Lillian (2019)
Regia: Andreas Horvath
Distribuția: Patrycja Planik
‘Lillian’, filmul regizorului austriac Andreas Horvath, a fost prezentat anul trecut la Cannes în cadrul selecției ‘Quinzaine des realisateurs’ și de atunci face turul festivalurilor, recoltând și câteva premii. Horvath are în palmares până acum doar filme documentare, și ‘Lillian’ aparține din anumite puncte de vedere tot acestei categorii. Mai bine zis ‘și’ acestei categorii, fiind vorba despre o combinație originală între ‘road movie’, documentar istoric, ‘video art’ și film de ficțiune. Este un film special, care se inspiră din multe alte filme, dar și din picturi, un film care nu seamănă cu niciun altul pe care l-am văzut și care oferă multe motive de vizionare și de dezbatere după aceea.
Punctul de plecare este o poveste adevărată petrecută cu aproape un secol în urmă având-o ca eroina pe Lillian Alling, imigrantă poloneză în America anilor ’20 care, decisă să se întoarcă în țara de origine și neavând banii pentru un bilet de vapor, s-a hotărât să se întoarcă pe jos acasă. A apucat să străbată America de Nord între 1926 și 1929, și urmele ei s-au pierdut. Nu se știe nici până astăzi dacă a reușit să traverseze strâmtoarea Bering și să treacă în Rusia. Povestea, destul de cunoscută de altfel în epocă, a inspirat deja cel puțin o carte și un film de ficțiune francez. Andreas Horvath a luat povestea lui Lillian Alling și a adus-o în America zilelor noastre. Nu este o reconstituire istorică, nu l-au interesat detaliile, de exemplu călătoria eroinei din film se petrece în întregime în America (făcând abstracție de detalii cum ar fi trecerea de două ori a frontierei dintre SUA și Canada), în timp ce Lillian Alling cea istorică a traversat continentul în mare parte prin Canada. Subiectul istoric devine un pretext, filmul este in special despre America zilelor noastre.
Lillian (interpretată de artista video poloneză Patrycja Planik) se află aproape tot timpul pe ecran, dar nu rostește niciun cuvânt tot filmul. Comunicarea ei cu oamenii pe care îi întâlnește este practic inexistentă, tânăra se descurcă cu mici furtișaguri și dormind în case părăsite, iar majoritatea celor cu care i se încrucișează drumul par să o ignore. Nici atunci când întâlnește oameni care o ajută cu compasiune nu rostește măcar un ‘mulțumesc’. Filmat fără scenariu, bazându-se pe situații reale și pe improvizații, folosind actori neprofesioniști dintre oamenii întâlniți în cale într-un periplu american similar celui al lui Lillian de acum 90 de ani, filmul are un aer de autenticitate, dar nu este lipsit de polarizare ideologică. Lillian rămâne un mister pentru spectatori, regizorul nu încearcă să o explice. Mai important pare să fi fost pentru el comentariul social puternic, dublat de un comentariu politic, dar și acestea sunt indirecte, sugerate.
Majoriatea peisajelor pe care le alege sunt simboluri ale destrămării – orașe sau ferme abandonate, comunități indiferente la orice nu este legat de realitatea imediată și apropiată (cum ar fi buletinele meteorologice), sub-cultura unor evenimente kitsch cum ar fi spectacolul de distrugere a mașinilor, sau protestele indienilor americani deposedați de proprietăți și marginalizați pe pământuri care le aparținuseră. Doar pancarte de propagandă religioasă pe marginea drumurilor amintesc despre o morală familista care nu este însă inclusivă pentru străini. Imaginea este excelentă, natura și frânturile de realitate se succed frumos pe ecran, și cred că aici și în excelenta performanță actoricească a Patrycjei Planik se află calitățile principale ale acestui original ‘road movie’.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: theupcoming.co.uk, IMDb.com)
