O odisee a pasiunii şi melancoliei. Un manifest hedonist. O epifanie erotică
O versiune contemporană a Frumoasei şi Bestia, scrisă cu umor şi dramatism
O carte despre cruzimea dorinţei, despre obsesie şi capitulare
Joi, 15 iunie, la ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc lansarea romanului Numele tău şi alte erezii, de Ilinca Bernea, apărut de curînd în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom, și în ediție digitală.
Participă, alături de autoare: Fatma Yilmaz, Alina Isak Alak, Arthur Suciu, Horia Pătrașcu
Moderează: Cătălin Marin
Participarea este gratuită și se face pe baza unei rezervări prealabile pe Eventbook.
Alina, o femeie educată, crescută în spirit liberal, face o pasiune pentru un misterios bărbat musulman, fără studii, şocant de frumos, prin care descoperă dimensiuni nebănuite şi întunecate ale sexualităţii proprii. În ziua în care îi spune că e sălbatic de atrăgătoare, ea devine o fiară. Se prosternează în faţa vitalităţii şi virilităţii lui, a ceea ce timpul şi vîrsta îi răpesc ei. El îi dăruieşte elixirul tinereţii.
Pendulînd riscant între Eros şi Thanatos, Numele tău şi alte erezii este o versiune contemporană a Frumoasei şi Bestia, scrisă cu umor şi dramatism. Este o carte despre cruzimea dorinţei, despre obsesie şi capitulare, despre actualul Babilon occidental, despre confruntarea, pe teren londonez, dintre lumea vestică şi culturile musulmane, despre instinctele bărbaţilor din Orientul Mijlociu, despre absurditatea noţiunii de duşman. O carte despre fanatismul religios şi antireligios şi despre solidaritatea dintre femei.
O odisee a pasiunii şi melancoliei. Un manifest hedonist. O epifanie erotică.
Romancieră şi poetă, Ilinca Bernea a scris, de asemenea, piese de teatru şi scenarii de film. Este regizoare de teatru, doctor în filosofie şi artist vizual, cu participări la expoziţii naţionale şi internaţionale. A debutat în anul 2003 cu volumul de proză scurtă Iubiri în cămaşă de forţă, la Editura Cartea Românească. La aceeaşi editură a publicat romanele Legende Androgine (2004) şi Semnul Lunii (2006). În 2017 a primit Premiul pentru Proză al revistei Convorbiri Literare pentru romanul Cutia Neagră, Editura Timpul, 2015. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Citiți mai jos un fragment din roman:
Harem
E doar un gol în locul fiecărui simţ în parte, ce văd pare să nu mai aibă nici un sens, ca şi cum n-aş şti unde sunt sau ca şi cum lucrurile pur şi simplu n-ar fi, nu sunt decât o crustă, o aparenţă chioară, o imagine pe un ecran de televizor, ca o reclamă la şampon. De parcă nimicul ar fi luat locul tuturor lucrurilor care compun viaţa, ilicit, şi apare travestit în aparenţele lor. Nici muzica nu cred că mi-ar mai suna în vreun fel. Îmi verific ipoteza şi chiar aşa e. Muzica a dispărut, nu mai sunt decât sunete. Şi dacă-mi dau acum o palmă, n-am să simt nimic, pentru că şi durerea a fost înlocuită de nimic. Nimicul a săpat şi uzurpat totul în mine. Nu va mai fi nimic.
Nu pentru că m-a minţit.
Nu pentru că m-a folosit.
Nu pentru că raportul de putere dintre noi este inacceptabil pentru orice fiinţă umană cu un strop de demnitate.
Nu pentru că am fost un şoricel cu cheiţă în mâna lui.
Nu pentru că mă simt o idioată.
Nu pentru că e musulman şi eu, atee.
Nu pentru că mi-ar sta în gât fericirea lor.
Nu pentru că n-aş putea să înţeleg că era firesc să fie însurat şi că eu am apărut mult prea târziu.
Nu pentru că n-aş putea admite că nevasta şi copilul sunt pe primul plan.
Nu pentru că aş bănui că nevastă-sa îl adoră şi nu e câtuşi de puţin în declin căsnicia lor. Nici pentru că, probabil, ea habar n-are că el şi-o trage cu altele, şi aş fi mai mult decât oripilată ce îi face ei, în primul rând decât de ce mi-a făcut mie.
Nu pentru că ar fi posibil ca ea să aibă habar şi să înghită în sec, ceea ce m-ar scârbi şi mai tare.
Ci pentru că mă supun, dorindu-l, unei nedreptăţi care depăşeşte orice cruzime. Dacă vrei să torturezi o fiinţă umană pune-o să dorească o alta în astfel de condiţii. Situaţia în care mă aflu e infernul cel mai adânc.
Tortura se pedepseşte prin lege. Mă rog, nu în Turcia, dar la noi, pe tărâmurile de la Soare Apune da. Ar trebui creată o instanţă care să te împiedice să te torturezi singur. Sunt un caz penal şi ar trebui să mă oprească cineva. Pentru prima oară în viaţă am spus: I need help. Dar nimeni nu m-a luat în serios pentru că pare că aş gândi coerent, pare că sunt întreagă. Nu sunt.
Mi-a zis, într-un puseu de generozitate, când a avut intenţia să mă elibereze, să nu mă gândesc decât la mine. Asta s-o facă el! E chiar jignitor să-mi ceară aşa ceva. De ce nu îi cere nevestei lui să se gândească doar la ea?
Niciodată n-am păcătuit decât faţă de mine. Religiile nu te previn în această privinţă şi nici o morală a lumii nu te pregăteşte în acest sens. Ţi se spune, pe toate căile, că păcatul e să faci rău altuia sau lui Dumnezeu sau Naturii. Ţi se cere să te lupţi cu tine ca să nu răneşti pe altcineva… Dar eu n-am făcut în viaţa mea un rău altuia.
Şi totuşi cum pot să îmi fac rău mie? E o expresie fără nici o logică. Cine pe cine răneşte? Cine e satrapul şi cine e victima? Să ne gândim: cineva din tine ştie că un singur lucru te poate face fericit şi se luptă pentru asta şi altcineva din tine trebuie să te oprească pentru că acel ceva e imposibil de atins şi strădania în gol te seacă. Care dintre cele două porniri e de blamat? Cea care te împinge pe calea fericirii, care e totodată şi cea a pierzaniei, sau cea care încearcă să te scutească deopotrivă de chin şi de şansa de a fi fericit, fie şi doar o clipă, fie şi doar prin puterea iluziei? Repet, cine e victima şi cine e păcătosul? Dacă orice religie ar reuşi să rezolve acestă banală problemă a păcatului aş deveni religioasă.
Dilema motanului castrat e fără soluţie.
Nu va mai fi nimic pentru că sunt mult prea geloasă. Ăsta e adevărul. Mi-ar sta în gât toată viaţa fericirea lor şi copilul lor şi m-aş simţi ultima javră că-mi stau în gât.
