Programul festivalului Serile Filmului Românesc aduce în atenție filmele în care actorul Mircea Diaconu a jucat roluri însemnate, prin care publicul cinefil s-a regăsit în anumite momente încercate de vremuri și regimuri politice. Actorul se va reîntâlni la Iași, între 4 și 8 mai, cu prieteni și colegi de pe platourile de filmare ale producțiilor românești propuse în cadrul Serilor Filmului Românesc. Premiate de-a lungul timpului pentru roluri, scenarii, regie, imagine sau montaj, filmele deja consacrate vor fi proiectate în mai multe locații din Iași, iar la finalul acestora, publicul va avea ocazia să discute cu invitații, să cunoască detalii din spatele filmelor, să trăiască nostalgiile vremurilor sau să cunoască filmele părinților și bunicilor. Printre primii invitați care vor veni la Iași, în cadrul festivalului de film românesc, alături de Mircea Diaconu, îi amintim pe: Ileana Popovici, Elisabeta Bostan, Dan Pița, Șerban Marinescu, Dorel Vișan, Marius Florea Vizante, ș.a. Ediția din acest an este consiliată și reprezentată de Ambasadorul Cultural și cinematografic: Irina – Margareta Nistor.
Filmele din program, cu participarea lui Mircea Diaconu:
Miercuri, 4 mai
14.30 – Film – Actorul și sălbaticii (1975), regia: Manole Marcus
Loc: Casa de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”
Invitat: Mircea Diaconu
Durată: 150 min.
17.00 – Film – Asfalt Tango (1995), regia: Nae Caranfil
Invitat: Mircea Diaconu
Durată: 100 min.
Joi, 5 mai 2016
14.30 – Film – Filantropica (2002), regia: Nae Caranfil
Loc: Casa de Cultură a Studenților Iași
Invitați: Mircea Diaconu, Marius Florea Vizante
Durată: 110 min.
18.30 – Film – Promisiuni (1985), regia: Elisabeta Bostan
Loc: Casa de Cultură a Studenților Iași
Invitați: Elisabeta Bostan, Mircea Diaconu, Irina – Margareta Nistor
Durată: 90 min.
Vineri, 6 mai 2016
12.00 – Film – Filip cel bun (1975), regia: Dan Pița
Loc: Casa de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”
Invitați: Mircea Diaconu, Dan Pița, Ileana Popovici, Irina Margareta Nistor
Durată: 95 min.
18.30 – Film – Gala Mere Roșii 40 de ani (1976), regia: Alexandru Tatos – premiu din partea ICR pentru Mircea Diaconu
Loc: va fi anunțat***
Invitați: Mircea Diaconu, Irina – Magareta Nistor
Durată: 105 min.
21.00 – Film – Doar cu buletinul la Paris (2015), regia: Șerban Marinescu
Loc: Grădina Palas
Invitați: Mircea Diaconu, Dorel Vișan, Șerban Marinescu, Irina – Margareta Nistor
Durată: 98 min
Filme românești iubite de public, în cadrul SFR
În 2016, festivalul Serile Filmului Românesc îl aduce în fața cinefililor pe marele actor Mircea Diaconu. Ediția a VII-a a festivalului SFR generează în acest an o retrospectivă a celor mai bune filme în care Mircea Diaconu a făcut roluri extraordinare.
Actorul și sălbaticii (1975) este bazat pe o îmbinare între comedie și dramă, în regia lui Manole Marcus, a avut premiera în 1974. Aceasta adună figuri importante ale cinematografiei românești, precum: Toma Caragiu, Mircea Diaconu și Margareta Pogonat. Filmul reliefează, cu umor și patriotism, scene inspirate din viața actorului Constantin Tănase, interpretat de Toma Caragiu, dar și lupta împotriva regimului fascist. Actorul și sălbaticii a obținut două premii ACIN (Asociația Cineaștilor din România), pentru interpretare masculină și premiul special al juriului.
În Asfalt Tango (1995), un autobuz pleacă spre Paris, luând cu el unsprezece românce frumoase care visează la glorie și bogăție. Dar cum filmul românesc trebuie condimentat cu ceva mai mult umor, apare în peisaj Andrei, iar de acolo începe adevărata acțiune. Consemnat drept „o fermecătoare comedie romantică, deghizată în road movie” (revista Variety), filmul a câștigat trei premii ale Uniunii Cineaștilor din România pentru regie, montaj și rol secundar masculin (Constantin Cotimanis și Florin Călinescu), fiind totodată și cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Nae Caranfil.
