Girl (2018) – Balerina
Regia: Lukas Dhont
Cu: Victor Polster, Arieh Worthalter, Oliver Bodart
E ceva de timp de când nu am mai reflectat atât de mult în timpul filmului la ceea ce se întâmplă pe ecran și dincolo de el. De la construcţia vizuală la conținut, Balerina (Girl, 2018) este impresionantă. Având-o în centru pe Lara, o tânără ambițioasă de 15 ani, decisă să devină balerină, filmul sondează multe aspecte ale vieții adolescenților, dar mai ales criza identitară a fetei născute în corpul unui băiat și întregul șir de probleme care decurge de aici. Accentul pus pe familie este foarte puternic, ceea ce nu vedem prea des nici în filme, nici în realitatea contemporană. Un părinte dedicat și care să nu judece este un lucru destul de rar, un părinte dispus să își schimbe și viața și căminul pentru a acorda timpul și atenția necesare copilului, transformării lui, chiar în astfel de situații delicate, este aproape neverosimil.
Finețea detaliilor, gestionate magistral de regizorul Lukas Dhont, este surpinzătoare aproape în toate scenele, acesta reușind de fiecare dată să direcționeze ochiul spectatorilor exact acolo unde privește Lara. Cu sprijinul tatălui, se aruncă într-o căutare a perfecțiunii la una dintre cele mai bune școli de balet, pășește curajoasă spre un nou început, dar graba și frustrările de adolescent o conduc spre un drum prăpăstios, care îi pune în pericol atât potențiala carieră de balerină, cât și sănătatea și visul de se transforma într-o viitoare femeie. Limitele trupului nu coincid cu cele ale minții, baletul cere o serie de eforturi pe care corpul ei netransformat aproape că nu le poate suporta. Tributul trebuie plătit, rănile fizice amenință la orice pas micile realizări din sala de dans, iar drumul spre operația de care Lara are atâta nevoie pare uneori imposibil de continuat.
Observarea este un punct pe care regizorul se focusează în mod evident pe tot parcursul călătoriei alături de Lara. Ea observă lumea din jur căutând răspunsuri la semnalele pe care corpul i le trimite și pe care, de cele mai multe ori, nu știe cum să le interpreteze, iar spectatorul o observă pe ea, căutând să-i înțeleagă reacțiile și dificultățile. Sunt multe momente de tăcere, de chin emoțional și fizic, pe care spectatorul le resimte perfect. Sala murmură în momentele tensionate, o mână strânsă pe scaun sau un suspin care scapă din public sunt dovada incontestabilă a unui succes cinematografic dincolo de limitele obișnuite.
Pe Lara o așteaptă o călătorie dificilă, pe un coridor întunecat, de-a lungul căruia trebuie să descopere nu numai noua ei lume interioară, ci și lumea fetelor de vârsta ei, cu care este departe de a se fi acomodat și unde va fi privită multă vreme ca o intrusă, iar scena în care este forțată să își arate sexul în fața colegelor este doar una dintre provocările cărora trebuie să le facă față. Nici de partea cealaltă nu se simte mai bine, o tentativă de a petrece seara cu un băiat îi produce repulsie și se retrage înfricoșată. Pendulând între preferința pentru fete și cea pentru băieți, alege ca variantă de mijloc baletul, refugiindu-se pe perioadă nedeterminată în antrenamentele epuizante care urmează să o propulseze pe culmile dansului.
Conflictul interior, veșnicele dispute cu exteriorul, dorința de a se autodepăși, graba specifică vârstei adolescentine și nehotărârea în fața multiplelor perspective pe care viața le oferă sunt alte câteva aspecte abordate cu excelent profesionalism de regizor și interpretate excepțional de tânărul Victor Polster (Premiile FIPRESCI, Caméra d’Or, Queer Palm și Un Certain Regard pentru Cel mai bun actor la Cannes 2018), în vârstă de numai 15 ani. Lungmetrajul de debut al lui Dhont anunță un regizor care ar putea avea un cuvânt greu de spus în industria cinematografică și de care sper că vom auzi cu producții la fel de bune ca Balerina (Girl) în viitorul apropiat.
Deși Lara este în centrul atenției, tatăl și profesoara de balet sunt la fel de bine construite. Dhont nu apelează la multe personaje cheie, dar cele câteva susțin suficient întregul parcurs. Simțim apropierea, personajele rezonează în punctele esențiale, jocul este natural și curge fără sincope. Suportul de care beneficiază din punct de vedere afectiv personajul principal este important, dar marea problemă pe care Lara trebuie să o rezolve ține numai de ea, sunt elemente care nu pot fi soluționate de nimeni altcineva. Tema abordată este universal valabilă, nu ține nu exclusiv de personajul din film, un alt atu al peliculei, posibilitatea aceasta de a extrapola, de a considera și transfera sentimentele și întreaga problematică spre viața reală. Este un film marcat de multe tăceri care vorbesc de la sine și de la care te ridici din sală cu multe semne de întrebare, cu multe amintiri pe care le retrăiești parțial alături de balerină și care nu se adresează doar tinerilor. Finalul este puțin previzibil și dovedește din nou o abordare cinematografică diferită. Din 15 februarie va rula pe marile ecrane, așa că vă invit cu mare plăcere să mergeți să îl vedeți.
