru discuții cu el și cu familia sa. Aznavour a murit în 2018, când filmul se afla în pre-producție. Cei doi cineaști au lăsat să treacă câțiva ani înainte de a relua filmul, lansându-l în 2024, atunci când se împlineau 100 de ani de la nașterea cântărețului. Nu putem ști cum ar fi arătat filmul daca el ar fi fost realizat atunci când Aznavour mai era în viață, dar este greu de imaginat că ar fi putut fi mai respectuos și mai omagial în atitudinea sa față de biografia muzicianului. ‘Monsieur Aznavour’ este un film biografic în stil clasic, o docu-dramă mai degrabă decât o intepretare artistica dintr-un unghi inedit a vieții și creației artistului.
Scenariul este conceput ca o biografie clasica, aproape în stil documentar. Îl vedem pentru prima dată pe micul Aznavourian ca pe un băiețel de 8 ani, trăind alături de familia să de refugiați armeni în urma genocidului din timpul primului război mondial anii grei ai adaptării și integrării în Franța din perioada interbelică. Cu ajutorul familiei clasic de bune (tata, mama și sora sa Aïda care i-a fost cea mai bună prietenă și confidentă de-a lungul vieții, sau în orice caz de-a lungul filmului), copilul și apoi tânărul va trece de perioadele grele ale războiului și ocupației și vă începe o carieră de muzician, devenind Aznavour. Schimbarea și lansarea se vor produce odată cu întâlnirea cu Édith Piaf, care va face din el șoferul personal, compozitorul preferat și cântărețul care apare la ‘încălzire’ în deschiderea concertelor. Adevărata carieră independentă o va începe doar atunci când va ieși de sub tutela marii vedete, care nu credea sau nu voia să creadă în viitorul său de cântăreț. Drumul nu a fost ușor, unele decizii nu au fost optimale, dar până la urmă Aznavour ajunge acolo unde dorea dobândind gloria și succesul la public. Filmul descrie câteva momente cheie din biografia artistului, inclusiv întâlniri devenite celebre cu personalități precum Johnny Hallyday sau Frank Sinatra, rolul în filmul ‘Tirez sur le pianiste’ al lui Truffaut sau episoade din viața sa particulară. Prețul plătit pe plan personal a fost uriaș. Atunci când a avut de ales între carieră și viața personală, prima a avut prioritate, iar prețul l-au plătit nu doar el ci și cei din jurul său.
Scenariul împarte viața și cariera lui Aznavour în cinci capitole, din care primele trei, care descriu tinerețea plină de greutăți, lansarea, ascensiunea, crizele și începutul succesului capătă cea mai mare importanță și ocupă și majoritatea timpului. Aspecte din viață personală sunt ignorate (a doua din cele trei căsnicii nu este deloc menționată) sau tratate destul de superficial. Distribuirea lui Tahar Rahim în rolul principal nu a fost în opinia mea prea inspirată. Este vorba despre un actor talentat, dar cu un profil foarte diferit. Arată excelent de exemplu în serialul ‘The Serpent’, dar aici nu cred că a reușit să redea complexitatea acestui artist de mare talent, workaholic, permanent nemulțumit față de el însuși, depășind timiditatea cu bravuri. În plus, sorry, este și prea înalt pentru rol. Talia (1,60m) a lui Aznavour făcea parte din complexele personale, el compensând fizionomia de anti-model masculin cu carismă și căldură. Tocmai acestea îi lipsesc lui Tahar Rahim, în opinia mea. O altă distribuire interesanta este cea a lui Marie-Julie Baup în rolul lui Édith Piaf, un rol foarte greu de jucat după ce am văzut filmul cu Marion Cotillard. Mi-a plăcut cum a jucat, la fel și Camille Moutawakil în rolul Aïdei. Din când în când sunt inserate în film secvențe documentare, scurte extrase din ceea ce filma Aznavour în călătoriile sale cu camera de amator (alta pasiune a sa) și doar în final muzică originală. Cea mai mare parte a cântecelor sunt interpretate de actori, și este greu de evitat, pentru cei care cunosc și iubesc vocile lui Aznavour sau Piaf, comparațiile defavorabile. Filmul a fost făcut cu multe intenții bune și arată bine. Datorită istoriei acestei producții, ‘Monsieur Aznavour’ este probabil cel mai detaliat și mai fidel istoric film biografic care se va face vreodată despre Charles Aznavour. Dar asta poate că nu este suficient pentru un film biografic foarte bun. Lipsește o perspectivă originală, lipsește pasiunea și trăirea intensă pe care o aveam de fiecare data când îl vedeam și auzeam pe Aznavour cântând. Sper că vor fi și filme mai bune despre el. Charles Aznavour o merită.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
