Stiri

Zilele filmului „Memoria Holocaustului” – 23-25 ianuarie 2026, Cinema Muzeul Țăranului

Într-un prezent marcat de tensiuni și intoleranțe, este mai important ca oricând să ne amintim de rolul dialogului intercultural și a respectului față de celălalt, indiferent de punctele care ne unesc sau ne diferențiază.

Istoria ne arată că, atunci când am uitat că cei de lângă noi sunt OAMENI, s-au produs tragedii precum Holocaustul. Unul dintre cele mai întunecate episoade din istorie, nu a început cu cele mai frapante acte de teroare. A început cu lipsa de empatie,  lipsa de respect față de ceilalți, cu marginalizarea și excluderea .

Memoria Holocaustului este cea care ne încurajează să nu fim indiferenți, să fim vigilenți cu prezentul, să  protejăm viitorul pentru toți.

În contextul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului și a comemorării a 85 de ani de la Pogromul de la București, Institutul „Elie Wiesel” în colaborare cu Institutul Goethe din București și Muzeul Național al Țăranului Român  organizează Zilele filmului „Memoria Holocaustului”, un program cultural care își propune să descoperim istoria din surse alternative.

Cea de-a șasea ediție a programului se desfășoară la Cinema Muzeul Țăranului în perioada 23-25 ianuarie 2026.  O producție artistică premiată cu Oscar, o animație și documentare internaționale aduc în prim-plan mărturii despre ce a însemnat exterminarea evreilor în perioada celui de-al Doilea Război Mondial în Europa și despre impactul asupra generațiilor care au urmat.

„Barbaria omului față de om, depășește orice imaginație” mărturiseșete unul dintre supraviețuitori, atunci când își amintește de teroarea din lagărul de exterminare de la Auschwitz. Mărturii despre barbarii și atrocități greu de exprimat în cuvinte și de imaginat, despre vieți abandonate, despărțiri și în același timp despre povești de viață și copilării care au avut un parcurs firesc în timp ce în ghetouri sau lagăre se ducea o luptă pentru supraviețuire – redau o imagine de ansamblu a unuia dintre cele mai întunecate episoade din istorie, Holocaustul.

The Commandant`s Shadow o producție Warner Bros. Pictures și HBO Documentary Films în regia Danielei Volker, deschide „Zilele Filmului- Memoria Holocaustului”, vineri, 23 ianuarie 2026, de la 18:30, la Cinema Muzeul Țăranului. 

Documentarul prezintă povestea lui Hans Jürgen Höss, fiul în vârstă de 87 de ani al lui Rudolf Höss, și confruntarea sa cu moștenirea tatălui, fost comandant al lagărului de la Auschwitz, cel care a orchestrat uciderea a peste un milion de evrei.

Viața lui Höss și a familiei sale a fost recent ficționalizată în filmul premiat cu Oscar, „Zona de interes”, dar The Commandant`s Shadow prezintă mărturiile directe ale celor care au trăit perioada Holocaustului, dar au avut experiențe diferite.

În timp ce Hans Jurgen Höss se bucura de o copilărie fericită în vila familiei de la Auschwitz, prizoniera evreică Anita Lasker-Wallfisch încerca să supraviețuiască terorii din lagărul de concentrare. Opt decenii mai târziu, cei doi se întâlnesc, fiind pentru prima dată când descendentul unui criminal de război cunoscut întâlnește un supraviețuitor. Alături de copiii lor, protagoniștii explorează moștenirile diferite și impactul umbrelor trecutului asupra generațiilor.

Sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 15:00, publicul tânăr este invitat la ecranizarea animației Survivor, o producție Lemon Sour, în regia lui Zoom Rockman.

Animația reprezintă o ecranizare a mărturii lui Ivor Perl BERM, o relatare a călătoriei sale spre Auschwitz la vârsta de 12 ani și a luptei pentru supraviețuire în cadrul lagărului.

