Invitata cu nr. 27 în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Suzănica Tănase.
Suzănica Tănase (n. 1982, în Constanța, România): Câștigătoarea Distincțiilor revistei Itaca pentru cartea anului 2020 – diaspora, secțiunea Proză; câștigătoarea Premiului Cristian Săileanu 2020, secțiunea roman, ediția a II-a; Nominalizată(Lista Scurtă) la PREMIUL CARTEA DISCRETĂ A ANULUI 2020 organizat de ARCCA( Asociația română a Creatorilor Culturali și Artiștilor) – ediția a III-a. Este absolventă a Academiei de Științe Economice din București, a Colegiului de Asistență Socială Georgian College, York University și a Facultății de Psihologie, Laurentian, din Ontario, Canada. Consultant de Imigrări ICCRC-CRCIC, lucrează din 2012 în poziția de Consilier de soluționare a problemelor de imigrare în Canada pentru YMCA Immigrant Sevices, iar din ianuarie 2019 lucrează în paralel în propria practică, WetheNorthImmigration Services. A publicat articole de specialitate în Canadian Newcomer Magazine, Toronto și eseuri narative în revista Literomania, revista Observatorul Toronto și Eagle Magazine. A publicat Cap de lut (editura Coresi, 2014), O mie de impresii divizate (editura Berg Books, 2018), Grădina Sofiei (editura Casa de pariuri literare, 2020) și Oameni fără Piele (editura Casa de pariuri literare, 2022).
– Este pasionat de călătorii scriitoarea Suzănica Tănase?
Sigur că da, ca orice individ, o ieșire din propriul mediu e de fapt o șansă de a te încărca. Mă odihnesc emotional în călătorii, mănânc mai bine și am mereu altă energie. Una bună, zburătăcită. Îmi place mult să călătoresc și să mă pierd printre oameni și destinele lor, deși mi-e tare frică să zbor cu avionul. De fapt, mi-e doar frică de zbor când sunt singură și fără familie prin preajmă. Probabil teama mea înseamnă cu totul altceva.
– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitoarea Suzănica Tănase?
Fără copii. Glumesc (și totuși, e altfel…).
Cred că, foarte important e să ai inima larg deschisă, să nu te aștepți la nimic, să nu știi nimic, și să te lași surprins/ă de orice.
Călătoria perfectă e mereu prin Europa, am o sensibilitate aparte pentru locurile istorice, pentru străduțele strâmte și misterioase, pentru grădinile cu flori, pentru cafenelele care au și rafturi cu cărți, cafenele situate de preferat pe lângă vreun lac, sau chiar la o mare.
Iubesc ploaia și răcoarea, deci nu mi-ar fi bine prin soare. O mare învolburată însă, m-ar arunca exact în mediul meu. “Perfect” înseamnă o frământare a tuturor simțurilor, așa cum iei aluatul la plămădit.
Eu de felul meu sunt mai retrasă, vorbesc mai puțin, stau mai deoparte și mai mult privesc în jur. Asta inițial.
Poți afla foarte multe despre oameni și locuri dacă stingi zgomotul din tine, mai ales când nu ai nici o deprindere pentru pălăvrăgeală, acel atât de necesar “small talk”.
Călătoresc foarte bine și de una singură, dar și în grup. Reușesc să mă ascund și în văzul lumii dacă e nevoie. Uneori, mi s-a întâmplat să fiu luată prin surpindere de energia unui loc sau a unei persoane, iar atunci se creează o scânteie, ca un licurici în noapte, ce poate schimba orice călătorie în ceva magic.
– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?
Mi-a plăcut mult la Saint-Malo, undeva prin vestul Franței, un fel de oraș cetate. L-am descoperit citind o carte, All the light we cannot see (Toată lumina pe care nu o putem vedea), scrisă de Anthony Doer. M-a fascinat cartea atât de mult încât am decis imediat să îmi iau bilet. Chiar în aceeași vară.
A fost mai frumos ca în carte. Sau mai bine zis, am pătruns în carte și nu am ieșit de acolo nici până în ziua de astăzi.
Un alt loc tare drag mie este Haworth, în Anglia, la casa surorilor Bronte. M-am pierdut și m-am regăsit acolo.
Când eram în generală m-am îndrăgostit până peste cap de Heathcliff, bărbatul întunecat și misterios din La răscruce de vânturi. Eu și probabil toate fetițele naïve care au citit-o pe Emily Bronte.
