Topul celor mai bune filme văzute la cinema în 2012 – leapşă cinefilă

Acesta este un top subiectiv, bazat pe zecile de lung-metraje pe care le-am văzut la cinematograf din 1 ianuarie până în 15 septembrie 2012. Unele din filme au avut premiera în România anul trecut, dar le-am văzut abia în 2012, în timp ce unele nu au avut premiera în România, dar le-am văzut pe ecrane străine. Cu siguranţă, topul se va mai schimba până la sfârşitul anului, dar mi s-a părut că în septembrie e o bună oportunitate pentru a face un mic bilanţ. Vă invit şi pe voi să împărtăşiţi ce filme vi s-au părut cele mai bune, din cele pe care aţi avut oportunitatea să le vedeţi în sala de spectacol. Dacă nu aţi văzut unele din aceste producţii, atunci vă invit cu dragă inimă să le prindeţi (dacă mai sunt pe marile ecrane) sau să le închiriaţi/cumpăraţi pe DVD. Pentru locul 10, nu m-am putut hotărî, aşa că am inclus 2 filme. Lectură şi vizionare plăcută!

1. Cosmopolis (coproducţie Franţa-Canada-Portugalia-Italia, 2012, R. David Cronenberg)

După părerea mea, este cel mai reuşit thriller financiar care a fost făcut până acum. Cronenberg exploatează într-un stil grandios ura socială în care i-a azvârlit criza economică pe cei săraci şi pe cei bogaţi. Într-un New York plin de proteste, un important om de afaceri care trăieşte înconjurat de lux, tehnologie şi bogăţie, primeşte o ameninţare la viaţa lui. Întreaga structură socială, economică şi politică a Americii contemporane (în speţă, a SUA) este devoalată în interiorul unei limuzine, unde se petrece o bună parte a filmului. Filmul are o puternică încărcătură simbolică şi psihologică pe teme ca omul înlocuit de tehnologie, rapida perimare profesională a celor lipsiţi de resurse, rolul şi motivaţiile violenţei ca răspuns la ruptura socială dintre bogaţi şi săraci, iluzia perfecţiunii, obsesia controlului, goana după securitate. Primim o mulţime de întrebări, iar unele dinte ele rămân deschise, ca să ne bântuie subconştientul.

2. Jodaeiye Nader az Simin / Nader şi Simin, o despărţire (producţie Iran, 2011, R.  Asghar Farhadi)

Rareori găsim un buchet atât de impresionant de valori morale dezbătute cinematografic cu atâta excelenţă. Adevărul, dreptatea, încrederea, credinţa responsabilitatea, onoarea, sunt puse la grea încercare pornind de la o poveste tragică. O serie nefericită de evenimente  testează caracterul membrilor a două familii, forţându-i să ia alegeri de viaţă şi de moarte într-un timp scurt.

Premiile Oscar, Globul de Aur, Cesar, Bodil şi David di Donatello pentru cel mai bun film străin, cele 5 premii la Berlin în 2011 (inclusiv Ursul de Aur), cele 23 de premii internaţionale câştigate de Asghar Farhadi pentru cel mai bun film şi celelalte 23 de premii îşi spun cuvântul, marcându-l ca ceea ce va rămâne, fără îndoială, unul din cele mai bune filme ale acestui secol.

3. Hugo (producţie SUA, 2011, R. Martin Scorsese)

Pe scurt, unul din cele mai bune, minunate, magice, spectaculoase, emoţionante şi motivaţionale filme făcute vreodată despre lumea filmului.

Oscar pentru regie artistică & scenografie, imagine, montaj sunet, mixaj sunet şi efecte vizuale. Nominalizat la Oscar şi pentru: cel mai bun film, regie, scenariu, muzică, montaj, costume. Globul de Aur pentru cea mai bună regie. Doar Martin Scorsese personal a mai primit, pentru Hugo, încă alte 9 premii pentru regie şi 8 premii pentru (cel mai bun) film. Echipa care s-a ocupat de art direction/scenografie a mai primit încă alte zece premii internaţionale, între care şi BAFTA.  În afară ce cele 2 Oscaruri, departamentul sunet a mai câştigat încă 4 premii premii, inclusiv BAFTA. Coordonatorul imaginii, Robert Richardson, a mai primit, pe lângă Oscar, alte 3 premii.