Într-o lume a inteligenței artificiale și a realității virtuale, caricaturistul Zoom Rockman a preluat mărturia lui Ivor Perl BEM și a creat o dramă animată, asemenea unui document istoric. Pentru realizarea spectacolului cu păpuși din hârtie, fiecare personaj a fost construit folosind referințe reale din fotografii de arhivă, fiecare locație a fost verificată, vizitată și corelată pe hărți, astfel încât toate scenele să fie precise din punct de vedere spațial. Întregul proiect a durat un an și a fost filmat în 4K cu un iPhone timp de 96 de zile.

Echipa de producție – regizorul Zoom Rockman, scenarista Kate Lenard și producătorul Nigel Canin – va fi prezentă în sală pentru un dialog cu publicul, pentru a împărtăși din experiența promovării memoriei victimelor Holocaustului prin metodel alternative precum arta cinematografică și, în același timp, prin metode atipice contextului contemporan (scene redate cu marionete din hârtie).

Against all Odds: Surviving the Holocaust încheie cea de-a doua zi a programului dedicat filmelor despre Holocaust.

Documentarul produs de Paul Bachow prezintă poveștile de viață a patru supraviețuitori ai Holocaustului din Germania, Austria și Polonia: Gerald Beigel, Ryszarda Rozenblum, Walter Lebensohn și Anita Karl.

Mărturiile lor directe și emoționante, conduc spectatorul spre universul unei experiențe intense, trăite de protagoniști în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, experiența supraviețuirii în afara lagărelor de concentrare unde evreii erau vânați precum animalele, trăind în permanență sub amenințarea de a fi descoperiți, ceea ce le-ar fi adus în mod automat, moartea.

Fiecare dintre cele patru personaje povestește cum și-a folosit abilitățile, ce a însemnat o voință de neclintit și cât de mult i-a ajutat norocul în evitarea pericolului.

Duminică, 25 ianuarie, o zi dedicată producțiilor premiate cu Oscar.

De la ora 16:00, The Last Days, în regia lui James Moll, produs de Steven Spielberg, urmărește experiențele captivante a cinci supraviețuitori din Ungaria, deportați la Auschwitz în timp ce se întorc din Statele Unite în orașele lor natale și în ghetourile și lagărele de concentrare unde au fost cânva închiși.

The Last Days aduce în atenția publicului larg, unul dintre cele mai întunecate capitole ale istoriei, văzut prin ochii supraviețuitorilor și ai martorilor. Documentarul este o reprezentare puternică a forței și curajului personal și o dovadă a puterii spiritului uman.

„Zilele Filmului- Memoria Holocaustului” se încheie cu o producție artistică IDA, în regia lui Pawel Pawlikowski.

În Polonia anului 1962, Anna, o tânără orfană crescută la mănăstire, se pregătește să devină călugăriță. Înainte de a depune jurământul, o vizitează pe Wanda, sigura rudă în viață, care îi mărturisește Annei că este evreică și că numele ei real este Ida. Această descoperire o determină pe Anna să înceapă o călătorie pentru a-și cunoaște rădăcinile și a confrunta adevărul despre familia ei. Anna (Ida) trebuie să aleagă între identitatea de la naștere și religia care a salvat-o de la masacrele de sub ocupația nazistă în Polonia. Wanda trebuie, de asemenea, să confrunte decizii pe care le-a luat în timpul războiului, când a ales loialitatea față de cauză înaintea familiei.

Biletele pot fi rezervate pe eventbook.ro

***

Zilele filmului „Memoria Holocaustului” este un proiect cultural inițiat în 2015 de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Ediția de anul acesta este realizată în parteneriat cu Institutul Goethe din București și Muzeul Național al Țăranului Român.

Articole similare

Câteva știri din lumea filmului românesc (21 – 27 decembrie 2015)

Jovi Ene

Câteva știri din lumea filmului românesc (8 – 14 august 2016)

Jovi Ene

Mîine, 4 noiembrie, are loc deschiderea celei de a XI-a ediții a Zilelor Filmului German

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult