Scurtă istorie a României, de Keith Hitchins

”Scurtă istorie a României”, de Keith Hitchins

Editura Polirom, Iași, 2015, 368 p.
Traducere de Lucia Popovici

Membru al Academiei române, specialist în istoria noastră, pe care o tot citește în ultimii 50 de ani, cercetătorul american în vârstă de peste 80 de ani revine în actualitate cu un excelent volum despre plaiurile mioritice, însoțit de 17 ilustrații, 8 hărți, bibliografie și index al numelor proprii.

Apărut în engleză în 2014, din cele 350 de pagini ale volumului, primele 80 sunt dedicate unei ample perioade, din Antichitate până la finele secolului al XVIII-lea; periodizarea pe care o face autorul nu respectă întotdeauna evenimentele istorice, fiind realizată pe baza unor conjuncturi. Astfel, capitolul „De la Est la Vest, 1774-1866” își argumentează astfel cronologia: „Chiar dacă anul 1774 nu marchează în sine un punct major de cotitură în istoria românilor, în perioada imediat următoare au avut loc evenimente semnificative care au semnalat începutul epocii moderne în dezvoltarea lor ca națiune”. Această periodizare stă, de altminteri, la baza unei însemnate cărți a autorului, Românii. 1774-1866, apărută în 1996. Și alte capitole au „decupări” neașteptate de istoriografia didactică, cum ar fi „Statul național, 1866-1919”, precum și denumiri ce surprind specificul unei epoci, în detrimentul unei sintagme arhiuzitate. De pildă, în loc de „perioada interbelică”, autorul vorbește despre „Pace și război, 1919-1947”. Formule sintetizatoare, precum a fi „între Est și Vest”, sau „de la Est la Vest” definesc specificul nostru așa cum a făcut-o și Lucian Boia (în România, țară de frontieră a Europei), de popor aflat între Orient sau Occident.

Istoria nu este un șir de evenimente, dominate de personalități, ci mai degrabă legătura dintre proiecte și paradigme culturale și politice, pe care nu atât autorul, cât cititorul o realizează; astfel, Keith Hitchins face adesea incursiuni în literatura epocii, fiind un excelent ghid al mișcărilor artistice văzute în ansamblul ideilor politice. Scurte paragrafe sunt dedicate celor mai diverse personalități, de la Eminescu la Arghezi și E. Lovinescu, insistând asupra ideilor lor literare. Fără a fi original (ceea ce ar fi, în aceste condiții, un păcat), autorul face o introducere echilibrată în cultura poporului nostru, cu accent pe evenimentele și mentalitățile generate; dintre toate epocile, cea mai studiată este cea a modernității, căreia autorul îi închină și cea mai mare parte a lucrării. De altminteri, în acest context al modernității (interbelice) am văzut citată la bibliografie și lucrarea mea despre avangarda românească (Domni, tovarăși, camarazi. O evoluție a avangardei române, 2007), ceea ce m-a surprins deopotrivă prin abordarea autorului (atent la fenomenele culturale, fapt mai puțin obișnuit) și prin viziunea sa, în bibliografie fiind și autori tineri, cu cărți deci recente, despre istoria și mentalitățile noastre.

Unele formulări specifice limbii engleze își pierd din sens atunci când sunt ca atare transpuse în română. Astfel, fraza „Cartea de rogaciuni publicată în 1779 de un preot român din Transilvania (…) era tipărită în latină, nu în alfabet chirilic” (p. 79) ar fi trebuit tradusă „…tipărită cu alfabet latin, nu cu alfabet chirilic.”, pentru că altfel se transformă radical sensul. De altminteri, subiectul Samuil Micu-Klein este unul foarte cunoscut de Keith Hitchins, monografia dedicată autorului Cărții de rogaciuni fiind una dintre primele contribuții ale istoricului la fenomenul românesc.

O notă specială este acordată și istoricilor și percepție lor în raport cu puterea, în special în perioada comunistă (de început), cititorul american având astfel un ghid rapid și informat despre istoria României.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.