„Memoriile unui indezirabil”, de Cristian Englert
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2024
Cristian Englert aduce în prim-plan în romanul Memoriile unui indezirabil, Polirom, colecția „Ego. Proză”, o epocă tulbure din istoria României, oferind o mărturie despre ororile regimului comunist. Narațiunea îl are în centru pe scriitorul Fred Surugiu, a cărui dimensiune existențială devine o oglindă fidelă a unei întregi societăți strivite sub mecanismele represive totalitare. Acțiunea se declanșeză rapid, încă din primele pagini aflăm că ne aflăm într-un sediu al Securității, scenele sunt construite parcă prin intermediul respectării regulii de aur a scrierii scenariilor: „scrie ceea ce se poate auzi și vedea”. Acestui prim strat al faptelor se adaugă descrierea senzațiilor experimentate de protagonist.
Romanul descrie realist o eră marcată de crime politice și de comploturi ce se petrec la cele mai înalte niveluri ale regimului comunist ai anilor `50 pe când s-au petrecut cele mai violente evenimente comune instaurării acestuia. Protagonistul, un jurnalist și autor al unui manuscris căutat de Securitate, ajunge să fie salvat de un lider al Partidului Muncitoresc Român. În schimbul acestei salvări, Fred este obligat să scrie memoriile liderului comunist, iar singurul punct comun între cei doi este dragostea pentru aceeași femeie. Fred devine un martor incomod al realităților noii conduceri, pătrunzând în ițele unui sistem care se susținea prin frică și eliminarea oricărei forme de opoziție. În această poveste despre trădare și supraviețuire, intră în lumea elitelor comuniste, înțelegând cum funcționează puterea, în care violența și compromisurile sunt la ordinea zilei.
Stilul scriitorului este unul sobru, evită sentimentalismul excesiv fără a diminua impactul dramatic. Frazele sunt clare, incisive, dar încărcate de semnificație. Am apreceiat modul în care descriere trăirile personajului, reușim să empatizăm cu stările de singurătate, disperare sau de revoltă, ale protagonistului. Stilul narativ este unul confesiv, aproape jurnalistic, adesea amintind de literatură memorialistică, ceea ce sporește autenticitatea.
Perspectiva narativă este subiectivă, focalizată asupra protagonistului, un „indezirabil” al regimului comunist. Această alegere îi permite autorului să pătrundă adânc în conștiința acestuia, dezvăluind treptat efectele dezumanizării, depersonalizarea lui. Autorul surprinde cu acuratețe modul în care sistemul totalitar îl brutalizează. De la interogatoriile umilitoare, la detenția arbitrară și tortura psihologică, romanul documentează, prin prisma experiențelor individuale, cruzimea aparatului represiv. Scenele petrecute în închisoare sunt descrise cu o veridicitate care evocă scrierile lui Soljenițîn, subliniind efectul coroziv al fricii asupra relațiilor umane. Teroarea devine o stare de normalitate, iar supraviețuirea capătă dimensiuni absurde, în care simplul act de a gândi liber devine un act de rebeliune.
Inspirându-se, conștient sau nu, din conceptele formulate de Hannah Arendt în Originile totalitarismului, romanul explorează problema răului sistemic. Cristian Englert portretizează modul în care regimul comunist nu a fost alimentat doar de tirania liderilor săi, ci și de supunerea docilă a celor care au preferat să tacă sau să participe, oricât de pasiv, la mecanismul opresiv. Personajele secundare, fie ele gardieni, informatori sau simpli colaboratori, devin întruchipări ale banalității răului, ilustrând cum conformismul și frica permit perpetuarea atrocităților.
Una dintre temele centrale ale romanului este modul în care privarea de libertate are o influență decisivă asupra identității individului dar și a identității unui popor, pervertirea fiind un fenomen răspândit la scală largă. Închisoarea devine o metaforă a societății românești sub regimul comunist, un spațiu al alienării, în care orice legătură cu trecutul sau viitorul este distrusă. Protagonistul, deși inițial un om cu principii, este treptat redus la o stare de supraviețuire animalică, simbolizând colapsul umanității sub presiunea represiunii. Totuși, romanul oferă și o rază de speranță: rezistența interioară și nevoia de a-și păstra demnitatea devin antidoturi la dezumanizare, chiar și în cele mai cumplite condiții.
Faptul că principala luptă dusă de Fred în închisoare constă în nevoia de a-și păstra memoria intactă, subliniază faptul că războiul este dus cu prisosință la nivel spiritual sau psihologic. Identitatea devine singura formă de apărare, atât timp cât suntem dispuși să credem că suntem măsura a ceea ce știm despre noi înșine. Umanitate rămâne intactă dacă ne păstrăm identitatea. Modul în care se raportează Fred la propria viață de deținut este corelat cu viața ator deținuți, chiar dacă este ținut în condiții aspre, consolarea lui este că se putea și mai mult. Dovada măreției umanității constă în faptul că cei care sunt închiși și obligați să trăiască în condiții mult mai rele:
„Din răcoarea uscată a celulei sale, Fred ar vrea să se simtă solidar cu deținuții din kumea întreagă, cu toți cei fără de lumină, mișcare și contact uman, de hrană și căldură, cu cei care dârdție de frig și cei cărora, de scorbut, le cad dinții și le sângerează gingiile, cu toți cei reali și ficționali, pierduți prin pușcării, lagăre, gulaguri, beciuri, celule și outblietes, cu cei care, abandonați în beznă, și-au pierdut vederea…” p. 339
Există mecanismele de tortură și mecanismele de supraviețuire, unul dintre ele este escapismul, tot ce trăiește nu este despre el, este de oricine altcineva, suferința lui nu contează, există ceva mai rău, mai mare, ceva ce trăiește altcineva. Ficționalizarea prin imaginație a trărilor sale nu îl salvează pentru mult timp, dar îi mai câștigă timp în care să nu se gândească la ceea ce se întâmplă în realitate, iar timpul acesta păstrează memoria intactă.
Premisa acestui roman poate să avantajeze construirea unui personaj puternic și a unei narațiuni complexe, poate chiar poetice. Autorul a reușit să ne ofere un personaj distinct, cu o psihologie bine construită, iar acțiunea se păstrează și ea la înălțime prin momente ale acțiunii care ne țin mereu în suspans.
Romanul este mai mult decât o simplă narațiune despre ororile comunismului; poate fi considerată o explorare profundă a problemei răului, a efectelor libertății pierdute și a capacității umane de a rezista în fața dezastrului moral și social. Cristian Englert reușește să construiască un roman care nu doar evocă trecutul, ci provoacă cititorul să reflecteze asupra mecanismelor prin care se perpetuează nedreptatea și asupra importanței libertății, atât ca valoare individuală, cât și colectivă. Romanul este, în esență, un testament al demnității umane în fața celor mai întunecate epoci ale istoriei.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Cărturești.ro.
(Surse foto: carturesti.ro, polirom.ro)
