Fărâme de viaţă, de Zeruya Shalev

”Fărâme de viaţă”, de Zeruya Shalev

Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Proza XXI”, Iași, 2012
Traducere din limba ebraica de Ioana Petridean

Este întotdeauna plăcut să faci cunoştinţă cu un om interesant atât în plan real, al vieţii de zi cu zi (fenomen din ce în ce mai rar), cât şi în plan ideatic. Iar întâlnirea cu un scriitor de mare talent provoacă aceeaşi bucurie. Parcă te-ai întâlnit cu cineva cu care simţi că vei fi prieten mulţi ani de acum încolo, căci în dragostea pentru literatură fidelitatea este o condiţie esenţială. Cititorii de literatură de cursă lungă rămân atasaţi autorilor pe care-i stimează şi-i frecventează precum o fac doi prieteni. Oare până la urma legătura dintre cel care scrie şi cel care citeşte ceea ce primul scrie nu este un contract bine delimitat şi definit între doi oameni care, unul împărtăşeste iar celălalt încearcă să se regăsească? Şi, indirect, să afle soluţiile propuse de primul. Acest lucru mi s-a intamplat descoperiind-o pe Zeruya Shalev. Autoarea israeliană s-a născut într-un kibbutz în anul 1959, şi-a făcut debutul cu un volum de poezii, dar ulterior s-a reorientat către proză, şi cât de bine a făcut! Printre cărtile sale se număra Dansând, încremenind (1993), Viaţa amoroasă (1997), Soţ şi soţie (2000), Thera (2005). A absolvit un masterat în studii biblice, iar în prezent lucrează pentru Editura Keshet.

În revista Dilemateca am regăsit un interviu relevant cu Shalev, intitulat, semnificativ pentru orientarea ei artistică “Literatura trebuie să provoace o revoluţie în universul emoţional al cititorului”[1], în care se dezvăluie. “Ritmul, metaforele, stilul sunt foarte importante pentru mine. Citesc fiecare frază cu voce tare de mai multe ori şi reanalizez fiecare cuvânt. (…) Cu toate acestea, a şterge nu este mai puţin important decât a scrie, şi şterg foarte mult pentru a putea menţine acea măsură corectă, dar cu siguranţă nu reuşesc întotdeauna. (…) Dimensiunea intimă a vieţii mă preocupă şi mă fascinează. Nuanţele şi adâncimile emoţiei, emoţie legată de noi, legată de cei apropiaţi nouă. Încerc să creez crize care vor zgudui personajele, întrucât o situaţie de criză ne zdruncină şi ne constrânge să vedem adevărul, fără a-l nega sau reprima. Din acea situaţie tulburătoare, câteodată-dar nu întotdeauna-ieşim învingători. Cred că literatura nu ar trebui să mângâie, ci să încerce să provoace o adevărată revoluţie în universul emoţional al cititorului, o revoltă născută din identificare, opoziţie sau reflecţie.”

Durerea are şi ea importanţa ei definitorie în universul literar al Zeruyei Shalev. „Cred că rănile provocate acelei părţi numite psyche nu sunt mai puţin dureroase decât rănile fizice, dar în multe cazuri ele pot fi vindecate. Adevăratul câmp de luptă este crud şi şochează, în timp ce pe câmpul de luptă al căsniciei există nenumărate momente de graţie şi speranţă (..) Viaţa unui om oscilează între marile mituri şi supravieţuirea de fiecare zi, dar am început să cred din ce în ce mai puţin în această împărţire între mare şi mic. La urma urmelor, totul este fie mare, fie mic. În cărţile mele mă opresc îndelung asupra micilor momente şi le fac să devină importante. Orice moment al unei zile poate fi decisiv, indiferent dacă ne place sau nu. În spatele fiecărui moment al zilei se ascunde o întreagă istorie, la fel cum sunt şi miturile spulberate, iar acesta este unul dintre lucrurile despre care vreau să scriu în cărtţle mele.(..) Nu încerc să mă detaşez de personaje, dimpotrivă. Încerc să trăiesc totul alături de ele, cu ajutorul imaginaţiei şi al sentimentelor. Încerc să simt ce trăiesc ele, pentru a putea descrie apoi cât mai exact. Cateodată chiar plâng în timp ce scriu, din cauza unui grad atât de mare de compasiune şi identificare.”

