În curând, la Editura Eikon, va apărea un nou volum semnat Marian Ilea, intitulat ”Badea George – ultima zi. Texte inedite”. De menționat că volumul este bilingv, în limbile română și franceză. Cartea va cuprinde șapte texte, respectiv:
- Badea George – ultima zi. Piesă de teatru în două scene și epilog
- Barem o dată așè cum vrè și groparu’
- Domnul Bitter Șnaps din Mittelstadt
- Hodîș – Unificatorul
- Mărecuța
- Ai, ai, ai… Rόzsa-néni
- Magdău
Fragment din Ai, ai, ai… Rόzsa-néni
1. De la serviciul de evidență a populației i s-a tras. Primarul Bîrda a cerut o evidență cu bătrînii Băii-Sprii. Căuta „centenari” în anul Centenarului. A găsit-o pe Rόzsa-néni. Născută în optusprezece noiembrie, anul o mie nouă sute optusprezece. „E singura care corespunde”, a spus primarul. „E unguroaică, domnule Bîrda”, a spus viceprimarul. „Poate”, a căzut pe gînduri Bîrda, „da’-i cetățean român și familia ei stă în Baia-Sprie de trei sute de ani”. Discuția s-a-ncheiat, a făcut semn Bîrda către viceprimar. Consiliul Local și executivul primăriei au aprobat o diplomă de onoare și două mii de lei noi, premiu pentru Rόzsa-néni.
Decizia s-a luat în 20 august. Un consilier P.R.M. din Chiuzbaia i-a pus pe gînduri pe cei care credeau că problema e rezolvată, că Baia-Sprie are o „centenară” pe care o va sărbători la 1 decembrie două mii optusprezece. „Numai s-apuce ziua aia, la vîrsta ei nu se știe niciodată, dacă vă uitați cu atenție în Baia-Sprie mor tineri de nici treizeci și cinci de ani, ce să mai zic de ăia de cincizeci de ani, azi sunt și mîine nu-s”.
„Stai jos, domnule Pașcalău, ai vorbit destul”, a spus primarul Bîrda, ridicîndu-se de pe scaunul din prezidiul ședinței Consiliului Local.
2. Rόzsa-néni împlinise suta. N-a sărbătorit-o nimeni. N-a căutat-o nici Esztera fiică-sa, care locuiește cu trei case mai sus de casa ei. Pe strada Minerilor. Aproape de cimitir.
Fazekas Rόzsa, scria în buletinul de identitate care avea termen de valabilitate pînă-n anul două mii șaptezeci și nouă.
Rόzsa-néni era văduvă. Îl luase de bărbat pe Fazekas Imre în anul o mie nouă sute treizeci și nouă. Bărbatul lucra la flotația din oraș. Avea treizeci și trei de ani. În anul o mie nouă sute șaizeci și șase, Fazekas Imre murise. O lăsase pe Rόzsa-néni cu Esztera și cu Imre cel Mic. Imre cel Mare, după anii de muncă de la Flotație se îmbolnăvise de saturnism cronic. Din șase în șase luni se interna în Spitalul de boli profesionale din Baia-Sprie împreună cu minerii care sufereau de silicoză. Primea edetamină injectabilă care-i scotea plumbul din organism. Nu era rău. Ba era foarte rău. Odată cu plumbul, edetamina scotea
din corpul lui Imre cel Mare și calciul. Era obligatoriu să înghită pastilele de calciu lactic. „Imre al meu face două tratamente deodată, unul scoate și celălalt bagă la loc calciul”, zicea, mîndră de bărbatul ei, Rόzsa-néni. În anii aceia, doamna Rόzsa, tovarășa Rόzsa, se angajase la cooperativa comercială din Baia-Sprie. Muncea, glumea, rîdea, în timp ce Imre cel Mare se interna de două ori pe an în Spitalul din oraș.
Toamna, Rόzsa-néni și Imre cel Mare plecau la Căciulata. Bărbatul făcea tratamente pentru saturnismul lui cronic. Rόzsa-néni croșeta pe o bancă în fața hotelului sindicatului și povestea cu alte neveste care stăteau cu bărbații lor aflați la tratament.
„Colegii lui de la Flotație care nu s-au dus la Căciulata au plecat în cimitirul din Baia-Sprie”, zicea Rόzsa-néni întoarsă din stațiune.
(…)
Despre autor:
Marian Ilea, născut în 1959 la Ieud (Maramureș), prozator, dramaturg, ziarist, regizor de televiziune, trăiește la Baia-Sprie, localitate multietnică de veche tradiție minerească, model pentru ciclul său „Medio-Monte” (vechiul nume roman al orașului).
După ce a frecventat, de la sfârșitul anilor ‘80, cenaclele bucureștene „Universitas” (Mircea Martin) și „Junimea” (Ovid Crohmălniceanu), începând să publice proze în reviste, primul său volum (1990) e salutat cu Premiul pentru proză la Târgul Național de Carte de la Cluj. Ziarist la cotidianul Glasul Maramureșului din Baia-Mare, cofondator-director al revistelor de cultură Archeus și Informația zilei, va regiza și documentare și docuficțiuni pentru antena independentă de televiziune AXA TV/Maramureș TV din Baia-Mare.
Prima sa piesă de teatru a obținut Premiul 1997 pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru este. A mai primit: Marele Premiu pentru proză ASPRO 1999, Premiul pentru proză ASB 2000, Premiul pentru proză Liviu Rebreanu 2005 al Academiei Române (pentru cărți din ciclul „Medio-Monte”) și Premiul pentru proză 2018 al Editurii Cartea Românească (pentru Grăsane…). Una din proze, tradusă în croată de Ivana Olujić, i-a apărut într-un număr dedicat României (2017) al lui Književna revija din Osijek. Spectacolul Monte Medio Performance, adaptare și regie de Mihaela Panainte după piesa Societatea de socializare…, a obținut Premiul pentru originalitate al Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent (octombrie 2014). Arca lui Giorgio a fost montată la Baia-Mare de Alexandru Dabija (2015), iar monodrama Pictorul de pancarte, cu trupa teatrului Ararat din Baia-Mare condusă de Claudiu Pintican, a primit Marele Premiu la I-ul Festival internațional de teatru Monologues Over Uzh din Oujgorod, Ucraina (septembrie 2018).
