Știrile săptămânii: Jazz-dance pe muzică și versuri semnate de Nae Caranfil, în comedia „6,9 pe scara Richter”, din 20 ianuarie în 30 de orașe din țară; Statele unite ale iubirii, din 20 ianuarie pe marile ecrane; Juste la fin du monde/Doar sfârșitul lumii, al lui Xavier Dolan, pe lista scurtă a #Oscar2017.
Jazz-dance pe muzică și versuri semnate de Nae Caranfil, în comedia „6,9 pe scara Richter”, din 20 ianuarie în 30 de orașe din țară
Regizorul și scenaristul Nae Caranfil este deopotrivă autorul textelor și compozitorul pieselor muzicale de pe coloana sonoră a celui mai recent film al său, 6,9 pe scara Richter, o comedie cu momente de musical puse în scenă de coregraful sârb Milan Gromilić. Filmul va avea premiera în cinematografe pe 20 ianuarie 2017.
Pasiunea regizorului Nae Caranfil pentru musical este veche dar, deși nu se află la primul său proiect muzical, 6,9 pe scara Richter, este primul film la care semnează muzica și versurile: „Compun muzică oarecum în același mod în care îmi scriu și scenariile. Caut, nimeresc sau mă las sedus de o «frază» muzicală; câteva note. După care încep să construiesc și să structurez în jurul ei, să dezvolt și să complic ideile muzicale, încercând în același timp să nu pierd din vedere subiectul: ce vreau să povestesc. Căci muzica povestește și ea, ca orice altă artă.”
Bazate pe mitul lui Orfeu, secvențele de musical puse în scenă în 6,9 pe scara Richter au fost realizate în colaborare cu Milan Gromilić, coregraf specializat în stilul jazz-dance pe care l-a studiat cu discipolii celebrului Bob Fosse, pe Broadway, și balerin solist la teatrul muzical Terazije Theatre din Belgrad. Scenografia este semnată de Andreea Popa iar costumele au fost realizate de Doina Levintza, piesele fiind interpretate de actorii din distribuție. „Într-un număr de «musical» autorii sunt mai mulți, iar armonizarea compozitorului cu orchestratorii, cu coregraful, scenograful, pictorul de costume, maestrul de lumini și directorul de imagine trebuie să fie impecabilă. Rareori se întâmplă așa, dar atunci când se întâmplă, momentul poate să devină memorabil. Îmi doresc să ni se fi întâmplat și nouă”, spune Nae Caranfil.
6,9 pe scara Richter va avea premiera în cinematografe pe 20 ianuarie 2017 și va rula în 30 de orașe din țară: București, Cluj- Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, Craiova, Deva, Bistrița, Piatra Neamț, Târgu Jiu, Vaslui, Brașov, Ploiești¸ Slatina, Lugoj, Călărași, Onești, Buzău, Focșani, Suceava, Alexandria, Pitești, Oradea, Arad, Brăila,Târgu Mureș, Bacău, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin, Botoșani. Programul lansărilor va fi publicat pe pagina de Facebook a filmului: 69peScaraRichter
6,9 pe scara Richter, 2016, 117’, Scenariul și regia: Nae Caranfil; Imaginea: Vivi Drăgan Vasile; Scenografia: Andreea Popa; Costumele: Doina Levintza, Adina Bucur; Coregrafia: Milan Gromilić; Muzica: Nae Caranfil; Orchestrația: Bogdan Dimitriu, Liviu Mănescu; Montaj: Cătălin Cristuțiu; Sunet: Tamás Székely, Florin Tăbăcaru; Producător delegat: Tudor Reu; Producători: Cristian Mungiu, Hristo Hristov, Garami Gábor, Jelio Jelev. Cu: Laurențiu Bănescu, Maria Obretin, Teodor Corban, Simona Arsu. O producție Mobra Films cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, NFC Bulgaria, MNF Ungaria și Eurimages, cu contribuția: Televiziunea Română, HBO România, Zenith Media Communications, Carat România, Publicis Groupe Media Bucharest, Starcom Mediavest, Bridge Communications, Heineken România, Leroy Merlin România, Telekom România, Banca Transilvania, Groupama Asigurări, Programul Media Europa Creativă. Co-producători: Korund-X, Cinema-Film. O co-producție România-Bulgaria-Ungaria. Distribuit în România de Voodoo Films.
