Stiri

Noutati in colectia Biblioteca Polirom: „Integrala prozei scurte”, Truman Capote

O nouă traducere a volumului Sonata Kreutzer şi alte povestiri, semnat de unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii, Lev Tolstoi, Integrala prozei scurte a lui Truman Capote, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, romanul Blestemaţi, de Chuck Palahniuk, scriitorul american supranumit „portdrapelul generaţiei nihiliste”, Şi te trezeşti rîzînd, un roman în miniatură semnat de scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh, autorul volumelor de povestiri Însemnări dintr-un bordel turcesc şi Dulce e lumina, apărute tot la Polirom, precum şi romanul Eu sînt fiica lui Rembrandt, poveste inspirată din viaţa unui personaj istoric real, avînd în fundal o dramă de familie şi imaginea neaşteptată a unui triunghi amoros, semnat de Lynn Cullen, o foarte apreciată autoare americană contemporană de romane istorice şi cărţi pentru copii – acestea sînt cîteva dintre cele mai noi titluri apărute în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu).

Volumul Sonata Kreutzer şi alte povestiri – ediţie cartonată,  traducere din limba rusă şi note de Ana-Maria Brezuleanu, Magda Achim, Marina Vraciu şi Leonte Ivanov –  reuneşte textele care dezvoltă, de-a lungul unei perioade de peste cincizeci de ani, teme tolstoiene celebre. Sonata Kreutzer, povestea unei gelozii care duce la crimă, interzisă la vremea publicării, face parte dintr-un ciclu de scrieri critice. Interesul autorului se îndreaptă spre temele morţii, păcatului, căinţei şi renaşterii morale, în jurul cărora sînt construite nuvelele Moartea lui Ivan Ilici, Părintele Serghie şi Hagi Murat. Alături de acestea, colecţia de faţă include povestirile: Doi husari, Cele trei morţi, Însemnările unui nebun, Trei pustnici, După bal, Cuponul fals, Kornei Vasiliev.

Volumul este îngrijit de Ana-Maria Brezuleanu şi Magda Achim şi este disponibil şi în ediţie digitală.

Din opera marelui scriitor, la Editura Polirom au mai fost publicate romanele Anna Karenina (2003, 2007) şi Învierea (2010).

În Integrala prozei scurte – traducere din limba engleză de Constantin Popescu – sînt reunite în premieră toate povestirile lui Truman Capote, inclusiv cîteva traduse pentru prima dată în limba română (printre care se numără „Pereţii reci”, „Chilipirul” şi „Pe cărările raiului”). Textele sînt scrise în registre foarte diverse, „Domnul Durere” şi „Miriam” iau o tentă supranaturală de coşmar, în timp ce „Şoimul fără cap” şi „Rupe definitiv cu trecutul” (pentru care Capote a cîştigat O. Henry Award în 1946, la 24 de ani) capătă accente de thriller psihologic. Stilul este mereu de o transparenţă bine cizelată, cu note de ironie, umor şi melancolie.

La Editura Polirom au mai apărut în traducere O vară de răscruce (2006), Muzică pentru cameleoni (2009), Cu sînge rece (2011), Harfa de iarbă. Arborele nopţii şi alte povestiri (2011) şi Mic dejun la Tiffany (2011).

Romanul Blestemaţi – traducere din limba engleză de Vlad Pojoga – poartă în sine imaginea unui Woodstock etern, cu celebrităţi de prima pagină bătîndu‑i drumurile (v‑aţi putea întîlni la un bulgăre de popcorn caramelizat cu Frank Sinatra, John Lennon, Jackie Onassis sau chiar cu Norman Mailer). „Eşti acolo, Satan ? Sînt eu Madison”, strigă fetiţa de treisprezece ani, cu mintea şi limba ascuţite ca briciul, care face raportul iadului de la faţa locului. Expediată pe lumea cealaltă de o supradoză de marijuana, Madison e nevoită să‑şi petreacă veşnicia în compania unei găşti mai pestriţe decît pilulele ce asigură fericirea mamei sale multimiliardare. Împreună cu o majoretă cu pantofi contrafăcuţi, cu un fotbalist, un tocilar şi un punkist, Madison traversează Deşertul de Mătreaţă şi Valea Scutecelor Folosite pentru ca, pînă la urmă, să‑l înfrunte pe Satan în propria fortăreaţă drăcească.

