„Papa Nicolau şi alte povestiri foarte, foarte scurte” de Roxana Dumitrache
Editura Polirom, Iași, 2019
Cancerul. Domnul C. Molimă sau blagoslovire? Pedeapsă sau motivare de a trăi viața în deplinătatea acesteia. Roxana Dumitrache, câștigătoarea Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2019 dezvoltă, în volumul „Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte”, ideea de cancer la feminin, dar nu doar ca maladie fizică, ci mai ales ca problemă de ordin spiritual. Personajele sale sunt femei, mai mult sau mai puțin eșuate, ale căror destine se împletesc cu grotescul realității, care fie renunță la fericire, fie se dedică acesteia cu o victimizare acerbă.
„Pentru un copil, este imposibil să înțeleagă cum sânul, care l-a ținut în viață hrănindu-l, ajunge să-i omoare mama. Și probabil că în asta stă perversitatea sălbatică a cancerului mamar – înainte de a mutila un corp, mutilează relația dintre o mamă și un copil.”
Mi-am propus să citesc această carte cu multe povestiri scurte într-un timp cât mai îndelungat, anticipând un final de carte trist. Da, și proza scurtă are un final comun, ambiguu sau echivoc, de la caz la caz. Finalul este un soi de epitaf, pe care cititorul poate doar să-l prevadă. Acesta plutește în neștire și aproape că îl simte în vârfurile degetelor. În toate istoriile acestea se regăsește un sentiment, pe care mă temeam să-l recunosc: frica. Da, o primitivă frică de abandon, de singurătate, de aclimatizare, de viitor incert. Dar, cel mai important, e frica de sine. Fie că e vorba de studenta recent plecată la studii care se umple metaforic de purici sau de emigranta din Bruxelles care îi servește o ultimă bere unui bătrân, toate femeile se tem de propria lor forță.
Personajele Roxanei Dumitrache sunt femei puternice, dar înghesuite într-un tramvai al incertitudinii. Evoluția lor în cele câteva pagini atinge puncte sensibile, de la o calmitate înspăimântătoare până la o disperare acută. Acest volum de proză scurtă nu traduce durerea într-o nouă dimensiune a dramatismului, ci per a contrario dezvoltă o pornire literară aparte: focalizarea durerii într-o cale. Poate suna extrem de melodramatic, dar eroinele noastre au o cale, asta însă nu înseamnă că e neapărat cea bună. Unele dintre ele se condamnă feroce pentru greșelile trecute, altele merg spre pierzanie cu zâmbetul pe buze.
Viețile lor sunt o piesă cu multe monologuri, care seamănă a sesiuni de pantomimă. Roxana Dumitrache reușește să le găsească acel punct slab și să le descoase, fără a le condamna pentru alegerile făcute sau pentru acea cale aleasă. Proza însumată în coperțile acestei cărți abordează teme dificile, iar acest lucru îi aduce un farmec aparte. E un efort dublu să redai un mesaj valid într-un text compact, iar acest lucru face și mai de preț rolul prozei scurte în literatura românească contemporană.
Evident, un astfel de debut, deși cuvântul mi se pare complet nepotrivit contextului (poate fi privit doar ca pe o constatare a faptului), este potrivit celor care citesc empatic, care au nevoie de emoții și simțăminte, care au nevoie să perceapă dimensiunea evidentă a unei disperări. Femeia concepută de Roxana Dumitrache poate fi depersonalizată, dezbrăcată de ideile fixe pe care le prescrie societatea și lăsată singură în fața propriei sale vieți.
În calitatea mea de cititor, am încercat o gamă largă de sentimente vis-a-vis de acest volum de proză scurtă, de la stupoare în fața resemnării până la milă față de unele femei al căror destin a luat o turnură improprie:
„Doar cei care și-au relocat viața departe de țară înțeleg teama permanentă de discursul voit liniștitor, doar ei știu că în spatele cuvintelor așezate cu migală în fraze, cu instinctul păsărilor care își găsesc cele mai potrivite crengi, se poate ascunde orice. Chiar și moartea„.
Ce nu mi-a ajuns în această carte? Câteodată adâncimea, câteodată ritmicitatea. Unele pasaje au fost molatice ca o femeie îmbătată de un somn tomnatic. Altele au fost ca un element surpriză, înglobat din tonicul discurs al naratorului. Roxana Dumitrache este un observator gentil și atent, deși nu se teme să scoată găunosul la suprafață, ca o rememorare veșnică a erorilor umane, ca o recunoaștere vădită a faptului că suntem simpli oameni cu vise și speranțe.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Polirom.ro, Adevărul.ro)
