Carti Carti de fictiune

O lectură care promite să nu te lase indiferent. Chuck Palahniuk ne reține „Pentru moment, nu pentru totdeauna”

„Pentru moment, nu pentru totdeauna”, de Chuck Palahniuk
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom, Iași, 2025

Traducător: Radu Pavel Gheo

Am citit cel de-al doilea roman scris de Chuck Palahniuk, primul contact cu opera lui fiind, ca pentru mulți cititori, Fight Club. Revenind acum la Pentru moment, nu pentru totdeauna, nu am putut să nu mă raportez la ideea enunțată pe coperta a patra a cărții, privitoare la un specific al stilului său, literatura lui Chuck Palahniuk „nu este pentru turiști”. Un soi de avertisment, care pentru mine a funcționat ca o cheie de lectură, Chuck Palahniuk nu scrie pentru cei care se raportează la citit ca la o formă de escapism, ci pentru cei dispuși să accepte o literatură violentă, decadentă, care abundă în satire sociale, a cărei acțiune este relatată de naratori necreditabili. Acest roman se înscrie exact în linia care l-a consacrat ca autor de cult și poate fi privit ca o revenire la stilul său clasic, unde grotescul, comicul și subversivul se împletesc într-o proză ce stârnește simultan fascinație și repulsie.
 
Frații Otto și Cecil au parte de o viață de privilegiați în peisajul idilic al Țării Galilor, pierzându-și timpul cu jocuri copilărești, un ponei de companie și orele petrecute la televizor. Pentru familia lor însă, inocența copilăriei nu poate rămâne singur resort al primilor ani de viață, puritatea se contopește cu o moștenire sinistră, crima. Pe lângă pierdutul vremii cu tot felul de activități copilărești se îmbină cu o amplă corespondență cu tot felul de excluși psihopați și sociopați, delicvenți periculoși. Pe lângă asta, una dintre cele mai fascinante activități ale părinților celor doi frați este eliminarea servitorilor, dacă la început ai impresia că este vorba despre un caz izolat, îți dai seama pe parcurs că nu este o simplă abatere, ci o tradiție de familie, transmisă cu aceeași naturalețe prin care alții moștenesc o avere sau un titlu nobiliar. Într-un asemenea context, romanul lui Chuck Palahniuk răstoarnă convențiile aristocratice într-o farsă grotescă și pune violența la temelia identității personajelor.
 

Moștenirea nu se transmite liniar, Otto și Cecil trăiesc între presiunile bunicului, care face din crimă un blazon, și haosul prezentului, evadați care apar neașteptat la poarta conacului, un preceptor decadent, fascinat de greaca veche, o mamă tot mai dependentă de opioide și un tată care dispare misterios. Pe acest fundal absurd și macabru, viitorul celor doi frați se zbate între spectrul unei apocalipse nucleare și rutina sângeroasă a unei noi zile. În stilul său caracteristic, Chuck Palahniuk transformă grotescul într-o satiră a societății și ridică semne de întrebare despre felul în care violența devine un dat moștenit, imposibil de evitat.

Lupta cu moștenirea genealogică, dar și cu educația primită acasă reprezintă două dintre problemele centrale ale romanului. Otto și Cecil sunt prinși în plasa unei genealogii obscure, în care crima și cruzimea nu sunt abateri, ci tradiție, o formă de continuitate ce dă coerență parcursului familiei lor. Pentru cei doi frați, destinul nu se mai construiește liber, ci este dictat de „moștenirea de sânge” care le impune o evoluție a lucrurilo de la care nu se pot sustrage fără să-și piardă apartenența. Formula Pentru moment, nu pentru totdeauna are rolul de a marca exact această tensiune, moștenirea este apăsătoare și pare imposibil de evitat, însă are în ea germenii fragilității. „Pentru moment” sugerează că lanțul violenței, deși puternic, nu e etern, iar dorința de autenticitate a fraților, oricât de firavă, deschide o posibilă breșă în acest sistem închis.

