Córki dancingu (2015) – The Lure
Regia: Agnieszka Smoczynska
Distribuția: Marta Mazurek, Michalina Olszanska, Kinga Preis
‘Corki Dancing’ (‘Fiicele dansului’) al regizoarei poloneze Agnieszka Smoczynska, distribuit în lumea vorbitoare de engleză ca ‘The Lure’ (‘Ispita’), face parte din categoria din ce în ce mai bogată a filmelor care refuză categorizările sau, dacă vreți, combină în mod creativ diferite genuri și mai adaugă ceva. Polonia are probabil cea mai solidă școală cinematografică din Europa Răsăriteană, caracterizată însă printr-o oarecare doză de sobrietate și conservatorism. Este încă un motiv pentru care filmul acesta, pe care l-am văzut în cadrul Festivalului Filmului Polonez la cinemateca locală, stârnește curiozitatea și surprinde.
Povestea imaginată în scenariul scris de Robert Bolesto se petrece în Polonia anilor ’80, în perioada destrămării comunismului și începutului tranziției spre capitalism. Domină escapismul cluburilor de dans și strip-tease, și apariția din apă râului care străbate Varșovia a două sirene abia ieșite din adolescență nu produce prea multă uimire, mai ales când ele se încadrează în mod foarte natural în lumea și programele ‘artistice’ ale cluburilor. Sirenele și tritonii își găsesc locul ca ‘minorități’ între oameni, dar dacă cei care le folosesc în scopuri mercantile sau fac eroarea de a se îndrăgosti de ele nu cunosc mitologia greacă, ei ignoră și pericolele care sunt camuflate de apariția ispititoare și cântecele amăgitoare ale acestora. Scenaristul și regizoarea au folosit din plin ambiguitățile descriind un fel de violent conflict cultural inter-regnuri, amplificat de faptul că sirenele din film capătă, în unele momente, și trăsături de vampiri. Toată această poveste este învăluită în secvențe muzicale bine asortate cu derularea poveștii, semn că ne aflăm în convenția cinematografică a musical-urilor, care ar trebui să atenueze nuanțele de ‘horror’.
Avem de-a face deci cu o poveste cu sirene, dar suntem departe de lumea lui Disney și cu un film cu elemente de musical, horror, maturizare adolescentină, feminism militant, critică socială, și totul într-o poveste cu nuanțe de kitsch care nu are nicio pretenție de a fi credibilă. Combinația funcționează neașteptat de bine. Kitsch-ul ca stil cinematografic este cât se poate de legitim de la Tarantino încoace. Regizoarea Agnieszka Smoczynska, aflată la primul său film de lung metraj, și-a ales excelent echipa de actori și i-a ghidat cu siguranță într-o lume recreată veridic după chipul Poloniei de acum 30 de ani, dar cu un omagiu implicit pentru David Lynch. Povestea nu ezită să șocheze de la început și să continue să o facă de-a lungul întregii durate a filmului, dar amestecul de convenții explicite horror și secvențele de musical (bine alese, compuse și interpretate) fac ca întreagă intrigă să pară acceptabilă. Cele două sirene din film își pornesc împreună drumul în lumea oamenilor, și întoarcerea lor în mare este inevitabilă chiar dacă destinele lor la un moment dat se vor despărți datorită contactului cu lumea oamenilor. Cei care au puterea sau plăcerea de a urmări până la capăt acest film bizar, vor avea parte în final și de o morală interesantă.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: Tedreinert.com, Medium.com)
