Prăjitoria cu povești și Editura Casa de Pariuri Literare vă invită joi, 14 aprilie, de la ora 18.00, la a patra ediție a „Șezătorilor culturale urbane”, care îl va avea ca invitat pe scriitorul născut în Câmpina, Ciprian Măceșaru. Cu acest prilej, vor fi lansate nu mai puțin de trei volume ale autorului, respectiv „Corpuri de întunecat” (poezie), „Dumnezeu e la un bloc distanță” (proză scurtă) și „Shoot” (album de fotografie).
Moderatorul întâlnirii va fi Jovi Ene, Project Manager al site-ului Filme-cărți.ro.
Despre cele trei volume:
„Corpuri de întunecat” – „Prin volumul ăsta descoperim încă o dată că frumosul nu se naște doar din lucruri strălucitoare, că dragostea nu e întotdeauna denumită prin cuvinte exacte, că viața are toate semnele urâtului, grotescului și groaznicului, dar cotidianul în formele lui bizar de simple poate nu să salveze, ci să ofere un sens, o rotiță care să miște restul existenței și să nu rămâi poticnit cu privirea la ceva care te poate dezasambla cu ușurință. Un volum palpabil în toate aparențele lui, dar care joacă într-o ligă specială a emoțiilor și sensibilității.” (Ramona Boldizsar)
„Dumnezeu e la un bloc distanță” – „Amintiri despre părinți și din copilăria câmpineană, dilemele tănârului scriitor ajuns în marele oraș, relațiile cu prietena și soția, aparenta lipsă de succes literar, familia și preocupările casnice. Scheciuri despre trecut și prezent, despre viața de zi cu zi ale unui om foarte implicat în tot ceea ce face.” (Jovi Ene)
„Shoot” – „Fotografiile lui Ciprian Măceșaru sunt în cele din urmă poeme, așa cum multe dintre poeziile lui sunt snaphots ale realității. Necăutate, făcute cu telefonul mobil, fiecare dintre ele arată că nu camera atât de low-tech este cea care cu adevărat le-a produs, ci ochiul care-a văzut grația irepetabilă a clipei. Iar ochiul, în fotografie mai mult ca oriunde, e la rândul său o metaforă pentru adevăratul aparat, sensibilitatea artistului.” (Mircea Cărtărescu)
Despre autor:
Ciprian Măceșaru (n. 1976, Câmpina) este scriitor, muzician, ilustrator și jurnalist cultural. Dintre cărțile sale amintim: Despre nerăbdarea de a fi răbdător. Dan C. Mihăilescu și Ciprian Măceșaru în dialog epistolar (Editura Humanitas, 2014); Infrapaginal. Jurnal 2000-2018 (Editura Cartex, 2019); Trei sute de ceaușești liliputani (împreună cu Vladimir Tismăneanu și Mihail Coșulețu, Editura Humanitas, 2016); Și se făcu întuneric (Editura Next Page, 2018); Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta (Editura Cartea Românească, 2016); Alergătorul invizibil (Editura Paralela 45, 2019); Locul în care n-am ajuns niciodată (Editura Charmides, 2015); Numele meu este Bryan Ruiz (Editura Next Page, 2015); Super! Sunt un gândac! (Editura Humanitas, 2015, 2019)… A fost inclus în numeroase antologii: Cele mai frumoase poeme din 2010; Cele mai frumoase poeme din 2011; Cu fața la perete; Blue Max Review (Irlanda); Povești pe două roți; 1312 sirene. Proză românească din deceniul doi; #Rezist! Poezia; Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste; Testament. 400 de ani de poezie românească… I-au fost traduse poeme și/sau povestiri în italiană, cehă, maghiară, ebraică, idiș, engleză și bulgară. Este fondatorul revistei culturale Accente din București. A fost toboșarul formațiilor Hotel Fetish și Toulouse Lautrec. A scris libretul operei de cameră În trup, compoziția Dianei Rotaru. Compozitoarea irlandeză Gráinne Mulvey a compus, pe versurile sale, lucrarea Don’t walk. Premii: Diploma de Excelență pentru Jurnalism European, acordată de EUROLINK – House of Europe, 2010; Premiul „Tânărul scriitor al anului 2013” pentru roman în manuscris, acordat de Filiala București Proză a USR; Premiul ScurTiuk! 2014 acordat de revista Tiuk! pentru romanul Portbagaj; Premiul pentru proză – Zilele Rebreanu 2016.
Un eveniment organizat în colaborare cu Editura Casa de Pariuri Literare și Filme-cărți.ro.
Partener media: SunCityRadio.
Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/1033857867535737
Participarea în cadrul acestui eveniment este gratuită, însă, întrucât există un număr limitat de locuri, vă rugăm să faceți rezervare la office@prajitoriacupovesti.ro.