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=ZwCynlcm1PM
Statele unite ale iubirii, din 20 ianuarie pe marile ecrane
Scurt film despre angoase
București, 21 decembrie 2016 – Drama Statele unite ale iubirii, scrisă și regizată de polonezul Tomasz Wasilewski, ajunge în 20 ianuarie pe marile ecrane din România, distribuit de Transilvania Film. Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unde a luat premiul pentru cel mai bun scenariu, și este unul dintre marii câștigători ai Polish Film Festival, luând premii pentru regie, montaj, costume, actor și actrița în roluri secundare.
Polonia, 1990. Vântul schimbării bate desupra Poloniei. Se simte primul an euforic de libertate, dar şi nesiguranţa viitorului. Patru femei aparent fericite decid că a venit vremea să-şi reinventeze vieţile, să lupte pentru fericire şi să-şi împlinească dorinţele. Agata este o mamă tânără captivă într-un mariaj nefericit. Ea va căuta refugiu într-o altă relaţie, o relaţie imposibilă. Renata este o profesoară mai în vârstă fascinată de vecina ei Marzena. Sora Marzenei este o directoare de şcoală îndrăgostită de tatăl unuia dintre elevi.
Drama austeră a celor patru femei se revarsă în puțin peste o oră și jumătate de povești sortite eșecului de la bun început. „Nu încape îndoială că Wasilewski este una dintre cele mai promițătoare noi voci în cinematografie.”, citim pe CineVue, una dintre multele publicații care aplaudă filmul. Între efectele vieții trăite sub un regim comunist și o înțelegere și aplicare greșite a propriilor libertăți proaspăt dobândite, Statele unite ale iubirii este un film viu, despre natura umană și slăbiciunile ei.
“Statele unite ale iubirii este parțial inspirat din amintirile din copilărie ale regizorului-scenarist Tomasz Wasilewski. Filmat în tonuri pastel delicat-estompate, de Oleg Mutu, mult-căutatul director de imagine roman, debutul lui Wasilewski la Berlin combină rigoarea stilistică, intențiile serioase, cu o distribuție desăvârșită.”, citim pe Hollywood Reporter.
Cele patru femei din film sunt interpretate de nume sonore ale cinematografiei poloneze: Julia Kijowska, Marta Nieradkiewicz, Magdalena Cielecka și Dorota Kolak. Statele unite ale iubirii a fost văzut în premieră în România anul acesta în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, unde regizorul a fost prezent pentru a treia oară. Tomasz Wasilewski a ajuns prima oară în România în 2013, la TIFF, împreună cu filmul său de debut, In a Bedroom . În 2014, el a revenit la festival cu Floating Skyscrapers, câștigătorul premiului East of West la Festivalul Internațional de Film Karlovy Vary, și a plecat acasă cu Trofeul Transilvania pentru regie. Despre colaborarea sa cu directorul de imagine român, regizorul povestește că după vizionarea filmului 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, de Cristian Mungiu, a știu că trebuie să lucreze cu Oleg Mutu. I-a trimis scenariul și, încă de la prima discuție după lectură, cei doi au știut că se vor înțelege de minune. “Am realizat că suntem interesați de aceleași lucruri în cinema. Oleg Mutu este jumătatea mea din punct de vedere cinematografic”, spune Wasilewski într-un interviu pentru Cineuropa.
“Statele unite ale iubirii ar putea fi aproape subintitulat Scurt film despre angoase, nu în ultimul rând datorită perioadei și locației ce sunt atât de apropiate de teritoriul Decalogului lui Krzysztof Kieslowski. Această tulburătoare creație a regizorului și scenaristului Tomasz Wasilewski, (…) este melancolică, și marcată de un umor negru minimalist.”, Screendaily.
Statele unite ale iubirii, o co-producție Polonia – Suedia, distribuit în România de Transilvania Film, va intra pe 20 ianuarie în cinematografe din toată țara.
