”Regina deşertului. O femeie în Arabia”, de Georgina Howell (Gertrude Bell)
Editura Corint, Colecția Istorie, București, 2016
Traducere din engleză realizată de către Carmen Ion
Scrisă sub forma unui comentariu la scrisorile ce aparțin eroinei lucrării, Gertrude Bell, cartea Regina deşertului. O femeie în Arabia ne poartă pe urmele unei mari aventuriere a secolului XX. În același timp scriitoare, exploratoare, ofițer politic, spion și arheolog, Gertrude rămâne cunoscută pentru rolul pe care l-a jucat în lumea arabă, de la care primește și titlul de regina deșertului, împreună cu un mare respect pe care l-a câștigat datorită cunoștințelor extinse pe care le deținea despre lumea arabă, despre obiceiurile lor, triburile și locațiile acestora, dar mai ales pentru că a reușit să înțeleagă omul arab așa cum poate prea puțini au realizat. Acesta este și motivul pentru care lui Gertrude i s-a permis de mai marii șeici să intervină în politica locală și, prin urmare, să aibă un cuvânt de spus în ordinea internațională de după primul război mondial.
S-au scris multe despre acest personaj controversat, mărturie în acest sens stau și scrisorile sale ce au fost publicate de către mama vitregă, cu care leagă o frumoasă relație de încredere și respect reciproc în special spre sfârșitul vieții. Georgina HOWELL, jurnalistă, editor de modă și scriitoare, a trăit în perioada 1942-2016, părăsind această lume la 10 după apariția cărții de față. Scriitoarea este în special cunoscută pentru cei 40 de ani dedicați jurnalismului american și britanic. Regina deşertului. O femeie în Arabia poate fi considerată încununarea muncii ei de o viață, căci pentru această carte Howell ia pauză de la jurnalism și se retrage în Bretania împreună cu soțul ei.
Howell alege să prezinte viața lui Gertrude Bell pe capitole, prezentându-ne femeia Gertrude, cea care iubește și se confruntă cu problemele și limitările impuse de către societate, exploratoarea Gertrude, care reușește să cucerească munți pentru prima dată (în Alpi există un vârf de munte dedicat ei și care poartă numele Gertrudspitze – 2,632, după ce acesta l-a traversat în 1901 împreună cu prietenii ei Ulrich și Heinrich Fuhrer), arheologul Gertrude care a făcut nenumărate descoperiri și care a luptat ca artefactele să rămână pe teritoriul lor, în acest sens ocupându-se personal de crearea Muzeului din Bagdad și adoptarea unei legi în Irak pentru prezervarea bunurilor găsite pe teritoriul arab.
Gertrude Bell provine dintr-o familie britanică de vază, cu un statut important în țară, bunicul ei fiind un industrialist de renume și un reprezentant liberal în Parlament în al doilea mandat al lui Benjamin Disraeli. Statutul familiei i-a permis lui Gertrude să-și continue studiile la Oxford și apoi să călătorească în lumea mare, prima sa călătorie având loc imediat după finalizarea studiilor în Singapore, unde a avut și o primă relație de scurtă durată cu un administrator la ambasadă, Frank Swettenham. A doua ei dragoste a fost Charles Doughty-Wylie, un ofițer căsătorit, cu care corespondează aproximativ 2 ani, dar care moare în război. Vestea morții dragostei sale o impactează puternic pe Gertrude, acesta fiind momentul în care Gertrude se dedică totalmente muncii, până în momentul în care din cauza epuizării, a depresiei, viața sa ia sfârșit la Bagdad, la vârsta de 57 de ani.
În ciuda faptului că era foarte apropiată de familia sa, de tatăl său în mod special, Gertrude a petrecut prea puțin timp acasă, mediul aristocratic fiind unul foarte greu de suportat pentru ea. Prefera compania șeicilor, a triburilor nomade sau cea a arheologilor, a exploratorilor sau a vizionarilor.
O relație aparte a fost cea cu T.E.Lawrence (personaj pe care-l întâlniți în filmul Lawrence of Arabia), mai cunoscut în mediul internațional datorită temperamentului său rebel. De cele mai multe ori T.E. Lawrence a primit toți laurii pentru efortul dus de către britanici pentru stabilirea granițelor prezente și astăzi în Orientul Mijlociu. Însă, un rol aparte l-a purtat Gertrude în stabilirea granițelor Irakului de astăzi și la instaurarea regelui Faisal căruia Gertrude i-a fost prietenă apropiată și chiar consilieră a soției și a curții reginei (într-una din scrisorile sale, Gertrude afirma că de un lucru este sigură, și anume că nu se va mai dedica acțiunii de „creare” de regi, munca ei cu Faisal fiind una destul de grea din cauza caracterului acestuia). Totuși, într-o relatare de-a lui Lawrence, acesta a recunoscut meritul lui Gertrude și măreția acestui personaj dârz și inteligent pe care îl întâlnește pentru prima dată pe un site arheologic. Spre deosebire de Lawrence, Gertrude a fost o vizionară, care a subliniat încă de atunci riscurile implicării marilor state internaționale pe teritoriul arab, dar cum această implicare nu putea fi evitată, a luptat cât de mult a putut pentru a ajuta păstrarea statului de independență a statelor arabe. Dacă în Irak a reușit să câștige o oarecare independență a localnicilor, în Siria statul francez nu a avut aceleași reușite.
Firul narativ al cărții se desfășoară calm, cu seriozitatea specifică vremurilor în care Gertrude și-a trăit povestea. De asemenea, cartea este un adevărat izvor de informații despre eroină, dar în același timp despre istorie, diplomație, arheologie, geografie, literatură, context internațional, mari figuri ale secolului XX. Iar dacă cititorul nu este prins în vraja vremurilor, cu siguranță va fi trimis spre o nouă călătorie, căci putem considera aventurile lui Gertrude referințe continue spre domenii vaste. În același timp, situațiile în care s-a aflat, explicațiile pe care ni le-a lăsat despre lumea arabă, reprezintă lecții și informații de bază pentru contextul actual în ceea ce privește relația Occidentului cu lumea arabă.
