„Bătăliile din deșert”, de José Emilio Pacheco
Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, Pitești, 2023
Traducere din limba spaniolă de Cornelia Rădulescu
Note de Mugur Buzura
„Nu moșteniți ura după toate câte au fost măcelul nesfârșite lagăre de exterminare, bomba atomică, milioane și milioane de morți, lumea de mâine, lumea în care veți fi bărbați trebuie să fie un loc al păcii fără crime și fără nelegiuiri.”
José Emilio Pacheco este un cunoscut traducător al operelor lui Samuel Beckett, Evgheni Evtuschenko și Albert Einstein, printre alții. A fost distins cu Premiul Național de Poezie al Mexicului în 1969 pentru colecția No me preguntas cómo pasa el tiempo (Nu mă întrebați cum trece timpul). Colecția sa El silencio de la luna (Tăcerea lunii) a fost distinsă cu Premio José Asunción Silva pentru cea mai bună carte în limba spaniolă apărută în orice țară între 1990 și 1995. Pacheco este considerat cel mai important poet mexican al generației care i-a urmat lui Octavio Paz și Alfonso Reyes.
A fost, de asemenea, poet, eseist, romancier și autor de proză scurtă. Festivalul Internațional de Literatură de la Berlin l-a lăudat ca fiind “unul dintre cei mai semnificativi poeți contemporani din America Latină, iar în 2009 i-a fost acordat Premiul Cervantes pentru întreaga sa operă literară, iar opera sa literară cuprinde o varietate de genuri: volume de poezie, inclusiv Los elementos de la noche (Elementele nopții), El reposo del fuego (Odihna focului), Desde entonces (De atunci) și Ciudad de la memoria (Orașul memoriei); romane și povestiri scurte: Bătăliile din deșert, editura Paralela 45, 2023, și colecția de povestiri El viento distante y otros relatos (Vântul îndepărtat și alte povestiri); numeroase eseuri pe teme variate, de la literatură și cultură la societate și istorie.
Bătăliile din deșert este o poveste despre dragoste și maturizare, plasată în Mexicul anilor 1940, publicată inițial în 1981. Cartea explorează intensitatea pasiunii din copilărie, prin ochii unui adolescent, dar și dispariția unei versiuni a orașului Mexico City care este înghițită de valul globalismului bazat pe consum. După cel de-al Doilea Război Mondial, Mexico City se află la granița dintre un mod de viață influențat de cultura tradițională și valul de industrializare, importuri și marketing de consum menit să “albească gustul mexicanilor”.
Carlos este un copil al clasei mijlocii mexicane, descrisă de fratele său mai mare, Héctor, drept “wannabe” veritabil. Fabrica de săpun a tatălui său se confruntă cu concurența acerbă a mărcilor nord-americane de detergent, iar mama sa “disprețuiește pe oricine nu este din Jalisco”, ceea ce pare să îi includă pe Carlos și pe sora sa mai mică, singurii doi dintre cei cinci copii care nu s-au născut în Guadalajara.
Carlos încearcă să adopte o viziune mai egalitaristă asupra identităților naționale și etnice și fie că interacționează cu colegul său Jim (născut în San Francisco, vorbind fluent atât engleza, cât și spaniola fără accent specific), Toru (care și-a petrecut copilăria timpurie într-un lagăr de internare japonez) sau bursierul Rosales (din una dintre cele mai sărace cartiere ale orașului), Carlos crede că “nimeni nu își alege cum se naște” și se descurcă destul de bine printre triburile de pe terenul de joacă.
”Avusesem mulți prieteni, dar niciunul nu le părinților mei; Jorge pentru că era fiul unui general care luptase împotriva pomeniților cristeros, Arturo, pentru că părinții lui divorțaseră, și-l creștea o mătușă care lua bani pentru ghicitul în cărți, Alberto, pentru că maică-sa văduvă lucra la la o agenție de voiaj și o femeie decentă nu trebuie să iasă din casă. În anul acela eram prieten cu Jim.”
Când Carlos o întâlnește pe mama lui Jim, frumoasa Mariana, presupusa amantă a unui membru important din cercul interior al lui Alemán, existența sa se concentrează în jurul ei. Pasiunea sa devine obsesivă, iar el strânge informații despre ea prin intermediul lui Jim, găsește scuze să viziteze casa lui Jim după școală și, în cele din urmă, se strecoară din școală pentru a-i mărturisi dragostea. Reacțiile ulterioare ale părinților, oficialilor școlari, psihologilor și prietenilor față de acțiunile lui Carlos au consecințe profunde și mobilizează întreaga acțiune a romanului, producând schimbări dramatice atât pentru el, cât și pentru cei din jurul său.
„M-a copleșit duioșia dându-mi seama de ceva la care nu se gândește nimeni niciodată, pentru că îi prea evident: Mariana a fost și ea o fetiță a fost și ea de vârsta mea. Va ajunge o femeie ca maică-mea, iar apoi o bătrână ca bunică-mea. Numai că deocamdată era cea mai frumoasă femeie din lume.Și mă gândeam tot timpul la ea. Mariana devenise obsesia mea, oricât de sus ceruri ar fi peste lume, oricât de-afund-ar fi marea.”
José Emilio Pacheco surprinde cu măiestrie complexitatea adolescenței, schimbările sociale și dorința interzisă, iar proza sa îi invită pe cititori să exploreze trecutul și prezentul Mexicului prin ochii infatuării unui băiat tânăr, chiar dacă nu există o miză socială declarată a romanului. Mi-a adus aminte de Suzana Tratnik (Mă numesc Damjan, legat de lumea văzută prin ochii unui adolescent care nu se poate adapta la constrângerile societății) sau unele dintre textele Elenei Poniatowska, de asemenea, preocupată de realitățile dure ale Mexicului. Este un scriitor puțin cunoscut și explorat la noi, și sper ca volumul tradus recent la editura Paralela 45 să deschidă calea către mai multe texte de-ale sale. Am mai găsit doar un grupaj de poezii, apărute în revista Poesis Internațional 28, traduse de Adriana Nica.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Foto autor: zendalibros.com)
