Stiri

Lansarea romanului Nymphette_dark99, de Cristina Nemerovschi, la Cărturești Constanța

Afis-lansare-nymphette_dark99-Constanta_lzLibrăria Cărturești Constanța și Editura Herg Benet vă invită marți, 13 august, de la ora 16.00, la lansarea romanului Nymphette_dark99, de Cristina Nemerovschi. Evenimentul va avea loc la Cărturești Constanța (Blvd. Al. Lapușneanu, nr. 116C, City Park Mall, parter).

Vor vorbi despre noua apariție editorială: Anca Mizumschi, Cristina Nemerovschi, Alexandru Voicescu.

Nymphette_dark99, cel de-al patrulea roman semnat de scriitoarea Cristina Nemerovschi, apărut în colecția Cărțile Arven a editurii Herg Benet, este o poveste a unei Lolite autohtone – un gothic urban scris cu același umor cinic și întunecat cu care autoarea și-a obișnuit cititorii, fără a îndulci fundalul unei Românii haotice, în plină criză de valori.

“E pur şi simplu imposibil de lăsat din mână. Cel puţin din punct de vedere al construcţiei, romanul e impecabil. Şi te ţine strâns, nu te lasă să-ţi fugă mintea de colo până colo. Sper sincer ca acest roman să pice pe mâinile unui regizor de film serios, pentru că nymphette_dark99 are, ca şi blocul de marmură în care Michelangelo l-a intuit pe David, potenţialul unui road movie de excepţie.” (Lorena Lupu)

„Nymphette_dark99 e şi un roman de dragoste, e şi un roman social, e şi o carte cu tentă de thriller poliţist. Are un caracter puternic cinematografic. Te ţine lipit de scaun până la final. E o carte uşor de citit, plăcută, incitantă, dar în niciun caz facilă.” (Alexandru Petria)

“Am 13 ani şi 4 luni. În ghiozdanul meu nu găseşti bomboane pe băţ, nu îmi prind părul cu bentiţă, nu port pantofi cu baretă şi nici rochiţe albe. Fac sex pentru că e fun. Îmi testez limitele şi nimic din ceea ce ai putea bănui despre mine nu este adevărat. Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.”

Rămasă singură în mijlocul Braşovului, fără bani şi fără baterie la mobil, Vicky, o adolescentă de 13 ani, are o noapte la dispoziţie pentru a ajunge în Bucureşti, unde a doua zi este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, petrecere pe care în niciun caz nu vrea să o rateze. Un TIR opreşte, iar bărbatul pare fascinat de nurii tinerei Lolite, propunându-i o partidă de sex în pădurea de la marginea drumului. Ea acceptă imediat, însă şoferul nu ştie că a făcut o greşeală care îl va costa poate chiar viaţa.

Situaţiile neprevăzute şi personajele întâlnite pe parcursul a doar câteva ore gravitează în jurul atracţiei sexuale şi al aventurilor extreme, al rememorării unor evenimente decisive din trecut şi reflecţii despre persoanele importante care au marcat-o. Fata ascunde totuşi un secret – Întâmplarea.

Live fast, die young, bad girls do it well.

Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul Sânge satanic. Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, fiind reeditată doar câteva luni mai târziu. În numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără și inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Romanul a primit referințe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, și a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.

Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, Pervertirea, a apărut în 2012 la editura Herg Benet. Cartea a fost supusă controverselor încă din primele luni, câteva lecturi fiind întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente și indecente”.

Ani cu alcool și sex este al treilea roman semnat de Cristina Nemerovschi, fiind o continuare la Sânge satanic. Cartea a apărut în noiembrie 2012, la editura Herg Benet. În prezent, Cristina Nemerovschi lucrează la partea finală a trilogiei Sânge satanic.

Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât și internaționale.

“Cu scriitura ei dură şi sensibilă, sarcastică şi tandră totodată, servind o anti-estetică personală, Cristina Nemerovschi se dovedeşte rebela literaturii române de azi.” (Radu Voinescu)

“Cristina Nemerovschi infirmă regula ce spune că femeile în general nu au umor!” (Emil Brumaru)

“Cristina Nemerovschi este un Caragiale al zilelor noastre.” (Felix Nicolau)

Mai multe detalii despre cărțile Cristinei Nemerovschi pot fi găsite pe site-ul oficial al autoarei: http://cristinanemerovschi.ro

Afis-lansare-nymphette_dark99-Constanta_lz

Articole similare

Câteva știri din lumea culturală românească (1 – 7 ianuarie 2018)

Jovi Ene

Premierele lunii august – ICR Tel Aviv

Delia Marc

Film O’Clock International Festival 2024 dezvăluie selecția de scurtmetraje

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult