The Substance (2024) – Substanța
Regia: Coralie Fargeat
Distribuția: Margaret Qualley, Dennis Quaid, Demi Moore
În seara zilei de 4 ianuarie în Sala de cinema Elvire Popesco a avut loc proiecția filmului „Substanța” (2024), regizat de Coralie Fargeat. O producție cinematografică ce reprezintă o incursiune în adâncurile psihologice ale unui personaj feminin prins într-o rețea complicată de presiuni sociale și auto-percepții deformate. Regizoarea abordează cu o forță aproape brutală tema îmbătrânirii și a modului în care imaginea publică, mai ales în industria cinematografică, influențează fiecare aspect al vieții unei femei. Fargeat, cunoscută pentru abordările provocatoare în filmele sale anterioare, a abordat ultimul său film mai mult decât o narațiune, de cele mai multe ori am avut impresia că sist la desfășurarea unui manifest artistic, o critică a modului în care sunt construite identitățile în industria entertainmentului.
Pot să admit faptul că este o dramă horror tulburătoare, cu Margaret Qualley, Dennis Quaid și Demi Moore în rolurile principale. Filmul abordează un subiect sensibil, legat de modul în care societatea contemporană tratează îmbătrânirea, punând accent pe obsesia pe care o manifestă societatea contemporană față de frumusețe și tinerețe, două dintre cele mai promovate valori de industria de beauty și ăe platformele de social media. Cadrele apropiate și atmosfera intensă creează un sentiment de invazie, mă gândesc că reflectă modul în care suntem obișnuiți să privim viața prin intermedol telefonului, totul este trecut prin filtrele digitale. Interpretările sunt remarcabile, în special a lui Demi Moore, care joacă un rol complex de fostă stea de cinema, prinsă între disprețul față de propriul trup și presiunile venite din partea industriei din care a făcut parte atât de multe decenii. „Substanța” nu este un horror clasic, ci mai degrabă o experiență viscerală care șochează și perturbă, lăsând o impresie puternică și incomodă. Efectul său psihologic este unuldestul de mare, de cele mai multe ori m=am gândit că așa s-ar fi simțit personajul lui Burgess din Portocala Mecanică, unde vreau să punem reflectorul pe cuvântul „torturat”. Imaginile cutremurătoare te fac să te simți prins într-un coșmar din care nu poți scăpa. Un film greu de digerat, dar cu un mesaj puternic și relevant.
Unul dintre cele mai remarcabile elemente ale filmului este utilizarea intensă a cadrelor apropiate. A trebuit să mă gândesc la motivația din spatele sunetului asurzitor și a apropierii stânjenitoare de cele mai neplăcute detalii, o alegere regizorală care scoate în evidență un adevăr incomod, suntem mereu în fața unui ecran, observând viețile altora într-un mod mult prea intim. Camera devine un ochi indiscret care scrutează nu doar chipurile, dar și spiritele personajelor, evidențiind rupturile dintre ceea ce ar trebui să fie perfect și ceea ce este cu adevărat uman. Aceste cadre strânse, care aproape că invadează spațiul personal servesc ca metaforă a modului în care mass–media și platformele sociale ne forțează să expunem totul, începând de la viața privată până la detalii intime, care ar trebui să rămână ascunse. Privind astfel, filmul devine o oglindă distorsionată a vremurilor moderne, un film în care Elisabeth Sparkle este supusă unui examen constant din partea celor care o privesc, la fel cum o fac milioanele de urmăritori ai vedetelor pe Instagram sau Twitter.
Una dintre cele mai importante teme abordate în cadrul filmului este dublul standard în societatea contemporană, un fenomen care este meticulos subliniat. Regizoarea conturează o critică acerbă adusă presiunii de a avea un corp perfect, presiune pe care femeile o resimt mult mai acut decât bărbații. Aceasta devine evidentă în relațiile interpersonale ale protagonistei, care este constant judecată pe baza aspectului său fizic și al vârstei. În mod ironic, în momemntul în care este admirată, se cofruntă cu propria prejudecată față de aspectul ei fizic. Scena în care se ăregătește să iasă la date, dar în cele din urmă renunță, fiind în luptă cu propriile aspirații nerealiste, comparându-se cu Sue, varianta ei îmbunătățită. O reprezentare a unei realități cât se poate de actuale, femeile din industria filmului sunt obligate să mențină un standard inuman de frumusețe, iar procesul de a îmbătrâni devine aproape un act de trădare în fața publicului.
Relația lui Elisabeth cu propria ei imagine reprezintă principala problemă pe care ar fi trebuit să o rezolve. De-a lungul filmului, trece printr-o transformare psihologică drastică, începând cu o respingere clară a propriei vârste, apoi continuând cu decizii impulsive. Se scoate în evidență realitatea sumbră din spatele acestui tip de presiune. Cu fiecare procedură de înfrumusețare, cu fiecare ajustare a feței, se vede cum se adâncește golul interior al personajului, iar de fiecare dată când se privește în oglindă, nimic nu pare să se potrivească cu imaginea idealizată pe care și-o dorește. Aceasta este, de fapt, o reflecție a unei culturi care se hrănește din imagini și care cere femeilor să își subjuge trupurile pentru a se conforma unor standarde imposibile.
„Substanța” este un film care înfruntă cu curaj realitatea brutală a presiunilor fizice și sociale impuse femeilor din industria entertainmentului și din societatea în general. Regia lui Fargeat este incisivă, iar jocul actoricesc remarcabil, iar analiza psihologică a personajului principal reflectă perfect realitatea unei femei care se luptă cu propriul corp și cu așteptările imposibile ale lumii din jurul său. Filmul este un act de revoltă și o expunere dură a unui sistem care pune frumusețea deasupra umanității, iar impactul său psihologic rămâne adânc întipărit în mintea spectatorilor.
Substanța / The Substance are premiera în cinematografe din 10 ianuarie și este distribuit în România de Independența Film.
