De data aceasta, ne oprim în fața memoriilor unui… șobolan. Se gândesc aceste ființe mici, de care suntem mai mereu înspăimântați, care au răspândit epidemii, care au fost întotdeauna stigmatizați de către oameni, la sex? Cum, în ce fel? Sau, ca să ne apropiem de Firmin, eroul nostru, cum privesc șoriceii sexul între oameni?
Iată-l pe Firmin descriind filmele porno:
”Și totuși, faptul că aici găseam potol la discreție nu era cea mai importantă dintre atracțiile de la Rialto. Pentru că aici, pe ecranul nocturn, goale și uriașe precum amazoanele, se aflau creaturi extrem de asemănătoare cu acelea care mă vrăjiseră prin frumusețea lor cu câteva săptămâni în urmă, în fața cazinoului. Însă aici nu purtau benzi negre peste sâni și coapse și nici nu erau înghețate în cadrul fotografic. Aici, se mișcau ca niște ființe vii și dansau și uneori se contorsionau pe covoare în mod evident făcute din animale mult mai blănoase decât Peewee. Se contorsionau singure sau împreună cu diverși bărbați – a căror prezență vulgară, de alcătuiri de mușchi și tendoane ce-mi aminteau de puii de șobolan, eu, personal, o găseam inutilă și jignitoare – și, uneori, se zvârcoleau una în brațele alteia.
Cât tânjeam după acea piele catifelată precum pielea de antilopă cea mai fină – s-o miros, s-o ating, să-i simt gustul; și după acel păr bogat și revărsat unduitor pe spate – să-mi îngrop fața în el, să leșin de încântare. Eram destul de conștient de părerea pe care ar avea-o ceilalți reprezentanți ai prezumtivei mele specii, puținii care s-ar fi aventurat să intre, despre aceste ființe cu piele de catifea. Acolo unde eu vedeam îngeri, ei ar fi văzut doar niște animale hidoase pe două picioare, care abia se mișcă, trufașe și fără păr. Și, dacă n-ar fi râs, asta ar fi fost din cauză că pur și simplu șobolanii nu râd niciodată.” (pag. 90-91)
(”Firmin. Aventurile unei vieți subterane”, de Sam Savage, Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Proză XXI”, Iași, 2009)
1 comment