Mi s-a întîmplat ceva ireal când am ajuns la casa lor, la răscrucea dintre vânturi, și anume, am avut un fel de experiență mistică, de dedublare. Mi-am întâlnit viața de copil cu cea de adult ca într-o bătaie de pendul. Chiar asta am văzut în fața mea, un ceas enorm care în loc să îmi arate orele, îmi arăta anii trăiți până în acel moment, iar bătaia pendulului la o vârstă fixă, eu am interpretat-o ca pe o mărturisire a universului că am ajuns unde eram menită să ajung, așa cum îmi fusese viața pănă atunci. Fiecare pas făcut înainte, sau înapoi fusese bine gândit și nimic nu se pierduse, nimic nu fusese în zadar. A fost o experiență unică și trăită neașteptat de intens. Și când scriu acum mi se face pielea ca de găină.
– Ce cărți de călătorie ai citit în copilărie și adolescență?
Nu pot să spun că am citit cărți de călătorie, dar am călătorit undeva cu fiecare carte citită. Cu Eliade am călătorit prin India, cu Mark Twain de-a lungul fluviului Mississippi, cu Johanna Spyri prin munți și prin Frankfurt, cu Alexandru Dumas prin închisorile din Franța, cu Umberto Eco printr-o mănăstire din Italia, cu Jules Verne peste tot. Câte n-ar fi aici de spus.
Călătoresc și acum mult, dar parcă niciodată n-am să mai călătoresc datorită cărților așa cum am făcut-o în adolescență.
Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitoarei Suzănica Tănase?
Am foarte multe cărți de călătorie, sau prin care călătoresc și ca să enumăr câteva Casa Spiritelor de Isabel Allenda, Kafka pe malul mării de Haruki Murakami, Ne spunem povești pentru a trăi de Joan Didion, Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon, With shuddering fall de Joyce Carol Oates și the Heart is a lonely hunter, de Carlos McCullers. Dar sunt multe, mult prea multe.
– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?
Fac călătorii literare tot timpul. De fiecare dată când sunt plecată pe undeva primul lucru pe care îl fac e să mă interesez dacă s-a născut vreun scriitor prin zona aceea, sau caut care e cea mai veche bibliotecă/librărie. Sunt ca un cercetaș în căutare de nestemate, de locușoare mai puțin cunoscute, cu energii aparte.
Călătoriile mele pleacă de obicei de la o carte, de la o senzație prinsă printre rânduri, sau de la un artist, scriitor, pictor, sculptor. Îmi plac romanele de ficțiune dar și biografiile bine scrise. De exemplu, am îndrăgit atât de mult biografia scriitoarei canadiene Gabrielle Roy-O viață, scrisă de Francois Ricard, încât am pornit pe urmele ei din Manitoba până în Montreal și apoi prin Quebec.
– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?
Cred că aș dori să citesc cărți scrise de autori localnici din zona respectivă, asta dacă înțeleg limba. Vezi tu, dacă m-aș duce în Grecia, aș reciti Zorba Grecul, dacă aș călători în Provence aș reciti-o pe Francoise Sagan, iar dacă aș ajunge în Veneția l-aș reciti pe Ian McEwan cu a lui The comfort of strangers. Da, aș reciti multe cărți care mi-au plăcut dar aș vrea să și descopăr scriitori noi.
– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?
Nu cred că ce am scris eu îndeamnă la călătorii, sau nu genul ăsta de călătorie fizică, cu rucsacul în spate. Eu scriu mai mult ca terapie, mă însănătoșesc emotional, spiritual, și chiar nu m-am gândit niciodată cum traversează un cititor cartea mea, pe unde se pierde sau dacă o face. Nu aș recomanda cărțile mele pentru a fi luate în concediu, sau dacă ar fi totuși luate, propun să fie citite pe lângă o mare sau un ocean, de către oameni singuri.
– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?
Am călătorit de curând în Anglia și mai exact în satul Chawton la casa memorială a scriitoarei Jane Austen. Mi-a plăcut mult atmosfera din acel loc iar când nu m-a văzut nimeni, m-am întins în patul ei și mi-am imaginat că pentru o dimineață, aceea era camera mea cu ferestre mari și vedere spre grădină. Apoi am băut un ceai englezesc într-o ceainărie de peste drum, exact ca Elizabeth Bennet.
