Vă prezentăm un fragment în avanpremieră din volumul „Petrovii în vremea gripei”, de Alexei Salnikov. Volumul a apărut de curând la Editura Paralela 45, în colecţia Ficțiune Fără Fronitere. Traducere de Diana Iepure.
Despre carte:
Alexei Salnikov este unul dintre cei mai îndrăzneți și faimoși scriitori tineri din Rusia, iar romanul tragicomic „Petrovii în vremea gripei”, proaspăt apărut la Editura Paralela 45, în colecția Ficțiune Fără Frontiere, în traducerea Dianei Iepure, i-a adus autorului câteva premii literare importante. Datorită Petrovilor, Alexei Salnikov s-a pomenit, brusc, celebru, romanul devenind un adevărat eveniment literar pe piața de carte rusească. Succesul a fost unul total, cartea bucurându-se de aprecierea cititorilor, editorilor, experților și a criticilor literari. Romanul s-a aflat pe listele scurte ale prestigioaselor premii Bolșaia Kniga 2017 și NOS 2017, obținând, în cadrul NOS 2017, Premiul special al Comunității Criticilor Literari. În 2018, cartea obține premiul Bestsellerul National.
„Petrovii în vremea gripei” a plăcut atât de mult cititorului rus, încât s-a bucurat și de o versiune ecranizată, un film în regia renumitului Kirill Serebrennikov, cu Ciulpan Hamatova și Semion Serzin în rolurile principale. La Ekaterinburg, orașul în care locuiește scriitorul, a fost montat primul spectacol pe motivele cărții, o dramatizare de Alexei Salnikov, iar la Moscova, la Centrul Gogol, a fost pusă în scenă o altă versiune teatrală a Petrovilor, de data aceasta, de Kirill Serebrennikov.
„Petrovii în timpul gripei” își așteaptă cititorii în librăriile reale, dar și în cele virtuale. Lectură plăcută!
Fragment în avanpremieră:
Și de această dată, gripat și simțind o oarecare schimbare a stării sale de spirit, Petrov se legăna în picioare și ținându-se de bara de sus, în spatele troleibuzului. Nu era multă lume, dar nu mai rămăsese niciun scaun liber, iar șoferul spunea aceeași glumă la fiecare stație:
— Atenție, ușile nu se închid!
La stația Academia de Arhitectură, în troleibuz urcă un moșulică dichisit, îmbrăcat într-un paltonaș gri curat, în pantalonași gri călcați la dungă, cu o mică valiză cu cataramă. Moșulică avea o bărbuță ca a lui Lenin, ca a lui Dzerjinski sau ca a lui Limonov[1]. Ochelarii lui se albiseră din cauza gerului, și se apucă să-i șteargă cu capătul micului său fular în carouri, când îi oferi locul o fetiță de vreo opt ani. Moșulică îi mulțumi și se așeză.
— Ia spune, câți ani ai? se interesă, după ce răbdă puțin, moșulică.
— Nouă, spuse fetița și își scutură nervos ghiozdanul din spate.
— Știi că în India și Afganistan fetițele se pot mărita de la șapte ani?
Petrov se întrebă dacă aiurează sau nu auzise bine, se uită la moș ca să se asigure că e real, însă bătrânul continua să-și miște buzele și să emită sunete.
— Imaginează-ți, ai fi putut fi deja măritată de doi ani, spuse bătrânul mijindu-și șiret ochii, de doi ani ai fi putut să ți-o tragi de zor cu soțul sau poate că l-ai fi înșelat deja. Toate sunteți la fel, cățelelor, concluzionă el, mângâind-o pe ghiozdan, cu același zâmbet blajin și cu aceeași privire șireată.
— Stația Gorki, anunță șoferul și deschise ușile. Moșulică era gata să continue, dar, în acel moment, un flăcăuan palid, slăbuț, să fi avut vreo șaptesprezece ani, ce stătea pe scaunul de lângă, ca și cum s-ar fi trezit din contemplarea împrejurimilor prin neaua scrijelită de pe geam, se întoarse spre moș, îi scoase ochelarii și îi dădu una în moacă, brusc, dar dezinvolt, totuși nu foarte tare. La picioarele lui Petrov se rostogoli, ca un puc, proteza dentară a bătrânului.
— Bă… se revoltă moșulică, am făcut pentru tine cincisprezece ani în Angola…
— Atenție, ușile nu se închid, avertiză șoferul.