4. The Artist /Artistul (coproducţie Franţa-Belgia-USA, 2011 R. Michel Hazanavicius)

O poveste încântătoare despre suişurile şi coborâşurile egocentrismului, despre flexibilitate şi prietenie.

Premiile Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi César pentru cel mai bun film, precum şi alte 27 de premii internaţionale în această categorie.

Michel Hazanavicius a câştigat premiile Oscar, BAFTA, César şi alte 16, la nivel internaţional, pentru regie, şi alte 6 premii internaţionale pentru cel mai bun scenariu original, între care şi BAFTA.

Premiile Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi alte 13 premii internaţionale de interpretare masculină pentru actorul principal, Jean Dujardin, inclusiv la Cannes.

Premiul  César, nominalizare la Oscar şi 7 alte premii pentru interpretarea feminină a lui Bérénice Bejo.

Oscar, Globul de Aur, BAFTA, César şi alte 7 premii internaţionale pentru muzică originală (Ludovic Bource).

Premiile Oscar, BAFTA şi alte premii 3 pentru costume.

Premiile César , BAFTA şi 5 alte premii, precum şi o nominalizare la Oscar pentru imaginea condusă de Guillaume Schiffman.

4 premii internaţionale pentru compartimentul art direction / scenografie, între care şi César.

2 premii pentru montaj şi o nominalizare la Oscar.

4 premii ale publicului în întreaga lume.

Alte 73 de nominalizări internaţionale pentru diverse categorii.

5. The Help (coproducţie Emiratele Arabe Unite-India-SUA, 2011. R. Tate Taylor)

Acesta este, pe bună dreptate, unul dintre cele mai aclamate filme care înfăţişează lupta pentru drepturi a comunităţii de culoare din SUA într-o perioadă în care servitorii afro-americani ai unor familii înstărite din Sud erau încă trataţi ca nişte câini, deşi le creşteau şi le îngrijeau copiii.

Fără îndoială, interpretarea filmului este o capodoperă şi o dovadă de geniu pentru directorul de casting. Filmul numără 7 premii pentru întreaga distribuţie a filmului, 10 pentru interpretarea feminină a Octaviei Spencer (între care Oscar, Globul de Aur şi BAFTA), 10 pentru interpretarea feminină a Jessicăi Chastain, 7 pentru interpretarea feminină a Violei Davis şi 1 pentru intepretarea Emmei Stone. Personal, nu cred că ştiu vreun alt lung-metraj care să fi primit 28 de premii doar pentru interpretare.

La aceasta, se mai adaugă şi cele 4 premii pentru cel mai bun film, 1 pentru scenariu şi altele, şi altele…

6. Pina (coproducţie Germania-Franţa-UK, 2011 R. Wim Wenders)

Nu mă pricep la dans, sunt doar un admirator. Unul încântat de ceea ce a reuşit să facă Wim Wenders: un spectacol cu adevărat extraordinar, unic. Deşi ador genul documentar, nu găsesc cuvintele pentru a aprecia cum se cuvine filmul. Prin urmare, prefer să o citez pe Oltiţa Cîntec:

„Privind oricare dintre creatiile lui Tanztheater Wuppertal, remarci in primul rind metafizica si energia pe care le degaja. Noul vocabular coregrafico-teatral instituit combina cuvintul cu miscarea, cu elementele scenografice, lumina, mizind pe forta evocativa a dansului. Revendicindu-se de la expresionismul german, estetica Pinei Bausch destructureaza dansul clasic, preferind nonlinearul, nondiscursivul, actiunile multiple, simultane, alternanta echilibrului si a dezechilibrului, a continuitatii si intreruperii.”

Filmul a câştigat premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun documentar şi a fost nominalizat la Oscar pentru aceeaşi categorie.

