Filme-cărți.ro vă prezintă un fragment din volumul ”Dincoace şi dincolo de tunel. 1945”, de Mariana Gorczyca, titlu ce a apărut de curând la Editura Polirom, Colecția Ego. Proză.
Despre carte:
Este o poveste de iubire între doi tineri sași, ea rămasă în Sighișoara, el deportat la Stalino, sau povestea unuia dintre cei mai tragici ani ai secolului XX? În fapt, cele două fire epice se susțin reciproc în acest roman în care totul stă sub semnul dublului: surorile, frații, albul troienelor de zăpadă și negrul cărbunelui, nazismul și comunismul… Una dintre puținele cărți din literatura română din care se pot afla amănunte despre viața unei comunități săsești transilvane, sever diminuate numeric după al Doilea Război Mondial, în timpul regimului Ceaușescu și în anii ’90, Dincoace și dincolo de tunel este un roman despre multiculturalitate și memorie.
Fragment:
În biroul lui de la Kremlin, Stalin are selectată corespondența din acea zi. În teancul de deasupra, două scrisori succesive de la Casa Albă prin care era anunțat de iminența a două atacuri nucleare asupra Japoniei. Și într-un PS, la cea de a doua, urarea către Stalin ca înțelepciunea lui să vegheze asupra coreenilor din nord, imediat ce lucrurile se vor fi așezat în matca lor. Zâmbind pe sub mustață, Iosif Visarionovici răspunde la niște telefoane, se uită pe fereastră la mulțimea care forfotește jos, în piață, o pipăie apoi pe tovarășa Ludmila care tremură ca varga în exercițiul pregătirii ceaiului la samovarul din birou, (tremurat ce face ca libidoul tovarășului să crească); revine militărește la birou, dar prelungindu-și domolirea masculină prin scoaterea cizmelor, tot cu ajutorul Ludmilei (care nu apucase să-și încheie toți nasturii de la bluză). Își bălăngăne în voie picioarele pe sub biroul impunător. E vară. De ce umblă el în cizme? Fiindcă altfel calcă pe unde trece.
Ochii acoperă biroul din lemn masiv. Spre marginea din dreapta, într-o mapă roșie a urgențelor, are de semnat aprobarea de începere a fabricării armei fără recul. Recunoștea că, în materie de tehnică, nemții sunt dați dracu. Bine că pusese mâna pe documentații să facă și ei Panzerfaust, adică armă-pumn. Ei îi vor spune însă bazuka fiindcă soldatul rus trebuie să lupte cu arme rusești.
Dar mai are atâtea scrisori pe birou, așezate teancuri-teancuri. În timp ce le triază plictisit, se gândește că poate nimănui, până la El, nu i se mai adresaseră vreodată atâtea scrisori. Dacă ar mai fi trăit încă două vieți și tot nu ar fi reușit să citească toate scrisorile pe care le primea. Ca să nu mai zică de odele de prin ziare sau cele din revistele literare. Nu numai sovietice. ”Poeți”, rosti în gând cu condescendență. Cineva trebuie să îi inspire. Își trecu mâna prin păr de la frunte spre creștet, se unse puțin de la uleiul cu care își domolea discret, în fiecare dimineață, asprimea perilor, își șterse dreapta apăsat de stofa kaki a pantalonului și preluă o altă scrisoare. Prima privire, de regulă, era asupra expeditorilor. Asta era semnată de Gustav Kinn și Rudolf Mayer, membri ai Partidului Comunist Român. Ce mai vor și ăștia? Pe scrisoare era și un bilețel al tâmpitului de Besov în care îi scria că pe el îl impresionase. Scrisoare era într-o rusă aproximativă și avea câteva rânduri subliniate de aghiotantul său:
„…Celelalte zeci de familii însă, a căror rude nu s-au înapoiat încă, se adresează Ție, Marele Generalissime, cu marea şi devotata rugăminte, să binevoieşti a face posibilă repatrierea şi acelor saşi şi şvabi, care se află în U.R.S.S. Din toate inimile noastre devotate Te implorăm, să satisfaci cererea noastră pentru ca părinții să fie redați copiilor şi copiii părinților încă înainte de a începe o nouă iarnă de grea încercare…”
Scrisoarea îi creă două stări: una de satisfacție: uite cum mă ling ăștia-n cur să le las neamurile acasă; alta de nervozitate: au vrut nemțălăii să vină, neinvitați, în Maica Rusie? Păi să vadă și ei cum sunt iernile la noi; și să povestească urmașilor și umașilor, ca să le treacă pofta de a mai călca pe aici; le-o fi greu de la muncă? iete, na!; după ce au zis ”Heil Hitler” la ”Arbeit macht frei”?
– Ludmilaaaa! Idisudîa! Cheamă-l pe idiotul de Besov.
Despre autoare:
Mariana Gorczyca este licențiată în Litere (1983) și în Jurnalism și Comunicare (2002), doctor în filologie (2007), prozatoare. Primul roman la Editura Polirom: Cheful nu se organizează, vine de la sine (2005). Alte romane: Cadență pentru marș erotic (ediția I, 2010; ediția a II-a, 2016, tradus în franceză, Cadence pour une marche érotique); Parcurs (2013, tradus în maghiară, Az utolsó ütés). Alte volume: Versuri pentru pauza mare, 2002; Să facem totul… Reviste literare și ideologie comunistă, 2007; Să iau cuvintele cu mine. 7 povestiri în 7 zile, 2016. Prezentă în mai multe antologii de proză. Publică în Observator cultural, Vatra, Discobolul, Familia, Accent, Saeculum, www.agentiadecarte.ro, Dilema veche ș.a. Membră a Uniunii Scriitorilor, Filiala Cluj, și a PEN Club România. Organizează la Sighișoara „Turnirul Scriitorilor”, festival literar care celebrează multiculturalitatea și diversitatea. Inițiază și dezvoltă proiecte despre implicarea în educație a scriitorilor, despre adevăr, libertate, manipulare, despre egalitatea de șanse, sub egida PEN.
