• Naghib Mahfuz (1911-2006) a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatura in anul 1988, fiind primul autor arab pe care Academia Suedeza l-a onorat cu aceasta distinctie – „Pentru operele sale bogate in nuanta, caracterizate deopotriva de un realism clarvazator si de ambiguitate evocatoare”.
• Cea mai importanta scriere a sa este Trilogia Cairoului – o lucrare monumentala alcatuita din volumele O plimbare prin palat (1956), Palatul dorintei (1957) si Strada Zaharului (1957). Trilogia Cairoului il face cunoscut pe Naghib Mahfuz in intreaga lume araba si il consacra drept cel mai mare scriitor al literaturii egiptene moderne.
• La fel ca si Salman Rushdie, Naghib Mahfuz s-a aflat pe „lista neagra” a fundamentalistilor islamisti, fiind un ferm sustinator al libertatii de expresie. In 1994, la 82 de ani, scriitorul a fost injunghiat de doi islamisti egipteni. A supravietuit tentativei de omor, dar a ramas partial paralizat.
De curind, aria traducerilor din opera lui Naghib Mahfuz la Polirom s-a largit: O plimbare prin palat, primul volum al Trilogiei Cairoului, care l-a facut cunoscut pe Mahfuz in intreaga lume araba si l-a consacrat drept cel mai mare scriitor al literaturii egiptene moderne, este disponibila in librariile din Romania.
In urmatoarele saptamini, si celelalte doua volume ale Trilogiei… – Palatul dorintei (1957) si Strada Zaharului (1957) – vor intra in oferta colectiei „Biblioteca Polirom”.
Aparuta in traducerea de exceptie din limba araba a lui Nicolae Dobrisan, O plimbare prin palat recreeaza o perioada foarte tulbure din istoria Egiptului modern – emanciparea sa de sub ocupatia britanica –, urmarind efectele pe care le au framintarile politice si schimbarea progresiva de mentalitate asupra unei familii egiptene traditionaliste. Ahmad Abd el-Gawad este un negustor prosper, cu o familie numeroasa, caruia vechile obiceiuri ii ingaduie sa duca o viata dubla foarte tihnita: patriarh sobru si sever in fata nevestei si a copiilor, el este alaturi de amicii de pahar si de amante un petrecaret vesel si sentimental. Doar ca, pe nesimtite, regimul despotic absolut impus in casa lui incepe sa se clatine tot mai mult, pe masura ce fiii sai afla ca el nu e tocmai modelul de moralitate fara pata de care se temeau, si fiicele se marita si ajung sa imparta noua mentalitate a familiilor in care se integreaza. In paralel, idealurile politice si setea de libertate inflacareaza inimile compatriotilor lui Ahmad Abd el-Gawad.
Mahfuz surprinde toate aceste evenimente, mai marunte sau mai insemnate, cu detasare si finete, lasindu-si personajele sa se exprime cu propria voce si oferind o perspectiva pe care discursul istoric occidental al epocii nu a luat-o in seama.
„Tot, mediul pe care este construit romanul, stradutele, casele, palatele si moscheile, bestiarul uman care le populeaza, totul este la fel de viu ca pe strazile Londrei din proza lui Dickens.” (Newsweek)
„Din O plimbare prin palat transpare o alta viziune, cu totul noua, a realitatii. De fapt, chiar asta-l face pe Mahfuz un scriitor genial: el reuseste sa desfasoare in fata cititorului o societate coloniala egipteana in toata complexitatea ei greu de patruns si ne ajuta sa-i intelegem personajele, sa le descifram tainele ca si cind ar trai printre noi.” (Philadelphia Inquirer)
Naghib Mahfuz (1911-2006) s-a nascut in cartierul Gamaliy din Cairo. In copilaria sa, familia s-a mutat din districtul al-Jamaliyyah in al-Abbasiya, ambele medii exercitind o puternica influenta asupra viitorului scriitor si devenind, ulterior, cadrul de desfasurare al unora dintre romanele sale.
Desi avea doar sapte ani la vremea respectiva, Naghib a fost puternic influentat de revolutia din 1919, din Egipt. Avea sa marturiseasca mai tirziu: „Se poate spune ca evenimentul care a zdruncinat cel mai grav siguranta pe care o simteam in copilarie a fost revolutia din 1919”.
Mahfuz s-a inscris la Facultatea de Filosofie din cadrul Universitatii din Cairo, incheindu-si studiile in 1934. Dupa absolvire, a inceput prin a lucra ca jurnalist, mai intii la publicatţia „Ar-Risala”, apoi la „Al-Hilal” si la „Al-Ahram”. In aceeasi perioada, ia decizia de a deveni scriitor profesionist.
Si-a propus o serie vasta de romane care sa acopere toata istoria Egiptului, insa schimbarile dramatice de pe scena politica egipteana l-au facut sa se concentreze asupra tematicii sociale, prezentata intr-un stil realist in Trilogia Cairoului, Baietii de pe strada noastra (1959; Polirom, 2009) sau Palavrageala pe Nil (1966, Polirom, 2010). In anii ’60-’70, a inceput sa experimentze cu formule literare mai flexibile, in care realismul se imbina cu alegoria si simbolul, pentru a incarca fictiunea cu subtile accente satirice, in romane ca Miramar (1967), O mie si una de nopti si zile (1982) sau Akhenaton, cel care salasluieste in adevar (1985).
In 1988 i-a fost decernat Premiului Nobel pentru Literatura.
