Filme documentare de scurtmetraj nominalizate pentru Oscar 2019

Din peste 100 de documentare scurte, membrii Academiei au selectat patru fime USA, “End Game”, “A Night at the Garden”, “Period.  End of Sentence”,“Life Boat” și unul din Marea Britanie, “Black Sheep”. Mie mi-au plăcut ultimile două.

“Black Sheep”- UK 2018 este o poveste spusă de Cornelius, un nigerian imigrant la Londra, a cărui familie hotătăște să se strămute într-o localitate rurală din Essex, după ce un vecin  în vârstă de 10 ani de aceeași origine este ucis pe străzile vecine din ură de rasă. Ajuns în noua locație, constată că este singurul adolescent negru din vecini și devine bataia de joc și victima unui grup de rasiști tineri extrem de violenți.  Dar filmul adaugă ceva interesant și nou: metamorfoza gen sindrom Stockholm a tînărului de culoare, care dintr-un băiat pașnic, devine și el violent, dorind să se identifice cu proprii agresori, să semene cu ei, pentru a fi acceptat.  Altfel, propria supraviețuire ar fi fost imposibilă. Așa că își pune lentile albastre de contact, își albește fața, își vopsește părul și adoptă alt stil de îmbrăcăminte, lovește în dreapta și în stânga.  Ceea ce asigură însă că totul nu a fost decât o perioadă de experiență de viață tranzitorie este apariția lui Cornelius-povestitor adult, care cu un zâmbet deștept, cu o privire inteligentă, matură, fără lentile albastre de contact, își explică fără auto-menajamente evoluția nu tocmai liniară, nevoia de a se fi adaptat într-o perioadă grea a vieții  sale.

“End Game” – USA 2018 este cel mai lung dintre cele cinci și prezintă scene și discuții despre cum se moare în două dintre instituțiile din San Francisco, unul este Programul de îngrijire paliativă al Universității California, celălalt, Ospiciul Zen din același oraș.

“Cei sănătoși se gândesc cum ar prefera să moară, iar cei bolnavi se gândesc cum ar prefera să trăiască”, sunt cuvintele doctorului Steven Pantilat, unul din cei trei medici care vorbesc în film despre ce văd în fiecare zi în profesia lor și despre demnitatea în care fiecare, indiferent de temeri, tristeți și griji, merită să-și dea obștescul sfârșit. Un alt medic, Miller, victima unui accident în care și-a pierdut trei din cele patru membre este un izvor pur și simplu de compasiune, empatie, încredere. Familia unei iraniene de 45 de ani, Mira, se află în jurul ei și discută despre ce și-ar putea Mira dori în ultimile sale zile de viață. Moartea vine pentru fiecare dintre pacienți firesc, toată lumea pare să fie gata să facă orice pentru ca aceste ultime clipe dinainte de sfârșit să arate respectul celor din jur pentru ființa care pleacă. Mă gândesc că poate acest timp în care cineva pleacă încet, cu bună știință, poate fi bogat în noi cunoașteri de sine și de alții. Alții pleacă brusc, surprinzător,într-o secundă, fără perioada aceasta preparatorie. Poate că încercând să înțelegem ceea ce se petrece cu primii, trăim aceste noi descoperiri, pe care altfel, în caz de moarte bruscă, nu le-am putea împărtăși.

“A Night at the Garden”- USA 2017 al lui Marshall Curry este o vizionare din arhivă a unui eveniment petrecut la Madison Square Garden in 1939, care fără nici un cuvânt propune o reflexie a spectatorului american asupra extensiei nazismului în Statele Unite. O adunare a peste 20.000 de simpatizanți care foloseau salutul Heil Hitler, la commanda lui Fritz Julius Kuhn, șeful grupului antisemit German American Fund. Așadar, deși ne așteptam la o adunare petrecută în Germania, avem surpriza să constatăm că adunarea avea loc la New York și că audiența era americană și nu germană. Un singur protestatar, Isadore Greenbaum, care este bătut și luat de un grup de participanți, în timp ce alții fac haz de întâmplare.  Lipsa de comentariu lasă spectatorul să aiba impresia că lucrurile se petrec chiar aici și acum.

“Lifeboat” – USA 2018 al lui Skye Fitzgerald pune în centrul lui un vas german cu voluntari, care printr-o acțiune pur umanitară, non-profit, reușește să salveze ambarcațiuni încărcate cu refugiați din Libia care încearcă să traverseze Mediterana, cu prețul periclitării vieților proprii. Unii, mai mulți morți decît vii, sunt salvați de voluntari și vor ajunge mai departe în țări unde localnicii nu le vor da mare lucru, vor înfrunta ostilitate și greutăți insurmontabile.  Vedem fețe, auzim mărturii impresionante, nimic nu este nou.  Filmul nu este nimic altceva decât o simplă documentare.

“Period. End of Sentence” – USA 2018 este cel care sper să câștige.  Tema este Menstruația.  Da, ați citit bine. Filmarea este într-un sat de lângă Delhi, India, unde aflăm că acest proces biologic este stigmatizat. De bărbați și de femei. Bărbații par să nu prea știe ce este acesta, iar dacă știu, îl văd ca pe ceva anormal, ca pe un fel de boală rușinoasă. Fetele știu ce este, dar chicotesc, rușinate. Stigma aceasta face ca fetele să nu participe la școală, să se izoleze, pentru că sângerarea poate fi observată, cârpele pe care le folosesc nu protejează întotdeauna.  Dar iată că apare o fată mai îndrăzneață care vrea să devină polițistă și rezolvă problema; ea reușește să înjghebeze o manufactură de absorbante sintetice sau șervețele igienice, dând de lucru multor femei din sat, încurajând independența lor materiala, ea însăși reușind cu această afacere să își asigure studiile la Delhi pentru profesia dorită.

Acest documentar îmi pare că aduce ceva nou, o informație despre cum un proces fiziologic normal poate deveni o stigma într-o cultură atât de diferită nouă pe care nu o cunoaștem aproape deloc și totodată ilustrează ideea că progresele mari pot porni de la lucruri aparent insignifiante.