„Dumnezeu, universul și viața”, de Gelu Bourceanu
Editura Polirom, Colecția Hexagon, Iași, 2019
Știința și credința – doi piloni plasați într-o veșnică divergență, într-un conflict atât de vechi, încât nici cei care l-au pornit nu mai țin minte când a luat acesta ființă și de ce. Motivațiile sunt pe cât de simple, pe atât de bizare: se vrea o împărțire clară și concretă a adevărului, delimitându-se anumite zone de confort în care ar trebui să se regăsească omenirea. Ce să alegem: litera rece a științei sau hrănitoarea îmbrățișare a credinței?
Gelu Bourceanu încearcă în volumul său „Dumnezeu, universul și viața”, apărut în 2019, la Editura Polirom, să împace ambele tabere. Cum o face? Printr-o argumentare pertinentă și relevantă a faptului că universul este explicabil științific, dar și că are origini dincolo de teoremele clasice cu care ne-am obișnuit.
Trebuie să fiu sinceră și să recunosc că unele pasaje au fost destul de dificile pentru mine, intrând într-o sferă care necesită o documentare amplă și care nu se rezumă doar la orele de fizică, astronomie din școală. Discursul elevat, referințele la tot felul de tratate, diseminarea unor idei care s-ar părea la prima vedere ușor accesibile – iată elementele pe care își construiește Gelu Bourceanu acest tratat științific. Da, anume așa l-aș categorisi, deoarece nu este o lectură pe care să o parcurgi ușor, ci dimpotrivă este un veritabil manual tripartit în care autorul alege să analizeze nașterea și evoluția universului (partea întâi), progresul vieții pe Pământ (partea a doua) și realitățile existente în care biosfera degradează din cauza atitudinii iresponsabile ale omenirii.
În toate cele trei părți ale cărții, autorul nu se rezumă doar la a exemplifica teoremele sale, ci merge până la a supune analizei și substratul filosofic, ideatic al gândirii mondiale, care se pare că de secole nu contenește să analizeze originea noastră și a universului.
„Dumnezeu, universul și viața” nu este o tentativă de a obstrucționa progresul științific sau de a limita importanța majoră a credinței, ci per contrariu este un studiu de caz la rece, în care autorul nu contenește să amintească despre faptul că cei doi piloni ai existenței noastre pot conviețui în pace, fără dușmănii milenare.
Senzația mea de cititor este că dincolo de explicațiile științifice și academice, autorul a făcut o tentativă de a ne aminti cât de efemeri suntem și cât de responsabili suntem pentru bunăstarea căminului în care trăim: Pământul.
De foarte multe ori sunt sceptică față de cărțile în care Dumnezeu și Știința sunt puși pe picior de egalitate, deoarece poate degenera în dezbateri fără noimă sau chiar într-un pământ fertil pentru ideile fanaticilor. De această dată sunt încântată să experimentez siguranța unei analize științifice și filosofice de calitate, în care nu e loc de ambiguități, ci doar de raționamente reci, calculate.
Cu siguranță, o astfel de carte s-ar regăsi perfect în lecturile obligatorii ale unui licean, unui student sau, de ce nu, ale unui profesor, care dorește să-și împrospăteze bagajul factologic cu idei interesante și bine argumentate, conform rigorilor analitice. Dar, e de datoria mea să vă reamintesc că nu e o carte ușoară, așa că înarmați-vă cu răbdare și descoperiți-o cu lentoare, astfel încât să o exploatați cu maximă utilitate.