De asemenea, este cel mai vizionat documentar în cinematografele din România, în 2011.

7. Moneyball / Arta de a învinge (producţie SUA, 2011. R. Bennett Miller)

Cei care nu ştiu să piardă nu reuşesc să câştige cu adevărat niciodată. Un film apăsător, profund, excelent scris şi magistral interpretat, care excelează în toate compartimentele tehnice.

11 premii pentru cel mai bun scenariu adaptat: Steven Zaillian (premiat cu Oscar pentru Lista lui Schindler) şi Aaron Sorkin (premiat cu Oscar pentru The Social Network şi creatorul serialului The Newsroom). Cei doi, cotaţi printre cei mai buni scenarişti în viaţă de la Hollywood, au realizat o capodoperă, şi, în afara premiilor primite, au fost nominalizaţi şi pentru premiile Oscar, Globul de Aur şi BAFTA, pe care le-au pierdut în faţa scenariştilor lui The Descendants, Midnight in Paris şi respectiv, Tinker Tailor Soldier Spy.

Brad Pitt a câştigat 4 premii pentru interpretarea în film şi a fost nominalizat pentru rolul managerului echipei de baseball la Oscar, Globul de Aur şi BAFTA.

Cu siguranţă, unul din cele mai bune filme ale lui 2011 (la americani) şi ale lui 2012 (pentru restul lumii).

8. Titanic (producţie SUA, 1997. R. James Cameron)

Titanic este cunoscut pentru performanţa de a fi cel mai oscarizat film din istoria cinematografului, alături de Ben Hur (1959, R. William Wyler) şi The Lord of the Rings: The Return of the King (2003, R. Peter Jackson). Cu toate acestea, cele 11 premii Oscar nu sunt decât o mică parte a palmaresului impresionant obţinut de această capodoperă.

Ce mi-a plăcut mie cel mai mult din „Titanic” este scena în care Kate Winslet observă în sala de mese spectacolul prin care o mică fetiţă este „dresată” să se comporte conform normelor unei societăţi interesate numai de bani şi ia o decizie care îi schimbă viaţa. Şi scena de aproape 15 minute când Rose îşi menţine speranţa, deşi rămâne singură într-un ocean în care plutesc corpuri îngheţate. Vizionarea filmului în 3D a fost un efect „wow!” în plus – adevărul este că tânjeam să mai văd Titanic încă o dată la cinematograf, chiar dacă nu e unul din filmele mele preferate..

Doar James Cameron a primit 35 de premii pentru acest film: 3 Oscaruri (film, regie, montaj), 2 Globuri de Aur (film şi regie), 6 premii internaţionale pentru cel mai bun film străin (4 în Japonia, 1 în Norvegia şi 1 în Mexic), 7 premii pentru cel mai bun film, 8 premii pentru regie, 6 premii ale publicului/de popularitate, 2 premii pentru montaj şi 1 premiu tehnic.

Doar cântecul „My Heart Will Go On”, compus de James Horner şi Will Jennings, a câştigat 11 premii, între care Oscar, Globul de Aur şi 4 Grammy. Jamer Horner personal a mai primit alte 5 premii, separat, pentru cea mai bună muzică, între care Oscar şi Globul de Aur.

Doar actorii au câştigat 13 premii de interpretare (5 pentru Gloria Stuart, 4 pentru Kate Winslet, 2 pentru Leonardo DiCaprio, 1 pentru Billy Zane şi 1 pentru Kathy Bates – care face unul din cele mai memorabile roluri ale carierei sale).

Ştiu, scenariul nu e o operă de artă. Dar filmul şi-a câştigat pe merit locul în istorie.

şi melodia mea preferată de pe coloana sonoră:

„Hymn to the Sea” compusă de james Horner

9. Warrior / Războinicul (producţie SUA, 2011. R. Gavin O’Connor)

O dramă de familie care se „rezolvă” în ring. O competiţie în care amândoi fraţii luptă pentru cauze onorabile. 3 roluri de excepţie magistral jucate, între care se deosebeşte cel al lui Nick Nolte, care a fost cel mai nominalizat din toţi, inclusiv la Oscar.