Ultima carte a autoarei israeliene este “Fărâme de viaţă”[2], apărută recent şi în România, la care recunoaşte că a lucrat timp de cinci ani de zile. Stilul scriitoarei israeliene ni se pare înrudit cu cel al unui alt mare scriitor evreu, Amos Oz, şi el intens tradus în limba română în ultimul deceniu. Stilul amândorura este de o mare sensibilitate şi profunzime psihologică. Se pare că situaţia conflictutală continuă în care s-a aflat Palestina istorică după 1946 a fost un teren fertil scrierii şi, mai ales, introspecţiei. Proximitatea morţii poate avea şi acest efect benefic: valorizarea vieţii. Shalev întreprinde în romanul său o încercare de definire a vieţii în întreaga ei complexitate, descriind mai multe microcosmosuri care comunică, se întrepătrund (diverse tuneluri şi labirinturi), pentru a oferi un peisaj complex şi divers al unei familii evreieşti pe un palier de trei generaţii (fondatorii, continuatorii şi contemporanii, atât de diferiţi între ei, dar uniţi totuşi de comunitatea de destin).

“Frânturi de viaţă “ este o carte despre conceptul de familie şi tot ceea ce presupune aceasta. Una din temele ei fundamentale fiind acel atât de american concept, stipulat chiar în Declaraţia de Indepenendenţă, the pursuit of happiness, care sună frumos şi aparent uşor de înfăptuit dar care, aceasta este şi ambiţia lui Shalev, este mult mai greu de pus în practică în viaţa reală din foarte multe motive. O familie este un vehicul complex şi delicat, cu care uneori poţi lovi stâlipii de iluminat care înconjoară strada (viaţa), dar care poate oferi sprijinul imperios necesar pentru a parcurge lungul drum (care însă întotdeauna ni se pare foarte scurt odată parcurs cel puţin jumătate din el, căci viteza de derulare a vieţii pare a creşte neîncetat după ce ai parcurs o anumită distanţa din acest drum!) “Ce ne rămâne la sfârşitul zilelor, în afara imaginilor dragi pe care le vedem cu ochii minţii şi cine ar îndrăzni să nege veridicitatea lor? Eşti văduvit de atât de multe lucruri cu trecerea anilor, suferi pierdere după pierdere, însă acesta este cursul firesc al lucrurilor, îţi este interzis să te ataşezi de ceva, până şi cei care strâng averi păşesc în moarte fără nimic.”[3]

Dintotdeauna am fost atraşi de viziunea scriitorului asupra vieţii, întrebările grele şi esenţiale care transced acţiunea propriu-zisă a unui roman, şi, în consecinţă, am colecţionat aceste adevăruri pline de miez şi savoare, căci am descoperit o sensibilitate deosebită: (1)“secretele îi leagă pe oameni, secretele ne leagă vieţile, colindăm străzile ca nişte tramvaie oarbe, nu suntem în stare nici măcar să ridicăm ochii spre cer, să vedem reţeaua de cabluri ce se întinde deasupra capetelor noastre”[4]; (2) “nu există pe lume decât câţiva norocoşi pentru care totul este clar”[5]; (3) “numai oamenii care se dedică trup şi suflet pot fi părăsiţi, iar oamenii care nu se dedică niciodată nimănui, nu trăiesc cu adevarat, nu luptă, nu se dezvoltă”[6]; (4) ”e mult mai uşor să-ţi aminteşti imagini decât idei sau cuvinte de aceea în creierele noastre se formează adevărate palate de amintiri, iar noi ne plimbăm din când în când prin acest spaţiu pe care l-am creat”[7]; (5) “îţi petreci toată viaţa luptând, temându-te, zbătându-te, regretând, făcând promisiuni, pentru ca în cele din urmă lucrurile să se întâmple accidental, fără a fi gândite şi plănuite dinainte, iar asta e cât se poate de natural şi mărunt, cât de mărunte sunt toate la o privire atentă, probabil că şi moartea însăşi vine la fel, ivindu-se sub înfăţişarea unui pitic după ce toată viaţa ne-am temut de venirea marelui nostru duşman.”[8]; (6)“Fiecărui cuplu îi e alocată doar o anumită doză de vitalitate, numai distribuţia acesteia diferă, unul luând mai multă şi celălalt mai puţină.”[9]

