„Cravata galbenă” – The Yellow Tie (2025)
Regia: Serge Ioan Celibidache
Distribuție: Ben Schnetzer, John Malkovich, Miranda Richardson, Kate Phillips, Sean Bean
Nu de puţine ori, atunci când străbatem neobosiţi freamătele lumii, paşii îşi află un ecou misterios într-o anume muzică pe care o ascultăm, o fredonăm sau poate chiar ne îngăduim să devenim mesageri ai ei. Căci de nicăieri şi de peste tot, sunetele ne ies în cale, surprinzându-ne, fascinându-ne, înseninându-ne şi călăuzindu-ne printre lumini şi umbre, printre culori şi vise, printre legende şi adevăruri. Şi rând pe rând, fiecare dintre noi devine protragonistul şi poate chiar creatorul propriei poveşti de dragoste care transformă fiecare ritm al inimii şi vibraţie a gândurilor într-un sunet purtător de viaţă. Iar din tainele lui se naşte, încă din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, omul. El este menit să devină, pe lângă un „animal raţional” un spirit muzical, al cărui destin îşi află nebănuite ecouri printre muzicile care, mai tăcute sau mai penetrante, mai blânde sau mai îndrăzneţe, au străjuit curgerile deopotrivă line şi zgomotoase ale timpurilor.
La început, spiritul blând al copilului se lasă învăluit într-un ocean luminos, acolo unde fiecare sunet pare a se plăsmui din jocul razelor de soare, iar viaţa îşi ţese firul tainic în tandem cu un oarecare vis menit a se împlini departe de orice zgomot al unui timp înţesat de reguli şi prejudecăţi reci.
Nu după multă vreme, un tânăr pășește, la rândul lui, în arena istoriei, purtând cu el un dor nestins pentru familia şi prietenii lăsaţi în urmă – preţul cel greu, plătit pentru ca visul să îşi continue zborul rânduit. Lin şi turbulent, deopotrivă, el se regăseşte în fiecare gând şi sunet, redeschizând portalul către mirajul strălucitor al lumii interbelice, pentru ca puţin mai târziu, acelaşi nisip al clepsidrei să curgă în favoarea unui timp neiertător, scufundat în haos, suferinţă şi moarte.
Dar ceea ce tinde să rămână viu chiar şi când această luptă atroce pentru o putere trecătoare îşi va fi aflat deznodământul, este acel sunet născut din raze de viaţă şi speranţă pentru a scălda în dragoste chiar şi cele mai nemiloase priviri. Preschimbat acum într-o nepreţuită armă luminoasă, el îşi călăuzeaşte purtătorul către un alt crâmpei de lume, în care jocul zilelor şi al nopţilor reînnoadă zborul secundelor de aripile vechiului vis, redând privirii şansa de a plonja în marea nesfârşită a culorilor, în vreme ce iubirea îşi ţese, la rândul ei, tainicul şi nemuritorul cânt.
Şi aşa se face că, atunci când ni vestește apropierea de momentul în care tot ce a fost odată joc şi dragoste de viaţă prinde un suflu nou, încărcat de înţelepciune, muzica îşi face din nou simţită binefăcătoarea prezenţă. Căci evadând de dincolo de scrierile îngălbenite sau poate chiar şterse de ireparabilul zbor al timpului, ea îşi dezvăluie, fără încetare, puterea de a vindeca şi a reconecta coloanele vertebrale care leagă minţile de spirite, deschizând pentru totdeauna calea către întregul şi nebănuitul plan al călătoriei noastre prin această lume.
Drumul pare a se dăltui la fel pentru toţi, sub mâna şi privirea proteguitoare a unui oarecare părinte, mentor şi alte astfel de spirite ieşite în cale pentru a te învăţa să creşti cât mai frumos sau, dimpotrivă, să îţi ascunzi chiar şi cele mai preţioase daruri cât mai departe de ochii pătrunzători ai lumii. Cu toţii părem să ne arătăm purtători ai unei oarecare cravate care, mai mult sau mai puţin colorate şi strălucitoare, ne uneşte sub semnul eleganţei şi al dorinţei de a ne afirma în plan social, prinşi fiind în mrejele jocurilor pentru dobândirea puterii.
Dar la un semn, totul devine şoaptă a unui timp trecut, în urmă dăinuind doar acel cânt al unei inimi care, chemată să se elibereze din aspra captivitate a zgomotelor care străbat mintea în lung şi în lat, a dobândit puterea de a descifra fiecare crâmpei din liniştea ţesută la hotarul dintre un sunet şi cel imediat următor. Şi ca prin vis, călătoria celui ce a fost, încă din copilărie, pregătit să îşi traverseze linia vieţii în ritm cu tradiţiile şi orânduirile familiei şi vremurilor, se reconfigurează. Ea se scrie asemenea acelui sunet care, de dincolo de timp, se înalţă din lumea lui, traversând întregul univers, până acolo unde mărirea nu se mai numără în aurul şi nestematele coroanelor lumești. Mai apoi, el îşi împleteşte drumul cu alte ritmuri şi vibraţii, născând acea muzică pe care nici cel mai performant aparat al acestei lumi nu reuşeşte să o redea în deplinătatea şi splendoarea ei. Şi enigmatică rămâne, astfel, poate pentru totdeauna, acea cale care leagă firele timpurilor de tresăririle vieţii, de freamătul neobosit al privirilor, de razele învăluitoare ale unei lumini menite să ne conducă către acel tărâm în care Frumosul se oglindeşte în Adevăr.
Disponibil în cinematografe începând cu 14 noiembrie.
Nota: 10/10
(Surse imagini: https://www.radioromaniacultural.ro/, https://stirileprotv.ro/.)