Doar cu buletinul la Paris (2015), comedia cu accente dramatice, este regizată de Șerban Marinescu, realizatorul filmelor: Cel mai iubit dintre pământeni, Ticăloșii, Cei care plătesc cu viața etc. Avându-i în distribuție pe: Mircea Diaconu, Dorel Vișan, Florin Zamfirescu etc., în cele 98 de minute, filmul, făcut ca o satiră la adresa societății românești actuale, conturează viața unui profesor de franceză ce visează să ajungă la Paris. Într-o ţară a respectului pentru valoare, în care lozinca „La vremuri noi, tot noi!” nu are fundament, unde politicienii au experienţa vieţii reale, iar pensionarii înţeleg cu adevărat ce s-a câştigat în ’89, într-o ţară în care democraţia este trăită ca în Vest, cu poliţia mereu la datorie şi în care speranţa abia mai trăieşte, Doar cu buletinul la Paris vine să întărească exact contrariul. Pe 15 mai 2015, comedia a fost proiectată pentru prima dată în România, iar pe 15 septembrie a fost prezentată la Bruxelles și la Haga în cadrul Festivalului Filmului European. În ianuarie 2016, filmul a rulat la Strasbourg în prezența actorului Mircea Diaconu.
Filantropica (2002) arată o Românie a secolului XXI, unde să ieşi în oraş sâmbăta, alături de o femeie frumoasă, devenise un moft greu de îndeplinit, mai ales când scopul acestei ieşiri este de a o cuceri. Ovidiu (Mircea Diaconu) este un profesor cu un salariu modest, scriitor novice, un bărbat de vârstă mijlocie care se îndrăgosteşte de o tânără (Viorica Vodă) ce are jumătate din vârsta lui. Fără bani, necăsătorit, locuind cu părinţii, trebuie să facă ceva să o cucerească pe tânără. Intră în nişte afaceri „necurate”, dar din care poate obţine profit rapid. Nu o cucereşte pe cea dorită, dar se trezeşte căsătorit, cu casă, bani şi o soţie demnă de pus în ramă. Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte nimic! – despre ce poveste este vorba şi câţi oameni se mai folosesc de ea, vă spun Mircea Diaconu și Gheorghe Dinică (Pavel Puiuţ) în Filantropica.
Drama Filip cel bun (1974), regizată de Dan Pița, prezintă, în cele 91 de minute, viața unui tânăr adolescent care pică examenul de admitere la facultate. Părinții acestuia îi rezervă o altă viață, iar el intră în conflict cu aceștia, întrucât nu acceptă incorectitudinea lor. Alături de Mircea Diaconu (Filip), și alți actori cunoscuți dau culoare filmului: Ileana Popovici (iubita lui Filip), Vasile Nițulescu (tatăl lui Filip), Gheorghe Dinică (Lupu), George Constantin (Ionescu) etc. Filmul și-a avut premiera în România în anul 1974 și nu a fost supus cenzurii.
Filmul Mere roșii (1976) a avut premiera în România în anul 1976, fiind opera de debut a regizorului Alexandru Tatos. Protagonistul este Mitică Irod (consumator de mere roșii), interpretat de celebrul actor Mircea Diaconu, un tânăr doctor chirurg, apreciat de pacienții săi pentru devotamentul cu care se dedică meseriei. Dorința de a excela în carieră și de a fi de ajutor semenilor săi se împiedică de sistemul în care acesta activează, căci directorul spitalului de provincie unde muncește se simte amenințat de dăruirea profesională a lui Mitică, pentru că acesta ar putea, cu ușurință să-i ia locul.
Filmul Promisiuni (1985) reunește actori români valoroși în rolurile principale: Maria Ploae, Medeea Marinescu, Ion Caramitru și Mircea Diaconu – cei doi tați care ilustrează opoziția între egoism și iubire, unul tulburând liniștea unei familii, iar celălalt apărând-o. Tensiunile familiale apar atunci se descoperă că tatăl Oanei nu este cel alături de care a crescut. Tatăl biologic dorește să câștige iubirea acesteia, însă va reuși el să dezbine o familie pentru a o întregi pe a sa? O dramă care are la bază dragostea adevărată, delicatețe și sensibilitate.
***
Ediție realizată cu sprijinul: Institutul Cultural Român (ICR), Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), Dacin Sara, Romanian Film Promotion.