Legătura scriitoarei cu ţara sa este nuanţată şi diferită faţă de cea a lui Amos Oz, în sensul că în scrierile lui Oz Israelul îşi găseste un loc mult mai important, chiar dacă tonul este asemănător. În interviul citat, autoarea recunoaşte că “Mulţi ani am încercat să nu scriu despre Israel în cărţile mele. Era suficient că îmi dominase viaţa, mă gândeam, nu-l voi lăsa să-mi domine şi cărţile. Pe măsură ce trec anii, încerc să-i acord mai mult spaţiu, iar în ultimul meu volum am deschis mai multe ferestre spre realitatea israeliană. Traiul aici nu este uşor şi nu este simplu să scrii aici.” Am regăsit una dintre aceste ferestre: “Avner[10] are impresia că n-a mai văzut niciodată o contradicţie atât de mare între indivizi şi întreg, fiindcă indivizii, precum femeia asta tânără care stă în faţa lui, îşi doresc mai mult decât orice pe lume ca familiile lor să trăiască în pace, ca toată ţara să trăiască în pace, chiar şi el doreşte asta şi totuşi se pare că întregul compus din toţi aceşti indivizi nu face decât să-i distrugă prin forţa aspiraţiilor contradictorii, a invidiei şi violenţei, şi fiecare generaţie în parte aruncă vina pentru toate astea asupra unuia sau altuia, dar acuzaţiile se schimbă cu uşurinţă, apar mereu noi vinovaţi, însă lucrurile rămân la fel, părând că o forţă puternică şi sălbatică precum radiaţia primară ar fi în stare să spulbere năzuinţele simple ale umanităţii şi să arunce marile mase între pietrele de moară ale unei realităţi lipsite de speranţă. Poate că oamenii de ştiinţă ar trebui să se ocupe de problema asta, nu oamenii politici, poate vor reuşi să descopere o formulă care să rezolve contradicţia dintre indivizi şi întreg ce se întinde pe generaţii întregi în această parte a lumii”[11]

Concluzia lui Shalev este că viaţa unei familii este complicată, ceea ce face diferenţa este doar capacitatea de a iubi si de a-l înţelege pe celălalt (exemplificată prin disperata dorinţa a înfia un copil de către unul din personajele principale, Dina, femeie către 50 de ani, aparent împlinită şi fericită, mamă a unei fete adolescente, dar care simte că mai are dragoste de oferit iar pentru aceasta este gata să rişte totul), rămânând un om liber. “Iubirea e o creatură care-ţi scapă întotdeauna printre degete (…) ai crede că putem măsura iubirea ca pe o căldură sau că o putem pune pe cântar sau că cei doi părinţi vor merge într-o dimineaţă la spital, vor întinde braţele pentru a li se recolta sânge, apoi probele vor fi duse la laborator şi într-o săptămână vor primi rezultatul analizelor, în sângele dumneavoastră s-a găsit cutare sau cutare procent de iubire, vă încadraţi în limitele normale, iar formularul acesta li-l veţi înmâna copiilor voştri pentru a le servi la tribunal. Dimensiunile iubirii sunt la fel de ascunse privirilor omului precum dimensiunile divinului”[12]

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom.