Filosof de formație și profesie, Walther Alexander Prager și-a dedicat în ultimii ani o mare parte din timp încercărilor literare în genuri diferite. ‘Pelerinul‘ care apare acum în colecția ‘Avanpost Proză’ a Editurii Paralela 45 este o carte concentrată și absorbantă, ai cărei eroi sunt în permanentă căutare a sensului vieții și a descoperirii de sine. Scriitorul a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor noastre și a rezultat un dialog interesant despre distanțare și izolare, despre literatură și filosofie, despre credință, rolul și sensul ei în lumea de astăzi.
-Să începem cu întrebarea de sezon – cum treceți și cum vă petreceți perioada de ‘distanțare socială’?
În primul rând, încerc să nu iau recluziunea impusă ca pe o trecere, ca pe o stare provizorie în aşteptarea unei alte stări mai bune. Mi se dă şi ni se dă un timp cu greutate, semnificativ prin el însuşi, unul în care milioane sau miliarde de oameni ajung sub varii forme la griji autentice pentru viaţa lor, pentru vieţile altora şi pentru viaţa împreună cu alţii. Oricât de distanţaţi suntem, ne aflăm în nebuloasa asta a grijii comune. Şi, cum este cazul meu şi al altora nevoiţi doar să stea departe de ceilalţi, există şansa de a transfera o parte din grija colectivă în propria casă, poate rezulta de aici un spor al grijii de sine. Sinele meu sau oricum i-aş spune nu are alte abilităţi decât cele intelectuale, aşa că grija se manifestă citind cărţile programate de multă vreme, scriind, traducând texte din limba greacă. Toate cu convingerea că îmi pot dilata spaţiul interior, singurul accesibil.
-Formația de baza și profesia dumneavoastră este filosofia. Vă urmăresc activitatea recentă pe Facebook, în presa literară, și acum am citit ‘Pelerinul’ și observ că explorați diferite genuri literare. Este vorba despre căutarea unor mijloace noi de exprimare ale filosofului sau este literatura o schimbare de direcție în biografia dumneavoastră?
Într-adevăr, formaţia mea de bază este filosofia şi probabil că şi mintea mea împrumută mult din filosofie. Totuşi, anterior formării mele universitare, matca în care am crescut a fost una literară, tatăl meu şi una dintre surori au scris literatură. Poate mai semnificative pentru formare decât cursurile universitare sunt după-amiezile din copilăria de până la opt ani, când mă ştiu plimbându-mă prin casă cu volume de poezii, Eminescu, Coşbuc şi Labiş, de ei îmi aduc aminte, citind cuvinte care mi se păreau magice, chiar şi prin neînţelesul lor. De altfel, detestam cărţile pentru copii şi încă am lacune serioase, Winnetou a rămas o enigmă pentru mine, nu aş vrea să mă întâlnesc cu Karl May în niciun cerc din Infern. Desigur, preocuparea pentru literatură a fost constantă, inclusiv în anii de studii filosofice, aşa încât nu îi ofer filosofului din mine jucăria literaturii, iau literatura în serios, încerc să scriu literatură dinspre literatură, pentru că, din fericire, băiatul încântat de rimele lui Coşbuc a reuşit să parcurgă şi alte sute, poate mii de volume de literatură. Există probabil şi o motivaţie biografică pentru care scriu literatură, fără să fi avut o revelaţie bruscă, mi-am dat seama că exista primejdia unei vieţi sterile, dacă aş fi rămas la o filosofie practicată în angrenajul prea puţin creator al activităţii academice.
-Care este relația dintre literatură și filosofie? Sunt filosofii buni scriitori? Sunt scriitorii buni filosofi?
Nu uit că literatura şi filosofia s-au născut împreună, că primii filosofi greci scriau în versuri. Şi există filosofi buni care scriu o literatură bună, Platon mai ales, iar sclipiri de poezie bună se găsesc şi la filosofii cei mai arizi, chiar şi la unii precum Kant sau Hegel, în vreme ce Heidegger, aparent la fel de arid precum ultimii pomeniţi, are pagini de poezie şi pagini în care interpretează poezia, de fapt, prelungind-o până în sfera gândurilor. Nu mai puţin, există scriitori buni cu pregătire filosofică, Rilke, de exemplu, Eminescu şi Naum la noi, ofer nume la întâmplare, există însă mişcări literare născute sau stârnite de idei filosofice, romantismul german într-un mod exemplar. Nu este totuşi cazul unui joc de detectiv, cine a influenţat pe cine, mai curând filosofia a fost pentru unii scriitori un mijloc prin care să ajungă la un miez al problemei umanului, expusă apoi prin mijloace literare. Şi pentru că alţi scriitori au ajuns la miezul ăsta prin mijloace literare, da, există scriitori care sunt buni filosofi, reuşesc să aducă cititorul la pragul unde întâlnirea cu frumosul coincide cu o sporire a înţelegerii. Nu sunt însă convins că sunt filosofi buni prozatorii care introduc în scrierile lor fragmente de filosofie lipsite de expresivitate literară.
-Care este locul și rolul filosofiei și al filosofilor în România de astăzi?
În România şi nu numai, spaţiul public geme de idei şi de convingeri, acum uşor de vehiculat prin media. Geme până la derută şi până la gratuitatea majorităţii ideilor, iar aici ar fi de ajutor filosofia, să discearnă între idei, să le poată argumenta şi respinge întemeiat. Nu susţin că ar trebui să avem un filosof angajat în fiecare departament al instituţiilor publice şi private, eventual fără concurs, însă ar fi nevoie de o pregătire filosofică temeinică în şcoli, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în liceele din Franţa şi Italia. Când descoperi în filosofie ce efort presupune susţinerea unei idei, se instalează poate o pudoare în a-ţi declama convingerile în spaţiul public. Cam asta făcea şi Socrate în Atena, nu învăţa altceva decât reţinerea de la convingerile ferme neargumentate. Referendumurile şi discuţiile publice stârnite de subiecte cu valenţă filosofică expun carenţa asta generală a unei pregătiri filosofice, demonstrată altminteri şi de succesul canalelor media manipulatoare. Fără o pregătire filosofică sau fără exerciţiul punerii întrebării „de ce?,” oricine este mai uşor de manipulat.
-‘Pelerinul’ adună și împletește două povestiri despre credință care se petrec în perioade și oferă perspective foarte diferite. Ce reprezintă credința în viața dumneavoastră?
Spuneam că iau literatura în serios, scriind „Pelerinul”, nu am luat credinţa ca pe o problemă intelectuală, am luat-o ca pe ceva care se poate vedea şi despre care se poate scrie. Cele două perspective din roman asta fac. Există un personaj contemporan care vrea să vadă credinţa trăind-o, plecând după ea, există o poveste biblică în care personajele de asemenea tot pleacă după credinţă, nu o discută nimeni într-un simpozion academic, uite, imposibil de desfăşurat în timpul de carantină. Asta fac şi facem mai toţi, plecăm după, de la credinţă, chiar şi atunci când declarăm că nu ne preocupă de fel religia. Să ascultăm de Mircea Eliade şi să recunoaştem că fiecare este un homo religiosus. Credinţa în viaţa mea este de factura asta, unul dintre punctele în jurul căruia gravitez oricum, fie şi prin respingere.
-Ce a inspirat povestea și figura povestitorului contemporan din ‘Pelerinul’? Experiență personală? Documentare?
Există, sigur, o parte de experienţă personală, nu ştiu cât exterioară şi cât interioară, cert este că nu reprezintă o povestire autobiografică. Sau poate tocmai scriind, am ajuns să ajung la nişte experienţe într-adevăr personale, după ce mai înainte fuseseră întâmplări şi informaţii comune. Documentarea a fost mai degrabă involuntară. Nu mi s-ar fi părut onest faţă de cititor să îi ofer variante edulcorate ale informaţiilor accesibile pe internet ori din alte surse.
-Eroul din ‘Pelerinul’ își caută credința și se caută pe sine în afara sistemelor. Mai întâi în afara sistemului social, apoi, destul de repede, și în afara – să-i zicem – a ‘bisericii organizate’. Reprezintă aceasta o critică sau o respingere a instituțiilor religioase?
O respingere în niciun caz, ar fi însemnat să-i dau cărţii un aer militant, a cărui prezenţă în literatură îmi repugnă. Probabil o critică, dar în sensul etimologic al cuvântului „critică”, o despărţire a individului de instituţie sau de sistem, cred, necesară chiar şi pentru cel care doreşte să se integreze într-o organizaţie religioasă. De altfel, sistemul, de la cel politic la cel religios, nu îţi poate spune ce este cu tine, iar aceasta este şi problema personajului din roman, îţi poate indica cum să te comporţi în aşa fel încât să fii în rândul celorlalţi. Personajul vrea să vadă cu ochii lui, nu poate mima orbirea, includerea într-o turmă.
-Tot în legătură cu ‘Pelerinul’, dar poate nu numai. Dumnezeu sau dumnezeu?
În calitate de cititor de cărţi editate în regimul comunist, în care apărea „dumnezeu”, prefer întotdeauna „Dumnezeu”. Rămâne o instanţă supremă de raportare în cultura europeană, indiferent de credinţă sau de lipsa ei. Dacă nu ar fi înţeles cu majusculă, şi-ar pierde din semnificaţie şi operele literare sau filosofice ale ateilor declaraţi, nu ar avea justificare revolta faţă de un obiect sau o idee oarecare.
-Cum v-ați documentat pentru povestirea biblică din ‘Pelerinul’?
A fost o documentare extinsă şi compozită, la fel de involuntară ca în cazul povestirii contemporane. Ca traducător din limba greacă al cărţii anonime de la începutul epocii creştine, Testamentele celor doisprezece patriarhi, am avut ocazia să parcurg articole şi volume consacrate perioadei biblice, aceeaşi ocazie mi-au oferit-o şi traducerea altor câteva cărţi religioase evreieşti sau creştine. Tot ca documentare iau şi lecturile din literatura egipteană şi din alte literaturi orientale, vizitele la British Museum, nu mai puţin, plaja de pe litoralul românesc. Pentru că am vrut să restaurez o arhaicitate prezentă şi în noi, în lumea noastră, nu numai în documente istorice, şi o arhaicitate care se vede, rolul ăsta l-au jucat vizitele la muzeu, văzând trecutul, preiei vederea celor din trecut şi poţi reuşi mai uşor să faci ca acest trecut să se vadă în literatura scrisă despre el.
-Există multă literatură de ficțiune și multe filme inspirate din Biblie. Au fost unele dintre ele surse de inspirație sau referințe pentru ‘Pelerinul’? Dacă da, care?
Probabil că influenţa cea mai mare a avut-o „Iosif şi fraţii săi” de Thomas Mann, carte pe care nu o citisem recent, dar de la care am păstrat amintirea posibilităţii fascinante de a te întoarce firesc în trecutul biblic. Este o întoarcere fascinantă pentru că îţi solicită un exerciţiu de simplificare a gândurilor actuale, încărcate de interpretările religioase ale evenimentelor şi personajelor biblice. Şi este mai departe efortul de a reuşi să arăţi că în simplitatea asta a gândirii, omul arhaic vedea că se petrececu el ceva de dincolo de om, în cazul povestirii reţinute de mine în „Pelerinul,” observa cum este purtat de un dumnezeu puternic într-o ţară a făgăduinţei pe care nu o vor avea decât urmaşii lui. Cinematografic, poate mi-a rămas în minte cum a realizat Passolini să redeştepte arhaicitatea în filmul „Edipo re.”
-Cât de relevante credeți că sunt faptele și personajele descrise în Biblie pentru cei care trăiesc astăzi? Pentru cei credincioși și pentru cei mai puțin credincioși?
Sunt relevante pentru ce spuneam înainte, de fapt o spunea Mircea Eliade, pentru că homo religiosus subzistă în noi. Tot în noi există arhaicitatea, cu tot cu aspiraţia ei către o lămurire a vieţii. Vor o astfel de lămurire şi personajele din „Epopeea lui Ghilgameş,” dar cele biblice fac parte din cultura europeană, cântă prin Bach, îşi scot ochii şi se închină prin Rembrandt şi prin alte mii de opere artistice, apar în serbările de Crăciun ale elevilor, le vedeam reprezentate în malluri. Credinţa este o problemă secundară în privinţa receptării faptelor şi personajele biblice. Ele sunt aici.
-Care sunt preocupările dumneavoastră actuale în domeniul filosofiei?
Deocamdată sunt într-o perioadă în care primează preocupările literare, lecturile filosofice le integrez acestor preocupări, nu iau literatura ca pe o preocupare lejeră, de timp liber, cred că necesită şi ea o aceeaşi muncă ca orice alt domeniu intelectual.
-Care sunt planurile dumneavoastră literare de viitor după apariția ‘Pelerinului’?
Înainte de a-mi propune publicarea „Pelerinului” şi le mulţumesc lui Cosmin Perţa şi întregului colectiv al Editurii Paralela 45 pentu că au făcut-o posibilă, demarasem deja alte planuri literare. Încă trei romane, dintre care două, „Circul” şi „Elvira”, au fost finalizate, iar datorită lui Claudiu Komartin, am avut posibilitatea ca dintr-unul să am o lectură publică la Clubul de lectură „Max Blecher”, iar dintr-un altul să public un fragment în revista Poesis Internaţional. Faptul că am fost onorat să prezint deja public aceste romane, mă obligă să le revizitez cu atenţie până la o eventuală publicare. În rest, şi restul ăsta este cel mai important, pentru că este o activitate zilnică, scriu proză şi poezie, umărind să aduc în scris tot felul de idei şi fantasme care îmi trec prin minte.
-Mulțumim.
(Sublinierile ne aparțin. Sursă fotografii: EdituraParalela.ro, pagina de Facebook a autorului)
