Un film, două păreri: Bin-jip (2004)

Bin-jip (2004)-Menaj in trei
Regia: Ki-duk Kim
Actori: Seung-yeon Lee, Hyun-kyoon Lee, Hyuk-ho Kwon

Frumos…frumos…

Prima tema a filmului este despre a fi diferit. Povestea acestui film nu seamana cu nici a unui altui film pe care l-ati vazut deja si este despre un personaj care este diferit. Eroul intra prin efractie in casele unor persoane care lipsesc de acasa pentru o vreme, dar el nu face asta pentru a ramane, ci pentru a intra in vietile lor si pentru a le repara intr-o anumita masura. El face curatenie, el repara, nu face nimic rau, ci doar bine – totul pe gratis.

Cand intalneste o sotie maltratata, ea decide sa il insoteasca si incep sa traiasca impreuna o viata ireala. Totul pana cand apare pentru prima data moartea si aceasta prima moarte este semnul ca viata reala incepe sa invadeze viata de vis a personajelor, raul cantarind pentru un timp mai mult in balanta decat binele.

Pedepsit de justitia pamanteasca (si corupta), eroul nostru este trimis la inchisoare, iar prietena sa este dusa inapoi la sotul ei abuziv. De aici, visul pare sa inceapa sa isi recastige terenul pierdut. Eroul invata tehnica de a deveni invizibil sau doar moartea va lovi din nou? Nu stim niciodata realitatea si nici nu conteaza, pentru ca revenirea in viata oamenilor ale caror case le-a vizitat pentru prima data determina confruntarea cu oameni reali, dar intr-un univers paralel. Este reunirea finala a indragostitilor reala? Conteaza cu adevarat?

Kim Ki-duk este un maestru in a spune povesti si chiar daca povestea acestui film este fantastica, ea este consistenta si reala pentru cei care o privesc. Ca si in opera oricarui mare artist, puterea artei reuneste visul si realitatea pe un taram unic.

Nota: 9/10
Dan

O coproductie Coreea de Sud-Japonia, care mi-a reconfirmat increderea aproape desavarsita in cinematografia asiatica. Filmul de fata este o splendoare din toate punctele de vedere si il consider unul dintre filmele cele mai bune pe care l-am vazut in viata mea. O autentica saga romantica, mai reala si mai captivanta decat orice alt film, unind boemia unui personaj ciudat cu dorinta de a-l urma a unei femei, pe care a salvat-o de la tristete si monotonie, de la bataile pe care le primea de la sotul ei gelos si dur, de la o viata plina de reprosuri si de nedreptati.

Cine sunt cei doi eroi si care este povestea lor? Tae-suk (Lee Hyun-Kyoon-pentru spectatorii romani, numele personajelor nu au asa de multa importanta, mai ales in acest film, construit mai mult in jurul necuvintelor) este boemia intruchipata si, dupa parerea mea, unul dintre personajele care m-au atras cel mai mult in ultimii, cu tendinta mea din copilarie de a-i urma comportamentul. Un agent de publicitate sub acoperire, el pune afise in locuri strategice pe usile oamenilor, pentru a vedea care dintre ei este acasa. Dupa cateva ore, revine la locul faptei si, in locurile unde afisele inca sunt pe usa, intra si “imprumuta” casa pentru cateva ore/zile, pana la revenirea proprietarilor, fara a provoca stricaciuni sau a deranja ordinea casnica a niciunei persoane. Chiar face mici treburi gospodaresti-le repara unele obiecte stricate sau spala rufe, niciodata la masina de spalat. Incantator, nu?

Rece, dar uman, se pare ca viata lui va merge pe acest fagas la nesfarsit. Totusi, totul se va schimba in momentul cand, intr-o casa de oameni cu o stare materiala buna, nu mai este la fel de prevazator, si altcineva il surprinde pe el. O femeie, dupa ce a fost batuta de sotul ei, s-a refugiat intr-o camera in propria casa, pana cand l-a auzit pe El, reparand cantarul. El devine refugiul ei si il va insoti permanent prin peregrinarile lui, indiferent de conditii. Este o relatie extraordinar de bine pusa in valoare de regizorul Kim Ki-duk si foarte romantica, prin simplitatea ei: nu isi vorbesc niciodata, se inteleg din priviri si spectatorul trebuie sa fie foarte atent la nuantele pe care le ascund in acestea (e si motivul pentru care o sa vad din nou filmul).

Romantismul scenelor este extraordinar, dar cea care mi-a ramas in minte este faimosul “menaj in trei”, sarutul celor doua personaje principale peste umarul sotului ei, de o exceptionala expresie artistica si emotionala. Irealitatea vietii lor invadeaza filmul, dar induce spectatorului vitalitatea si dorinta ca totul sa ramana asa pentru vesnicie. Si cum altfel putem privi o poveste de dragoste mai presus de cuvinte si o viata fara probleme si fara amestec din partea altor persoane, nici macar a Politiei sau sotului care si-a pierdut sotia? Desi, curand, suntem pusi cu picioarele pe pamant, continuarea ne determina si mai mult sa ne punem in pielea personajului, indiferent de realismul sau irealismul pe care il traieste. Pentru ca dragostea lui nu sufera comparatii, este ceva ce niciodata nu vom putea sa facem.

Nota: 10/10
Jovi