Joi, 4 noiembrie 2016, Glissando, filmul-eveniment al României anilor ’80, a avut premiera absolută internațională în online pe CINEPUB. După un conflict deschis al regizorului rebel Daneliuc cu autoritățile comuniste, fapt fără precedent până atunci în lumea cinematografiei românești, după doi ani de așteptare în care filmul nu a primit aprobarea pentru a fi difuzat, după ce din varianta inițială s-au cenzurat 30 de minute, pe 2 septembrie 1984, Glissando, unul dintre filmele românești (www.cinepub.ro) cu o istorie controversată, a avut premiera la București. După mai bine de un sfert de secol CINEPUB anunță premiera în online a filmului care deschide perioada de maturitate cinematografică a lui Mircea Daneliuc.
Inspirat de povestirea Omul din Vis, de Cezar Petrescu, cu Ștefan Iordache interpretând un rol magistral și emblematic pentru istoria cinematografiei române, ”filmul lui Mircea Daneliuc este unul dintre cele mai puternice proiecții ale individului prins în vâltoarea istoriei. Este un personaj memorabil al filmului european” (Titus Vîjeu). Selecţionat în 1985 la ”Mostra din Venezia”, cu cronici pozitive în presa italiană a vremii (”L’Arena”, ”Carlino”, ”Corriere della sera”, ”Nazione”, ”Paese sera” şi ”Il Tempo”), Glissando a fost considerat „o adevărată capodoperă a ambiguităţii care poate avea numeroase planuri de lectură” (”Carlino”).
CINEPUB invită iubitorii de film românesc să (re)vadă Glissando, ”un film puternic, unic în cinematografia noastră, un film vehement, dar cu eleganţă, demascator, dar cu artă, un film protestatar, un film avertisment, dar cu poezie, din familia celor mai strălucite filme despre sistemul totalitar: Procesul (Orson Welles), Cabaret (Bob Fosse), Oul de şarpe (Ingmar Bergman), Căderea zeilor (Luchino Visconti), Mephisto (István Szabó), Căinţa (Tenghiz Abuladze)” (Mircea Dumitrescu).
Filmul spune povestea unui tânăr de bună educație care și-a cheltuit banii la cărți și își petrece timpul în atmosfera nevrotică a cazinourilor și a aventurilor pasagere. Un om complice, prin indolență, la propriul dezastru. Căzut într-un spleen epuizant, pradă unor halucinații care fac confuze limitele realului și ale imaginarului, Theodorescu este obsedat de un portret în care găsește o surprinzătoare asemănare cu mama sa, dar și de visele în care apar femeia din tablou, precum și un personaj misterios, mesagerul propriului destin și, paradoxal, singurul său reper existențial.
„Prezentat doar trei zile la cinema Patria, unde sute de oameni stăteau la coadă pentru un bilet, la jumătatea celui mai negru deceniu al României post-staliniste, Glissando ratează un binemeritat premiu la Veneția în 1985. Cenzurat și persecutat acasă, Daneliuc avea nevoie de recunoaștere internațională din cu totul alte motive decît Agnes Varda, preferata unui juriu din care mai făceau parte Guido Aristarco – de altfel favorabil filmului – dar și expatriatul Ionesco. Istoria îi joacă din nou feste lui Daneliuc, condamnat la o lungă și amară așteptare înșelată, pe care o va distila în filmele lui ulterioare” (Lucian Georgescu).
Pentru mai multe detalii despre film puteți accesa www.imdb.com.
Pe CINEPUB puteți viziona alte cinci filme românești online (www.cinepub.ro) semnate de Mircea Daneliuc: Iacob, Cursa, Vânătoare de vulpi, Proba de microfon și Croaziera.