Ultimii 15 de ani ne-au arătat că realizatorii încă mai pot face filme foarte bune cu boxeuri / luptători profesionişti, iar Warrior este cu siguranţă, unul din cele mai grăitoare exemple în acest sens şi îşi merită locul alături de alte filme foarte bune pe tema de faţă, ca: The Boxer (1997, R. Jim Sheridan), The Hurricane (1999, R. Norman Jewinson), Cindirella Man (2005, R. Ron Howard),  Redbelt (2008, R. David Mamet), The Fighter (2011, R. David O Russell).

10. Diaz – Don’t Clean Up this Blood

(Coproducţie Italia-Franţa-România, 2012, R. Daniele Vicari)

Filmul este o remarcabilă încununare a unor eforturi mediatice, jurnalistice şi de justiţie din partea presei şi ONG-urilor internaţionale şi stă ca o mărturie a infamiei politicienilor şi poliţiştilor care au fost implicaţi în cea mai amplă suspendare a drepturilor cetăţeneşti în cunoscută în „Europa civilizată” a acestui secol.

Valoarea demersului acestui film este cu atât mai valoroasă cu cât Italia stă rău la capitolul „libertatea presei” (cf.  Press Freedom Index, loc 61). De fapt, Italia stă mai rău actualmente decât  Tanzania,  Papua Noua Guinee, Ghana, Trinidad şi Tobago, Africa de Sud, Bosnia şi Herţegovina, Haiti, Hong Kong şi Taiwan (care aparţin Chinei), şi evident, mai rău decât România şi Moldova.  De aceea, este cu atât mai lăudabil faptul că filmul a primit şi 3 premii ale Sindicatului Naţional Italian al Jurnaliştilor de Film.

Aceeaşi poveste este spusă din punctul de vedere a mai multe personaje, a căror perspectivă se întretaie şi conturează cu complexitate peisajul terifiant al unui stat poliţienesc ce luptă împotriva democraţiei.

Premiat în primăvară la Berlin, această docudramă reconstituie cu minuţiozitate reprimarea brutală  a zeci de tineri care protestau paşnic la Genova, în 2001, cu ocazia Summitului G8 care se desfăşura în oraş.

10. Margin Call (producţie SUA, 2011 R. J.C. Chandor)

Unul din cele mai bune thrillere financiare, sofisticat şi plin de suspans. Povestea ne arată o versiune simplificată, bazată pe evenimente reale, a cum a devenit criza economică americană din 2007 criza mondială economică din 2008.

Regizorul-scenarist al filmului a câştigat 6 premii pentru debutul său cu acest film independent, între care şi 2 pentru cel mai bun scenariu. Filmul a mai primit o nominalizare la Ursul de Aur la festivalul de film de la Berlin (pierdut în favoarea lui  Jodaeiye Nader az Simin) şi o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu.

Atât actorii consacraţi (Kevin Spacey, Jeremy Irons, Stanley Tucci, Demi Moore, Paul Bettany, Mary McDonnnell) , cât şi cei mai puţin cunoscuţi (Zachary Quinto, Penn Badgley, Simon Baker, Susan Blackwell) au partituri foarte bine scrise, pe care le interpretează excelent. De altfel, 9 dintre actorii distribuţiei au câştigat premiul Robert Altman pentru cea mai bună echipă, împreună cu J.C. Chandor, la Independent Spirit Awards.

Un film cu valoare documentară, care merită văzut chiar şi numai pentru cultura generală a oricui.

Jovi: Şi pentru că dorim să aflăm şi ideile voastre, pasăm acest articol sub forma unei lepşe cinefile prietenilor noştri din blogosferă: Adina, Bogdan-Blogul cu filme, Laura, Maria, Georgiana, Ionut, Iulian Fira, Teo, Marian, Ştefan, Adriana, Rontziki, Victor, Marele Ecran. Şi tuturor celor pe care i-am uitat. Atenţie, filme văzute la cinema!