„Autobiografia mea”, de Alex Ferguson
Editura Publica, Colecţia ”Victoria Books”, Bucureşti, 2014
Traducere din limba engleză de Dan Crăciun
Moto: ”Trebuie să te impui. După cum îmi spunea Big Jock despre jucători: să nu te îndrăgostești niciodată de ei, pentru că-ți vor pune coarne.”
Dacă ți-ai pierdut interesul pentru fotbal, autobiografia lui Alex Ferguson ți-l va aduce, cu siguranță înapoi. Acest om este un exemplu de reușită în sport, mai ales într-un teritoriu unde fotbalul s-a născut, într-o zonă plină de tradiție în acest domeniu, unde numai spiritele adevărate reușesc să învingă. Dintr-un atacant scoțian penetrant, cu multe reușite în anii pe care i-a petrecut la cele mai importante echipe din liga scoțiană, a devenit un antrenor apreciat pe plaiurile natale, ajungând în final să devină managerul emblematic al fotbalului englez și chiar mondial.
De altfel, autobiografia lui Ferguson, fără a fi decât pe alocuri cronologică, se concentrează pe perioada Manchester United, probabil cea mai de succes perioadă a unui antrenor la o formație din fotbalul britanic. Este adevărat că uneori Ferguson se întoarce și în timp, pentru a rememora începuturile sale ca antrenor sau câteva victorii importante din perioada Aberdeen. Cu toate acestea, pare că grosul cărții aparține echipei de senzație din anii 1990, când a existat o generație importantă scoasă din pepiniera clubului (Giggs, frații Neville, Scholes, Beckham sau Butt), și apoi perioadei de după 2000, când transformările financiare și îmbătrânirea generației anterioare l-au determinat să construiască mereu noi și noi echipe.
Un aspect important pe care îl are în vedere Alex Ferguson (retras din antrenorat în anul 2013, după care a scris această carte) este lămurirea unor conflicte cu antrenorii adverși sau cu proprii jucători, conflicte ce au atras, la vremea lor, atenția presei și a publicului. Să luăm, de exemplu, antrenorii adverși: pe lângă admirația și aprecierea pe care a avut-o față de cei care lucrau la clubul propriu sau la cele cu care aveau diferite contracte de reciprocitate, este important de știut respectul pe care Ferguson l-a avut mereu față de colegii săi de la celelalte echipe, o tradiție pentru fotbalul englez. Ei se întâlnesc deseori la cursuri, participă la evenimente speciale și, fără ură, fără conflicte de cele mai multe ori, beau un pahar de vin după fiecare meci, semn al respectului față de adversar. Pentru că nu mai urmăresc săptămânal fotbalul britanic, eram sigur că managerul pe care îl preferă Alex Ferguson este Arsene Wenger, cel care a avut și are încă o carieră la fel de îndelungată la Arsenal Londra. Surpriza este că omul pe care îl apreciază cel mai mult scoțianul este… Jose Mourinho:
”Cu oricine stau de vorbă, îmi spune că este excepțional de bun cu jucătorii. Este meticulos în planificare, în detalii. Este o persoană agreabilă când ajungi să-l cunoști și poate să râdă de el însuși, să glumească pe seama lui. Nu știu dacă Wenger sau Benitez au această capacitate.”
La final, există o listă cu toți jucătorii lui Manchester United, care i-au trecut prin mână lui Alex Ferguson. Dintre aceștia, câțiva s-au distanțat față de ceilalți prin calitate, prin locul lor în istoria fotbalului mondial sau, dimpotrivă, prin conflictele pe care le-au avut cu managerul echipei. Unora, Alex Ferguson le-a rezervat capitole distincte în carte: Beckham, Rio Ferdinand, Cristiano Ronaldo, Robbie Keane, Van Nistelrooy, Rooney. Despre doi dintre acești jucători voi scrie și eu câteva rânduri. În primul rând, David Beckham, cel pe care l-am apreciat mult când juca la MU și pe care l-am urmărit cu interes până a ajuns în Major Soccer League. Un jucător excepțional, cu un picior drept inimitabil, care a avut mult succes atât timp cât a rămas în Anglia. Este de notorietate un conflict pe care l-am avut chiar cu Alex Ferguson, pe care l-a acuzat că l-a lovit cu o gheată în ochi. Chiar dacă trece tangențial de acest conflict, autobiografia lui Ferguson îl caracterizează corect pe Beckham, un jucător care a avut mult de pierdut pentru că și-a dorit ca principalul accent al vieții sale să nu mai fie fotbalul, ci succesul comercial:
”Poate că atunci nu era suficient de matur ca să rezolve tot ceea ce se petrecea în viața lui. Astăzi, pare să controleze lucrurile mai bine. Este mai sigur de rolul său în viață, mai stăpân pe situație. Dar pe atunci ajunsese într-un moment în care mă deranja latura de vedetism din viața lui.”
Un al doilea jucător, rămas și acum printre preferații mei din fotbalul mondial, este Cristiano Ronaldo, pe care Ferguson l-a urmărit de pe vremea junioratului din Portugalia, l-a apreciat și l-a adus la MU pentru a-i dezvolta talentul, care l-a făcut acum unul dintre cei mai buni jucători ai lumii. Un jucător despre care se zice că a fost adus la prima echipă a lui Sporting de antrenorul român Ladislau Boloni, dar pe care l-a modelat cu adevărat Alex Ferguson, cel care l-a apreciat pentru șuturile sale, pentru jocul său de cap, dar și cel care l-a învățat să nu mai cadă la orice atingere pentru că, în campionatul englez, astfel de trucuri nu sunt permise, iar jucătorii care apelează la ele sunt tot mai puțin apreciați de către publicul intransigent:
”Cristiano Ronaldo a fost cel mai dotat jucător cu care am lucrat eu vreodată. I-a depășit pe toți ceilalți mari fotbaliști pe care i-am antrenat la United. Și au fost mulți. Singurii care ar putea fi așezați lângă el ar fi o pereche de jucători produși de noi, Paul Scholes și Ryan Giggs, pentru că au contribuit atât de prodigios la rezultatele lui Manchester United timp de două decenii. Acea longevitate, consecvență și modelele lor de comportament au fost cu totul excepționale.”
Cum spuneam, această carte te face să te reîndrăgostești de fotbal, dacă l-ai părăsit cumva. În plus, din cuvintele lui Alex Ferguson, dar și din imaginile inserate în volum, ne imaginăm cât de greu este să fii un adevărat manager, așa cum sunt cei din fotbalul britanic: un om care se ocupă mai puțin de antrenamente, deși se ocupă și de acelea, și mult mai mult de ceea ce înseamnă organizarea meciului, organizarea tuturor detaliilor care însumate reprezintă viața unui fotbalist, de la spălătoria clubului până la psihologia jucătorului, de la clauzele financiare până la învățarea limbii, de la închirierea unei case pentru cei nou atrași la club până la centrul de copii și juniori. O treabă foarte grea, magnifică, impresionantă, pe care Alex Ferguson a dus-o aproape de perfecțiune. Trofeele sale stau drept dovadă.