Juste la fin du monde/Doar sfârșitul lumii, al lui Xavier Dolan, pe lista scurtă a #Oscar2017
Juste la fin du monde/Doar sfârșitul lumii, cel mai recent film al regizorului canadian Xavier Dolan (Mommy, Tom at the Farm, J’ai tué ma mère), a intrat pe lista scurtă* a Premiilor Oscar 2017, la categoria Cel mai bun film străin, ca reprezentant al Canadei. Pelicula, câștigătoare a Marelui Premiu la Cannes, anul acesta, va avea premiera în România pe 6 ianuarie 2017, distribuită de Independenţa Film.
*În 15 ianuarie, „lista scurtă” actuală, constând în nouă lungmetraje, va fi restrânsă la cinci filme nominalizate la categoria Best Foreign Language Film/ Cel mai bun film străin – Oscar 2017. Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc în data de 26 ianuarie.
Anul acesta, filmul a fost selectat în Competiția oficială a Festivalului de la Cannes, unde a primit Grand Prix-ul și Premiul Juriului Ecumenic.
În Canada și în Franța, filmul a avut premiera în 21 septembrie. Încă din prima săptămână, Juste la fin du monde a fost nr. 1 în box office-ul francez, unde a vândut peste un milion de bilete.
Titlu original: Juste la fin du monde (în limba engleză: It’s Only the End of the World)
Durata: 1h 35 min
Doar sfârșitul lumii îi are în distribuție pe actorii:
Vincent Cassel (Black Swan, Mesrine: L’Ennemi public nº1, L’Instinct de mort),
Marion Cotillard (Big Fish, A Good Year, Inception, Deux jours, une nuit, De rouille et d’os, La Vie en Rose),
Léa Seydoux (Spectre, The Grand Budapest Hotel , La vie d’Adèle),
Gaspard Ulliel (Saint Laurent, Hannibal Rising) și
Nathalie Baye (Laurence Anyways, Catch Me If You Can).
Povestea
După 12 ani de absență, Louis, un tânăr scriitor, se întoarce acasă pentru a-și anunța apropiații despre iminența morții sale. Are loc o reuniune familială tensionată, la care orice tentativă de empatie este sabotată de incapacitatea oamenilor de a asculta și de a iubi.
Xavier Dolan, copilul teribil al Canadei, premiat la Cannes
Juste la fin du monde este al șaselea lungmetraj al tânărului cineast canadian. La numai 27 de ani, regizorul, actorul şi scenaristul Xavier Dolan are în palmares patru filme selectate deja la Cannes.
Mommy, cel mai recent lungmetraj al său, a rulat și în România în ianuarie 2015, distribuit de Independența Film, fiind onorat cu Premiului Juriului la Cannes, în 2014.
J’ai tué ma mère / I Killed My Mother a primit trei premii în 2009, din care unul pentru tineri regizori, Prix Regards Jeune. La fel, Les amours imaginaires / Heartbeats, în 2010. Laurence Anyways i-a adus lui Dolan Queer Palm, în 2012. Tom à la ferme (2013) a primit premiul FIPRESCI la Veneţia, unde a făcut parte din Selecția oficială.
***
Juste la fin du monde/Doar sfârșitul lumii (2016) este adus în România de Independenţa Film, casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.
Independenţa Film a distribuit pelicule ca: Snowden (r. Oliver Stone), Youth (r. Paolo Sorrentino) – Cel mai bun film european 2015, Dheepan (r. Jacques Audiard) – Palme d’Or 2015, Mommy (r. Xavier Dolan), Deux jours, une nuit (r. Fraţii Dardenne), La grande bellezza (r. Paolo Sorrentino), Nymphomaniac (r. Lars von Trier), La Vie d’Adèle (r. Abdellatif Kechiche), The Hunt (r. Thomas Vinterberg), Amour (r. Michael Haneke), Trainspotting (r. Danny Boyle), Amélie (r. Jean-Pierre Jeunet), Melancholia (r. Lars von Trier), Todo sobre mi madre (r. Pedro Almodóvar), In The Mood for Love (r. Wong Kar Wai), Vicky Cristina Barcelona (r. Woody Allen), Dogville (r. Lars von Trier) etc.