Flăcăuanul îl înșfăcă pe moșneguț de fularul lui mic și, ca pe un câine care se împotrivește, îl târî grăbit spre ieșire. Petrov se aplecă, ridică proteza de pe podeaua udă, acoperită cu un cauciuc gofrat, și o aruncă afară, unde continua execuția. Ușile se închiseră și troleibuzul porni mai departe. Fetița ocupă iarăși locul liber de lângă fereastră, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Petrov se sfii, nu se știe de ce, să se așeze lângă ea și se retrase spre geamul din spate care era aproape curat, fără gheață. Prin sticlă se vedea reclama Rosgosstrah, era lipită de cealaltă parte a geamului și, de aceea, inversată ca în oglindă, se citea, clar: hartssogsoR. Pe reclamă era desenat, din cine știe ce motive, un buldog care se vedea clar de afară, dar din troleibuz îl deslușeai prost, cum l-ai desluși, prin ceață, pe câinele din Baskerville. În afară de asta, prin geamul din spate, Petrov văzu cum miliția îi saltă și pe flăcăuan, și pe moș, care se apăra abil, lovindu-i pe milițieni cu valijoara, iar ei, la rândul lor, dădeau în el cu pumnii și bastoanele. „O fi fost, într-adevăr, în Angola“, se gândi indiferent Petrov cu acea parte a creierului care era cea mai afectată de fierbințeala influenței[2].
Când priveliștea măcelului dispăru din câmpul lui vizual, începu să studieze din nou reclama Rosgosstrah, întrebându-se dacă chinezii au și ei abrevieri sau le sunt suficiente ideogramele. Cu fiecare expirație, simțea cât de fierbinte, de uscat și de umflat îi este gâtul. Își dorea niște apă rece carbogazoasă, o țigară, o aspirină, apoi iar o carbogazoasă rece, și să adoarmă.
— Înainte vreme asemenea oameni erau considerați nebuni întru Hristos, se auzi o voce moralizatoare de bătrânică, erau respectați, li se făceau vizite speciale, dar acum uite unde s-a ajuns.
„S-a ajuns în…“, se gândi cu indiferență Petrov.
— …de pensie, continua vocea, iar astăzi uitați ce pot să ne arate la televizor și omul nu e lăsat să spună un cuvânt.
Înveselit, Petrov se gândi că ar fi fost amuzant să se întoarcă și să vadă în spate un troleibuz absolut gol, iar vocile să se audă în continuare, dar nu se întoarse. Începu să privească drumul, cum se rostogolea de sub roțile troleibuzului, și i se făcu greață. Ridică ochii spre mașinile ce mergeau în urma troleibuzului și văzu imediat în spate o mașină mortuară tip Gazelă[3], zmeurie, cu două fâșii negre paralele pe capotă. Omul din dreapta șoferului dădea bucuros din mâini. Nu ochii lui Petrov, ci tot capul lui înfierbântat începu să se concentreze încet pe bărbatul care se agita, pentru ca Petrov, într-un sfârșit, să înțeleagă: avea în față o cunoștință mai veche, iar cunoștința îi făcea semne disperate, cum ar veni: hai încoace. Mai bine Petrov s-ar fi așezat lângă fetiță pentru a fi cât mai puțin vizibil. Ultima întâlnire pe care o avusese cu acest cunoscut, pe nume Igor, se finalizase cu plecarea lor, a lui Igor și a lui Petrov, așa mahmuri cum erau, la Irbit. Mai mult decât atât, în drum spre gară, Igor începuse să insulte trecătorii. Și pentru că ziua plecării se întâmplase să fie de ziua Trupelor Speciale Aeriene, călătoria se isprăvise înainte de a începe, cu bătăi, o beție pe o insulă de lângă UrGSHA[4] și cu niște cântece despre Beretele albastre, în compania unor flăcăi bronzați, musculoși, acoperiți cu tatuaje, de ziceai că sunt ieșiți în stradă direct din barul Stridia albastră.
[1] Eduard Limonov (1943-2020), prozator, poet, publicist, controversat om politic rus, fost președinte al Partidului Național-Bolșevic rus, azi interzis.
[2] Denumirea gripei în unele țări europene, care vine de la Influenza, numele virusului gripal.
[3] Газель – Gazelă, o serie de vehicule cu tonaj redus produse la Uzina de Automobile Gorki, începând cu anul 1994.
[4] УрГСХА (abr. rusă) – Universitatea Agrară de Stat din Ural.
***
Despre autor:
Alexei Salnikov (n. 1978, Estonia) și-a petrecut copilăria în zona Munților Ural, iar în 2005 s-a mutat la Ekaterinburg. A muncit ca fochist, mecanic, paznic, instalator, jurnalist și traducător liber-profesionist. Atât romanul său de debut, „Departamentul”, cât și romanul „Petrovii în vremea gripei” au fost publicate inițial în foileton, în revista literară „Volga”. După nominalizarea la Premiul Bolșaia Kniga, cel mai important premiu literar din Rusia, cartea „Petrovii în vremea gripei” a atras imediat atenția criticilor, care au numit-o descoperirea anului. Ulterior, romanul a fost publicat de cea mai prestigioasă editură rusească, ACT, în subdiviziunea Redacția Elenei Șubina, urcând imediat în topul celor mai vândute cărți pe plan național.