Pînă în prezent, în colecţia Biblioteca Polirom au apărut romanele Fight Club (2004), Sufocare (2004), Jurnal (2006), Bîntuiţii (2007), Cîntec de leagăn (2007), Monştrii invizibili (2008), Rant (2009), Supravieţuitor (2009) şi Pygmy (2011).

Şi te trezeşti rîzînd – traducere din limba engleză de Dan Sociu – este un roman în miniatură despre viaţa unui scriitor împins în Bucureşti de aspiraţii înalte. Vali, tînărul cu pricina, ajunge, spre disperarea lui, să scrie o telenovelă pentru televiziune şi să trăiască alături de o femeie care îi amestecă viaţa cu mormane de haine, pantofi şi poveşti lacrimogene; inevitabil, îşi pune şi întrebări despre sensul unei lumi în care locuim cu toţii în apartamente ca nişte cutii identice, urmărind aceleaşi posturi la televizor, parcurgînd nervoşi, zi de zi, traficul serviciu-acasă, distrîndu-ne într-o gălăgie insuportabilă şi visînd obsedant o scăpare ce nu pare să mai vină în cercul vicios în care ne tot învîrtim.

Romanul este recomandat de 121.ro şi este disponibil şi în ediţie digitală.

După extraordinarul debut reprezentat de Însemnări dintr‑un bordel turcesc (2006; Polirom, 2007), cu care a cîştigat Premiul Rooney pentru Literatură Irlandeză, Glen Dimplex New Writers’ Award şi elogiile criticilor britanici şi americani, Philip Ó Ceallaigh a scris o a doua culegere de povestiri, Şi dulce e lumina (2009; Polirom, 2009), publicată la prestigioasa Editură Penguin şi bucurîndu‑se de acelaşi succes.

Inspirată din viaţa unui personaj istoric real, avînd în fundal o dramă de familie şi imaginea neaşteptată a unui triunghi amoros, Eu sînt fiica lui Rembrandt traducere din limba engleză de Natima Mândrilă – spune povestea încercărilor unei tinere de a ieşi în lume, de a scăpa din umbra tatălui ei: un pictor genial, în acelaşi timp un om imprevizibil şi neînţeles precum întîmplările vieţii.

Lynn Cullen (n. 1955) este o autoare contemporană de romane istorice şi cărţi pentru copii foarte apreciată de critică şi public, decernîndu-i-se numeroase premii literare.

În pregătire:

Philip Roth, La revedere, Columbus

Phillipa Gregory, Doamna dintre rîuri

Articole similare

LANKAVATARA SUTRA sau Realizarea Nobilei Intelepciuni

Jovi Ene

Cea de-a X-a ediție a Săptămânii Comediei s-a încheiat. Iată care sunt câștigătorii competiției de teatru

Jovi Ene

”Interior zero”, de Lavinia Braniște

Jovi Ene

2 comments

roberts 12 iunie 2012 at 09:36

de-abia astept sa citesc cateva carti din cele prezentate aici: as incepe cu „Integrala prozei scurte”, „Blestemati” si „Eu sunt fiica lui Rembrandt”. Apoi astept cartea Philippei Gregory si „Annabel”…

Reply
Jovi 12 iunie 2012 at 20:42

Da, sunt carti foarte interesante la Polirom in ultimul timp.
Eu am pe noptiera Blestemati, va urma o recenzie in perioada urmatoare 🙂

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult