“Spovedania unui invins” de Panait Istrati
Editura Cugetarea, Bucuresti, 1938
Şaisprezece luni în URSS sau despre un învins care a învins
Panait Istrati face parte din categoria scriitorilor care a marcat perioada în care a trait fiind, medical vorbind, o ecografie a dilemelor morale, credinţelor şi deziluziilor pe care mai multe generaţii de europeni ( inclusiv români) le-au simţit, uneori, poate chiar prea profund. Atunci când Istrati s-a dus în URSS era deja un scriitor celebru, limba franceză in care şi-a scris cărţile fiind, pe atunci, lingua franca a elitei (dar nu numai) europene de aceea aderarea sa la comunism a suscitat un interes moderat având în vedere virusarea cu ideologie, caracteristică perioadei interbelice, una deloc liniştită atât din punct de vedere economic cât şi politic. În fond, cel de al doilea război mondial a fost pregătit în perioada interbelică. Aderarea timpurie a lui Panait Istrati la comunism rămâne totuşi una logică pentru un vagabond, după cum îi plăcea să se autocaracterizeze cu masochism.
Cariera lui de scriitor de limbă franceză a început aventuros şi abrupt, după cum a fost întreaga sa viaţă: la trei zile după Anul Nou, în 1921, un străin a încercat să-şi reteze beregata într-o grădină publică din luxoasa staţiune turistică Nisa, de pe Coasta de Azur. Printre hârtiile omului salvat in extremis se găsea şi o scrisoare adresată unui celebru scriitor francez, Romain Rollland, care îi fusese returnată expeditorului pentru că adresa poştala a lui Rolland nu mai era valabilă. Din acest punct a început aventura lui Panait Istrati în viaţa culturală franceza, succesul venind după doi ani, cu tot ceea ce ţine de el : bani, celebritate, atenţia publicului, fireştile controverse care par a fi dominat viaţa şi opera lui Istrati, un scriitor ce a deranjat serios cercurile culturale tradiţionale căci Istrati a fost un outsider. Nicolae Iorga nu l-a apreciat deloc pe Panait Istrati. Într-un interviu luat de Ioan Massoff și apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924, Iorga declara cu o aroganţă (dar şi invidie?) totală, care spune multe despre omul Nicolae Iorga: „Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. […] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean„.
Iată că mersul accelerat şi grăbit al culturii i-a jucat o mare festă căci, trebuie s-o recunoaştem, în prezent mai degrabă Panait Istrati este citit decât marele istoric Nicolae Iorga a cărui operă (din aproape toate domeniile cercetării culturale) poate umple cu uşurinţă o bibliotecă de dimensiuni rezonabile. Însă nu aceasta contează ci gradul de lizibilitate, la care capitol Istrati îl surclasează net pe „cel mai mare istoric al românilor”. Un trist adevăr. În momentul în care Panait Istrati şi-a început periplul sovietic avea deja câteva cărţi importante, care erau apreciate atât de public cât şi de critica literară căci Panait Istrati aducea teme noi, exotice, literaturii franceze. Menţionam volumele Kyra Kyralina ( 1923), Oncle Anghel (1924), Présentation des haïdoucs (1925) Codin (1925) Domnitza de Snagov (1926) Mihail (1927) care au format ciclul Viaţa lui Adrian Zografi (Récits d’Adrien Zograffi).
Istrati a stat în URSS în perioada 15 octombrie 1927- 15 februarie 1929 “Ar trebui să umplu patru volume : 1) Moscova- Leningrad – Karelia – Nordul Rusiei; 2) Ucraina- Moldova – Crimeea; 3) Volga- oraşele sale- delta -Caspica şi 4) Transcaucazia. ”Întors din URSS după şaisprezece luni, în ciuda promisiunilor că se va stabili definitiv în ţara sovietelor, Panait Istrati a publicat în Franţa, la scurt timp, o trilogie cu titlul general Vers l’autre flamme având trei volume : Apres seize mois dans l‘URSS, Soviets 1929 şi La Russie nue. Doar primul îi aparţinea lui Istrati, celelalte două fiind scrise de Victor Serge şi Boris Souveraine. Cartea a provocat în epocă un mare scandal care l-a zdruncinat serios pe Panait Istrati insa i-a asigurat un loc demn în panteonul culturii europene, printre primele rânduri ale oamenilor care şi-au păstrat în secolul XX conştiinţa.
În limba română a fost tradus doar primul volum, cel care-i aparţine lui Istrati[1] republicat de către Editura Gramar în 2006 cu un titlu trunchiat Spovedania unui învins care îl deformează gingaş pe cel al primului capitol al volumului lui Istrati care se numeşte Spovedanie pentru învinşi. Atunci când a apărut versiunea în limba română Istrati era mort de trei ani nemaiputându-se opune schimbării sensului, una destul de semnificativă căci citind cartea Istrati nu pare deloc învins/căzut indiferent de câte ori o declamă ci revoltat de ceea ce a descoperit în Uniunea Sovietica. După 1945, deţinerea sau lectura cărţii te putea duce cu uşurinţă în puşcărie. Ea a fost retrasă din toate bibliotecile publice în perioada 1947-48 figurând pe lista cărţilor interzise,[2] din motive care par evidente doar după lectura cărţii căci şi lui Istrati i se aplică tratamentul judecăţilor preluate prin patentata metodă copy /paste fără o documentare adecvată sau, măcar, citirea volumului în cauză. „Epurările se făceau pe baza listelor publicate în Monitorul Oficial, a broşurilor Publicaţiile scoase din circulaţie până la 1 august 1945, Publicaţiile interzise până la 1 mai (sau 1 noiembrie) 1948”[3] Distrugerea masivă a cărţilor (printre care si cea a lui Panait Istrati) dovedea statutul României de „ţară ocupată şi dependentă de Uniunea Sovietică precum şi transformarea culturii intr-un instrument eficient de propagandă şi manipulare”[4] În această logică, existenţa unor cărţi care demascau funcţionarea abuzivă a regimului comunist era de neconceput.
(va urma)
[1]“Spovedania unui invins” de Panait Istrati, Editura Cugetarea, Bucuresti, 1938 care traduce “Apres seize mois dans l’U.R.S.S”
[2] “Celalalt Istrati” de Mircea Iorgulescu, Editura Polirom, Iaşi, 2004. pag.247
[3] Interesant studiul “Procesul de epurare a cartilor” de Liliana Corobca in volumul ‘Stat si viata privata in regimurile comuniste” coordonat de Cosmin Budeanca, Florentin Olteanu, Editura Polirom, Iasi, 2009, pag. 65-79
[4] Ibidem, pag.79
3 comments