Lucretiu Patrascanu. Moartea unui lider comunist, de Lavinia Betea

Lucretiu Patrascanu. Moartea unui lider comunist, de Lavinia Betea

Editura Curtea Veche, Colectia Istorie si Politica, Bucuresti, 2011

Aveam 15 ani in aprilie 1968 cand comunicatul Plenarei CC al PCR anunta rezultatele si recomandarile comisiei care anchetase cazul Patrascanu. Pot spune ca imaginea lui Lucretiu Patrascanu, a comunistului cu fata umana, mai liberal si mai independent fata de dogma decat ceilalti parteneri ai sai la aducerea la putere a regimului comunist m-a urmarit pentru o vreme. Abia acum, dupa citirea cartii Laviniei Betea – Lucretiu Patrascanu, Moartea unui lider comunist (editura Curtea Veche, Bucuresti, 2011) realizez ca am fost in oarecare masura si eu o victima a manipularii propagandistice care in anul 1968 il pozitiona pe Nicolae Ceausescu ca pe un ‘reformator’ si opozant al Moscoveri alaturi de Dubcek, si pe Lucretiu Patrascanu ca pe un precedesor si mentor al sau.

Cartea Laviniei Betea descrie ancheta, procesul si executia lui Lucretiu Patrascanu, care au avut loc intre 1948 si 1954. A fost cea mai lunga ancheta politica din istoria miscarilor comuniste din orice tara a lumii, si nu au lipsit concurentii. Descrierea acestor proceduri de teroare politieneasca si judiciara este prefatata de prezentarea lui Lucretiu Patrascanu – revolutionar de profesie si unul dintre oamenii cu aport real si hotaritor la scoaterea Romaniei din razboiul anti-sovietic si la instaurarea dictaturii comuniste in Romania. Dupa proces si executie este urmarita soarta celorlalti condamnati in proces, anchetele de partid din anii 1965-1968 si reabilitarea lui Patrascanu, pana la aservirea personalitatii sale scopurilor lui Ceausescu si ale acolitilor sai. Scrisa fluent si excelent documentata, cartea se citeste ca un roman politist si lectura este pasionanta, desi deznodamantul este cunoscut. Daca lipseste ceva din carte sunt personajele pozitive – toti conducatorii comunisti ai Romaniei sunt descrisi ca venali, lipsiti de scrupule, urmandu-si propriile interese politice si personale si deloc interesati de soarta Romaniei si a romanilor si de urmarile actelor lor politice. In fine, cartea descrie caderea personala a lui Patrascanu de pe cele mai inalte piscuri ale politicii romanesti pana la statutul de detinut, judecat de insusi sistemul de justitie stramba pe care el il construise ca ministru de resort si executat cu un glonte in ceafa de catre calaii numiti de proprii sai tovarasi de lupta. In paralel insa are loc o cadere mai profunda, mai tragica, mai semnificativa in dimensiuni – cea a intregii Romanii in noaptea dictaturii comuniste.

Nascut intr-o familie de intelectuali, licentiat in drept, Lucretiu Patrascanu si-a practicat foarte putin meseria si a ales foarte de tanar profesia de revolutionar, dupa modelul conceput de Lenin, manat in special fiind de spiritul de aventura si de ambitia de a parveni si de a-si demonstra superioritatea intelectuala.  Este unul dintre putinii lideri comunisti romani de origine, si cel cu cea mai inalta formatie intelectuala din esaloanele de conducere ale partidului comunist inainte de 1944. Una dintre revelatiile cartii pentru mine a fost informatia ca viitorul pastor si concurent la titlul de ‘cel mai mare roman’ Richard Wurmbrandt a fost si el comunist ilegalist. Iata opinia sa despre Patrascanu: ‘Vedeai in el mereu atitudinea intelectualului lezat de faptul ca nu i se acorda de catre <inculti> cinstea si locul de conducere cuvenit’ (pag. 33). Orgoliul se pare ca a fost una dintre trasaturile de caracter care l-au pierdut in final pe Patrascanu, combinat cu o paradoxala combinatie intre complexul de inferioritate pentru balastul (in viziunea comunista) ‘originii nesanatoase’ si complexul superioritatii sale intelectuale.In niciun moment insa el nu este un opozant al Moscovei, asa cum nu au fost nici altii in ciuda miturilor inventate mai tarziu in perioada Ceausescu. Toti au fost executanti fideli ai liniei Cominternului, care in ciuda oscilatiilor sale cum ar fi cele determinate de alianta lui Stalin cu Germania nazista din perioada 1939-1941, a avut drept constanta opinia ca Romania Mare constituia un conglomerat imperialist, din care mai devreme sau mai tarziu trebuiau retrocedate bucati de teritorii vecinilor, si in special Basarabia Uniunii Sovietice. Belu Zilber, prietenul si mai tarziu unul dintre martorii principali si totodata acuzat in proces scria asa: ‘Unguri si bulgari care doreau despartirea de Romania, muncitori care se vedeau stapani pe uzine, evrei ingroziti de antisemitism, someri fara profesiune definita sau profesionisti mediocri, politicieni nerealizati sau nerealizabili in alte partide, casnice urate sau bovarizate, copii satui de scoala; din aceasta lume se recrutau inainte de razboi activistii de partid’. (pag. 41)

Pasionanta a fost pentru mine lectura capitolelor care descriu pregatirea loviturii de stat de la 23 august, si etapele preluarii treptate a puterii de catre comunisti. Cat de deformata a fost maniera in care am invatat noi aceasta istorie! Ceea ce insa a fost corect inregistrat si in finalul perioadei comuniste a fost rolul important jucat de Lucretiu Patrascanu in acea pregatirea loviturii de palat, dar tot aici se afla si sursele conflictului sau cu restul conducerii de partid, caci o mare parte din tratativele cu alte forte participante la actul de la 23 august si cu reprezentantii aliatilor le face din proprie initiativa. Contributia sa la rasturnarea dictaturii antonesciene este insemnata, dar aceste contacte, si apoi intrarea sa in guvernele de dupa 1944 alaturi de reprezentantii partidelor istorice vor fi folosite mai tarziu ca dovezi in sprijunul unor vinovatii inventate de spionaj si incercare de lovitura de stat anticomunista si rasturnare a cursului istoriei. Un singur episod al perioadei post-belice are o semnificatie reala, cel al discursului de la Cluj din timpul campaniei electorale din 1946, cand Patrascanu afirma ca vine in fata alegatorilor ca roman si apoi in calitate de comunist. Aceste vorbe poate sincere in patriotismul lor erau rostite in febra campaniei electorale, in contextul in care reintregirea completa a Ardealului cu Romania era inca pe masa tratativelor si ele vor fi folosite ca acuzatii de ‘deviatii nationaliste’ in proces, dar si ca motiv de glorificare pentru istoriografia national-comunista din perioada Ceausescu.

Intre 1945 si 1947 Lucretiu Patrascanu a fost una dintre personalitatile comuniste cele mai vizibile. Ministru, reprezentant al Romaniei la Conferinta de Pace de la Paris, autor al catorva carti de istorie recenta a Romaniei, a devenit repede si profesor universitar, functie la care probabil nu ar fi ajuns fara sa fie propulsat politic (era intelectual, dar inca relativ tanar si putin cunoscut in cercurile elitei romanesti). Caderea sa in dizgratie pare a se fi datorat unui concurs de imprejurari in care Patrascanu nu a apreciat just rapiditatea procesului de cadere in dictatura a Romaniei si a optat pentru metode mai blande de tranzitie, si nu a jucat bine cartea aliantelor la nivelul conducerii partidului in care se aflau oamenii de nivel jos pe care ii dispretuia. In acelasi timp nu evita oportunitatea parvenirii asa cum o fac si ceilalti nou imbogatiti: ‘… contrar cutumelor revolutionarilor de profesie Lucretiu Patrascanu devine un om bogat si decide sa dezvolte proprietatea particulara, construindu-si o vila la Snagov.’ (pag. 87)

Caderea lui Lucretiu Patrascanu se petrece la inceputul anului 1948, incepe prin ne-alegerea sa in Comitetul Central al rebotezatului Partid Muncitoresc Roman, apoi inceperea anchetei, domiciliul fortat, arestarea. Au urmat sase ani de anchete in care in afara de Lucretiu Patrascanu au mai fost implicati zeci de alti acuzati si sute de anchetatori si martori. Inceputul anchetei coincide cu anchetele si procesele similare ce au loc in alte tari cazute sub dominatia sovietica, si o parte din anchete sunt coordonate sau conduse din umbra de consilieri sovietici, dar ultimele etape ale anchetei si procesul insusi au loc dupa moartea lui Stalin, exact in perioada in care incepe sa se simta in Uniunea Sovietica si in alte tari o usoare boare de dezghet politic si de de-stalinizare. Ancheta de la Bucuresti capatase o dinamica a sa, fusesera implicate si transferate responsabilitati de la aparatul de partid la serviciile secrete si apoi la Ministerul de Interne, Securitate si Procuratura. Invinuirile si acuzatiile in marea lor majoritate erau pure inventii iar dovezile erau declaratii smulse cu forta celor care fusesera apropiati politici, prieteni sau membri ai familiei. Pana si in conducerea partidului avusesera loc schimbari radicale la varf, cazusera unul dupa celalalt Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca – pentru ca in final Gheorge Gheorghiu-Dej sa ramana singurul conducator al partidului din echipa initiala si cel cu puterea de a decide soarta procesului. Decizia a fost validata formal si la Moscova, dar din punct de vedere juridic a fost vorba despre un simulacru care putea avea un singur deznodamant – cel decis de la inceput de cei care doreau inlaturarea pana la lichidarea fizica a periculosului rival din trecut. Lavinia Betea mentioneaza atitudinea demna a lui Patrascanu in timpul procesului si refuzul de a colabora cu simulacrul de justitie la care era supus. Ea mentioneaza in acelasi timp ca nici Patrascanu si nici sotia lui nu au fost supusi torturilor sau altor presiuni fizice excesive, spre deosebire de majoritatea celorlalti acuzati.