Relația de antinomie între structurile sociale și natura umană se află, de asemenea, în centrul romanului. Chuck Palahniuk plasează aristocrația britanică într-o  lumină caricaturală, ca pe o clasă ce își perpetuează privilegiile printr-un amestec de tradiție și cruzime. Normele acestei lumi (ierarhii, ritualuri, convenții) sunt prezentate ca inevitabile, dar fraza Pentru moment, nu pentru totdeauna demontează tocmai această aparență de imuabilitate. Socialul este un construct istoric, efemer prin însăși natura lui, pe când instinctele primare (supraviețuirea, violența, libertatea) rămân mereu active, gata să iasă la suprafață. În acest contrast, Chuck Palahniuk insinuează că ceea ce e prezentat ca „dat cultural” nu este decât o iluzie de permanență, condamnată să se destrame.

Într-un plan mai larg, fraza devine o metaforă a experienței umane, nimic nu durează la nesfârșit, iar existența fiecăruia se desfășoară între „pentru moment” și „niciodată pentru totdeauna”. Chuck Palahniuk sugerează că oamenii trăiesc între circumstanțe trecătoare și aspirații absolute, între presiunea prezentului și iluzia eternității. Prin această ambiguitate, titlul deschide un spațiu de reflecție asupra identității și a sensului existenței, dacă moștenirea, societatea și chiar propriile convingeri sunt provizorii, atunci autenticitatea nu constă în a atinge un adevăr fix, ci în a naviga lucid între structuri fragile și impulsuri fundamentale.

Lectura romanului Pentru moment, nu pentru totdeauna trezește în cititor un sentiment care se poate descrie printr-o senzație de disconfort, atmosfera stranie produce deopotrivă fascinație și amuzament, umorul negru și toate celelalte idealuri duc cumva cu gândul la o altă familie la fel de stranie, familia Addams. Chuck Palahniuk își obligă cititorul să rămână într-un spațiu incomod, în care sentimentul de repulsie și grotescul coexistă cu ironia și absurdul. Uneori umorul se insinuează în momentul cel mai nepotrivit, iar această discrepanță creează tensiunea specifică prozei scriitorului. Cititorul este obligat să reacționeze, oscilând între scenele umoristice și oroarea care învăluie cele mai simple elemente existențiale, rămâne cumva prins între repulsie și curiozitate. Romanul cere să fie citit „altfel”, nu ca un text realist, ci ca o parabolă grotescă și joc literar ce demască iluziile stabilității sociale și familiale.

Relevanța romanului în prezent rezidă în faptul că ne invită să medită asupra violenței, asupra modului în care societatea se deensibilizează față de suferința celorlalți, asistăm la normalizarea răului, Pe de altă parte nu ar trebui să trecem cu vederea nici aportul pe care îl aduce în ce privește modul în care oamenii încă se mai agață de conceptul datului natural. Trebuie să privim critc modul în care moștenirea socială sau familială poate condiționa identitatea individului. Chuck Palahniuk oferă un dublu roman, lectura acestei cărți putând fi abordată în două mari chei de interpretare. Avem un puzzle narativ, presărat cu indicii și capcane intelectuale, dar și o experiență emoțională intensă, menită să tulbure și să provoace, să trezească cititorii din letargia rutinei în care se afundă. Pentru moment, nu pentru totdeauna este o carte care se recomandă cititorilor obișnuiți cu universul lui Chuck Palahniuk, dar și celor dispuși să accepte disconfortul ca parte integrantă a lecturii într-un context social care tinde să ne facă vinovați de blazare, de lipsa spiritului critic. Mai mult decât un simplu roman care mizează pe grotesc, cartea funcționează ca o reflecție asupra fragilității identității și a forței structurilor care ne modelează viețile, chiar dacă numai „pentru moment”.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Cărturești.ro.

(Surse foto: rollingstone.com; libris.ro)

Articole similare

Momo, de Michael Ende

Iulia Dromereschi

Interviu în exclusivitate Corina Sabău. Partea I, scriitoarea

Jovi Ene

Fragment din ”Cexina Catapuxina”, de Matei Florian

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult