Shelter (2017)
Regia: Eran Riklis
Distribuția: Neta Riskin, Golshifteh Farahani, Yehuda Almagor
Primul film pe care l-am văzut în 2018 într-o avanpremieră israeliană a fost ‘Shelter’ (titlul original în ebraică este „Mistor”). Este regizat de Eran Riklis, un regizor ale cărui filme precedente „Mireasa siriană” și „Managerul de la forțele de muncă” mi-au plăcut. Acestea erau filme inspirate de realitatea israeliană, complexe și sensibile în același timp. Ultimul se bazează pe un roman de A.B. Yehoshua. Cu ‘Shelter’, Riklis încearcă un film foarte diferit, o combinație de thriller psihologic și film de acțiune, dar rezultatul a fost pentru mine destul de dezamăgitor.
Totuși, înțeleg ce a vrut Riklis cu această poveste (el a scris și scenariul). Întâlnirea dintre agenta Mossad-ului israelian și colaboratoarea libaneză pe care are misiunea de a o apăra în timp ce se află în convalescentă după o intervenție chirurgicală plastică, care are drept scop schimbarea fizionomiei, creează premizele întâlnirii a două femei care sunt separate de aproape totul în biografiile personale și totuși au atât de multe de împărtășit ca traume personale. Femeile care se luptă în războaiele secrete nu au o viată ușoară și există prea puțină literatură sau filme care să se ocupe de acest subiect. Nu există o versiune feminină a lui John Le Carre și a eroilor săi, dacă doriți.
Din păcate, deși intențiile și premizele sunt interesante, execuția nu are ritm, iar descrierea relației care se presupune a avea loc în apartamentul care le adăpostește în Germania pe cele două femei nu este niciodată credibilă pe ecran. Nu sunt sigur cine e de vină pentru asta, poate că ar fi trebuit să petreacă mai mult timp în incinta claustrofobă a casei, în timp ce inserțiile care descriu amenințarea care se aproprie de cele două femei ar fi putut fi mai puține sau total omise.
Cele două actrițe (Neta Riskin și, în special, Golshifteh Farahani) fac o treabă rezonabilă, însă lipsește între ele ‘chimia’ care ar fi făcut relația lor credibilă. Ultimul sfert al filmului schimbă ritmul și transformă întreaga poveste într-un film de acțiune, dar partea aceasta este complet lipsită de credibilitate. Thrillerele psihologice și filmele de spionaj – acțiune sunt două genuri foarte diferite și combinarea lor în acest caz nu funcționează.
