„Comoara lui Harap-Alb”, de Mihai Mănescu
Editura Humanitas Junior, Bucureşti, 2024
Ilustraţii de Bianca Bratu
Pe când eram doar un copil trăitor într-unul din multele blocuri ale unui oraş aglomerat, curiozitatea m-a îndemnat, printre altele, să fiu un ascultător fidel al unor poveşti minunate. La loc de mare cinste printre acestea se aflau poveştile lui Ion Creangă, care au însoţit mintea celui devenit între timp cititor spre o lume tainică, străbătută parcă de la un capăt la altul de clinchetul gingaş al unor râsete aducătoare de viaţă şi frumuseţe. Şi aşa se face că, la vremea rânduită, primii paşi prin lumea cărţilor au prins viaţă pe un tărâm mult desprins din cel al basmelor, într-o casă a bunicilor dintr-un sat moldovenesc, unde timpul părea să se oprească în loc, iar zgomotele să rămână în urmă, pierzându-se printre razele calde ale soarelui şi miresmele îmbătătoare ale florilor.
La început, totul părea scăldat în lumina visului, de dincolo de care, bunicul cu privirea senină şi vocea mângâietoare, transforma fiecare cuvânt într-o formulă magică, plăsmuită la hotarul care mărginește literele, imaginile și lăcaşurile tainice ale inimii. Căci rând pe rând, dintre ritmurile şi vibraţiile unui timp care demonstrează, poate mai mult ca niciodată, că visele şi visurile nu aparţin decât acelor vremuri contemporane cu vremea poveştilor despre Zâne Bune şi Feţi-Frumoşi, semnele negre înscrise pe pagini decorate deopotrivă în alb şi în culori vii reintră în scenă. Ca într-un dans plin de vrajă, fiecare dintre ele îşi plăsmuieşte basmul, reamintindu-ne că cel care a apucat să pătrundă prin portalul magic care leagă viaţa noastră de tărâmul lui A fost odată, nu va obosi niciodată să soarbă din elixirul dătător de speranţă şi înţelepciune, care îl preschimbă într-un demn mesager al unor istorii pe cât de vechi pe atât de nemuritoare.
Şi nu mică ne va fi, poate, mirarea, să descoperim că în spatele unei poveşti menite să prindă viaţă chiar sub ochii noştri se află un copil care, la doar un semn al destinului şi o invitaţie mai puţin obişnuită, porneşte într-o aventură care cu greu se va putea uita. Îl cunoaştem asftel pe Sebastian, un băiat a cărui copilărie s-a frânt poate mult prea brusc în faţa suferinţei, dar care, împreună cu prietenii săi, învaţă să transforme lumea basmelor într-un veritabil adăpost din calea durerii. Drumul greu prin această vale este permanent străjuit nu doar de spiritul mamei, care, plecată nu demult către tărâmul îngerilor, a lăsat în urma ei un noian de poveşti condamnate, parcă, la neistorisire dar şi de…Harap-Alb, care, asemenea oricărui bunic care se respectă, îşi face loc printre noi cu blândeţe, dar şi cu o legendă de foarte mare preţ. Purtaţi pe firul ei tainic şi plin de lumină, cei cinci copii ai vremurilor noastre pornesc în căutarea uneia dintre acele comori înzestrate cu puteri tămăduitoare, dar care cu greu şi-ar mai găsi sălaş acum, în 2024, când toate comorile posibile au fost deja găsite.
Deloc întâmplător, calea care leagă lumea noastră de Pădurea şoaptelor pierdute – tărâmul pe care se găseşte apa cea vie – porneşte chiar din Strada Timpului, din reşedinţa plină de mister a lui Harap-Alb, unde fiecare obiect pare să dezvăluie o poveste plină de farmec şi înţelepciune. Şi rând pe rând, protagoniştii de astăzi vor străbate centrul unui Bucureşti înţesat de luminiţele care vestesc apropierea Crăciunului, călătorind cu metroul şi celelalte mijloace de transport până spre marginea oraşului şi chiar dincolo de ceea ce mintea noastră cea mult ancorată în grijile cotidiene ar putea cuprinde. Iar fiecare pas mai hotărât sau mai învăluit în teamă îşi află un binevenit răspuns, ieşit parcă de nicăieri şi cunoscut de când lumea. Căci ce poate fi mai preţios decât să înveţi că alături de adevăraţii prieteni orice necaz îşi află rezolvarea, în vreme ce viaţa se dezvăluie ca o corolă de minuni aparent mici dar mereu aducătoare de bucurie? Şi chiar dacă drumul se va arăta anevoios şi străjuit din loc în loc de vreun om Spân care, acaparat de regulile pragmatice şi reci ale vieţii, pare că ne sădeşte în inimi îndoiala, victoria va fi, la momentul rânduit de partea noastră, cei chemați să devenim, fiecare de la locul lui, deţinători destoinici ai Comorii.
De dincolo de hotarul coperţilor şi al foilor îngălbenite de timp, Harap-Alb ne iese înainte, mai împovărat de zborul secundelor dar mai luminos ca niciodată, vestindu-ne că a sosit clipa să înţelegem, printre altele că adevăratele comori nu se măsoară în greutatea aurului sau în preţiozitatea nestematelor care dispar la fel ca orice altă siluetă de fum. Iar ceea ce rămâne în urmă se arată mult mai valoros, plăsmuit fiind sub straja credinţei, a liniştii şi poate chiar a unei priviri senine. Întoarsă spre norii grei ai trecutului, aceasta din urmă trezeşte chiar şi în acel adult care a uitat să mai creadă în basme cu doi sori, şi cu fântâni fermecate, şi cu apă vie, şi cu două lumi care se întâlnesc nu ştiu unde o rază de speranţă. Iar la lumina ei, dorurile se împletesc în fiecare bătaie a inimii, iar cei buni şi curajoşi îşi recapătă statutul de prezenţe nemuritoare, dimpreună cu toate acele poveşti despre care se ştie că au fost odată, dar care, la doar o tresărire de gând, prind viaţă, într-un oarecare astăzi sau mâine, sub ochii noştri uluiţi.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Junior/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://humanitasjunior.ro/, https://www.facebook.com/humanitas.junior)