Patrascanu si inca unul dintre acuzati au fost condamnati la moarte si executati la scurt timp dupa proces, in 1954. Pentru ceilalalti acuzati au urmat ani grei de temnita, unii fiind eliberati doar la amnistia din 1964, domiciliu fortat, privare de drepturi politice. La scurta vreme dupa venirea la putere in 1965 a lui Nicolae Ceausescu, cazul Patrascanu este redeschis, dar de aceasta data cei anchetati devin anchetatorii. Lavinia Betea face insa clar in capitolul dedicat anchetei care a culminat cu plenara din aprilie 1968 ca nu a fost vorba despre un proces de cautare pana la capat a adevarului, de pedepsire a tuturor celor vinovati si de reabilitare si despagubire a tuturor inocentilor ale caror vieti au fost distruse de aceasta inscenare politica. Ancheta din anii 60 servea interesele noii conduceri cautand sa stabileasca in principal vinovatia lui Gheorghiu Dej si a lui Alexandru Draghici pentru a inlesni inlaturarea ultimilor opozanti interni ai lui Ceausescu din conducerea partidului, in timp ce responsabilitatea altora (cum erau Emil Bodnaras sau Miron Constantinescu) aliati ai lui Ceausescu, a fost trecuta sub tacere. Nici ramura operativa a justitiei si Securitatii nu a fost cercetata prea in amanunt, nimeni nu a fost judecat si pedepsit pentru particparea la o inscenare juridica si o crima politica de asemenea proportii. Coordonatorul anchetei si a depozitiilor folosite la proces si-a trait o viata linistita si mai mult decat onorabila ca profesor universitar la Cluj. Manipularea continua si pe plan propagandistic, din spion si dusman al poporului Patrascanu devine spre sfarsitul  anilor 60 un reper de probitate comunista si de verticalitate nationala: ‘Focalizarea pe Patrascanu se face insa in scopul investirii sale cu calitatile propagandistice potrivite etapei comunismului national. Astfel, Patrascanu devine „patriotul luminat”, „comunistul roman” ale carui actiuni sunt restranse in perimetrul confuz al luptei pentru independenta tarii si in slujba clasei muncitoare.” (pag. 434-435)

In cateva randuri Lavinia Betea lasa sa se inteleaga ca cercetarea, documentarea si scrierea acestei carti pasionante nu a fost usoara. S-au deschis in fata ei arhivele la Bucuresti ale anchetei si procesului, dar alte surse de informare cum ar fi arhivele PCUS de la Moscova care ar fi putut lamuri rolul jucat de Kremlin si raporturile adevarate dintre conducatorii sovietici si cei romani din acea perioada au ramas inaccesibile.

Cazul lui Lucretiu Patrascanu ramane emblematic pentru istoria comunismului romanesc si a Romaniei in secolul 20. El ne arata cine au fost oamenii care au pus mana pe putere in Romania si au instaurat dictatura comunista in conditiile create de ocupatia sovietica de dupa razboi si cum a fost aservita justitia scopurilor politice ale conducatorilor. La fel de pasionanta este reflectarea personalitatii lui Lucretiu Patrascanu in media timpului si in lucrarile istoricilor. Istoria istoriei este o parte importanta din istorie. Si in fine este vorba despre o drama personala, cea a revolutionarului de profesie care este invins in razboaiele politice de la varful nomenclaturii si devine victima a sistemului pe care el insusi l-a creat. Scrie ‘criticul D.I. Suchianu, aflat si el in inchisoare in 1951: „Dintre cei nu stiu cate zeci de mii de detinuti ai Securitatii si SSI-ului, nici unul nu-si merita soarta mai just decat dansul. A vrut comunism? Poftim comunism! Sa stie si el ce e aia!”

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Curtea Veche.