”Civilizații”, de Olga Ștefan
Editura Paralela 45, Colecția Biblioteca Românească, Pitești, 2020
Am citit volumul de poezie al Olgăi Ștefan fără să știu nimic despre autoare. Poate e mai bine așa, poate că așa ”ghicesc” mai bine ce este în spatele poeziei pe care o scrie un autor. Și ce am descoperit? O poezie care pare construită pe două planuri: în primul rând, o poezie a renașterii, unde autoarea pleacă de la multe amintiri (printre care, și câteva iubiri pierdute), pentru a se regăsi, și unde creionează și câteva personaje memorabile (precum în poezia ”Plecarea”); în al doilea rând, o poezie a dezamăgirii față de ”civilizațiile” prezentului, cu o atmosferă ușor ecologistă – ”ecologic vorbind,/ orașul e pe moarte.”
Am ales pentru acest grupaj trei poezii din volumul sus-amintit, prima dintre ele dând chiar titlul acestuia. Sunt poeziile pe care le-am simțit cel mai aproape:
civilizații
întuneric în iulie. cu tine.
omul în care mă-ncred.
toți au plecat
în vacanțe
care-i transformă.
eu nu-mi permit decât acest râu.
aceste insule. aceste alinturi
tăioase. amânări și o gheară timidă
în tine – de care atâția se-agață.
să stau aici, să reinventez și
ce era culoare
să treacă.
empatiile mele invalide nu te vor vindeca
pe de-a-ntregul.
(dar mă vindecă și mirosul de ceai calmant
al parfumului dăunător
din pielea ta infatuată,
sorbet răcoritor e
și inima mea holografică)
întuneric în iulie,
my baby’s gone.
ne vom iubi un an abia,
cu distrugere și ardoare.
în cutia de carton
de sub scară
trăiește impropriu
jivina pe care
(căci era, în fine, a ta)
o crezuseși salvată.
regina nopții
ai sperat
să fii regina balului.
mohair,
astrahan, ruj și hairspray,
femeia neagră
de la capătul armei,
tiara nu e decât o formă evoluată
de intangibilitate.
dar seara aia n-a fost
decât o adunare de oameni
care munceau în construcții.
(mi-a părut rău pentru ochii tăi negri
făcuți cu tuș.
pentru că aduseseși un număr fix
de prăjituri
de la tosca
și eram mai mulți.
că s-au purtat
discuții vagi, în jurul politicii,
la care nu te pricepeai
prea bine,
că erau nu oameni de afaceri, ci bărbați
obezi, obosiți, niciunul singur,
neveste vagi, în geci de fâș și colanți,
preocupate să umple și să golească mese –
și niciun ochi pentru tine.)
te-am observat, împietrită și
atât de sensibilă
la oglinda plimbată
de-a lungul tău.
m-ai făcut să mă simt singură
înainte să mă fi simțit singură vreodată,
inadecvată între preșcolarii pentru care
se vorbea cu perdea,
gata s-o rup la fugă.
mi-ar fi plăcut să mă iei
în brațe puțin.
să povestim
despre lumea în care erai
mohair,
astrahan, ruj și hairspray,
crăiasă,
marele meaulnes.
la plecare,
ți-am mângâiat haina albă, pufoasă.
am 28 de ani și tu, poate, către 50.
n-ai devenit nimic
în familia aia urâtă.
frumusețea ta banală
ți-a adus mici victorii,
de cumetrie, și a apus.
abdomenul tău plat e, singur,
o înfrângere.
am încercat să-ți vorbesc
ca de sub sticlă,
în vise, de câteva ori,
dar nici în vise, regina nopții,
nu mi-ai răspuns.
fatigue
ultima dată mi-am modificat cv-ul
în 2016. am ascuns planurile mele eșuate,
precum și visul de-a scrie istorie
(curând îngropat în uterul cu sigiliu
al mamei lui de 19 ani);
însă
n-am făcut un secret din
marea mea tenacitate,
pasiunea mea infernală,
privirea mea care sfâșie totul
(și n-am lăsat în urmă o lume însângerată).
de atunci, viața
a căpătat
viteza unei mașini relativ noi,
cumpărate la o sumă decentă
dintr-un târg nemțesc.
sunt mulțumită,
cu geamul deschis
și mâna dreaptă sprijinită
de portieră, trec pe lângă
vechi locuințe
și vechi locuri de muncă,
dar nu mă opresc.
sunt o f loare
de plastic
la butonieră
și tu mă duci –
pentru că merit și merit continuu,
fractalic,
la lungi, somptuoase cumpărături.
pe calendar
zile pline
dau din mânuțe și sunt
steagurile
uniunii europene
în fața unei instituții părăsite
în grabă.
alege-mă, prioritizează-mă,
îmi șoptește prietenul meu cel mai bun
în aplicație, dar reboot, îi spun, reboot,
sunt segregată eu, dar
sunt
și femeia care decide,
fiului meu i-am sacrificat totul
încă de pe-acum
când e un proiect în alb și albastru
pe o pânză fără stativ
refuz
ca pe-un acord de principiu
între părți vătămate,
orice concesie convenționalului,
orice confeti în părul miresei, drama academică,
și nu
renasc în online.
Puteți cumpăra cartea, în curând, de pe site-ul Editurii Paralela 45.
(Sursă fotografii: Editura Paralela 45, pagina de Facebook a autoarei.)
