Stiri

EducaTIFF – Tineri Critici de Film a anunţat câştigătorii

Sâmbătă, 11 iunie, la Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca – o  ambianţă perfectă pentru eveniment – s-a desfăşurat ultimul act al competiţiei EducaTIFF-Tineri Critici de Film, lansată de EducaTIFF în luna mai.

Cu trei ani în urmă, TIFF a iniţiat EducaTIFF – o secţiune specială pentru un public special , format din copii şi adolescenţi. Programul s-a dezvoltat spectaculos, iar în 2011, alături de vizionări de filme în premieră absolută în România, însoţite de materiale didactice pre- şi post-vizionare,  EducaTIFF a oferit conferinţe şi workshopuri de educaţie cinematografică pentru profesori, organizate în colaborare cu Centrul Cultural German Cluj-Napoca, şi ateliere de critică de film pentru elevi.

Competiţia EducaTIFF – Tineri Critici de Film a fost o premieră şi o provocare pentru elevi din clasele II-XII/XIII şi pentru profesorii lor deopotrivă, bucurându-se de un mare interes din partea unităţilor şcolare şi a organizaţiilor nonguvernamentale clujene, un proiect-pilot, pe care, judecând după impactul pe care l-a avut, TIFF îl va dezvolta la ediţiile următoare.

Au fost  17 elevi nominalizaţi în cadrul primei etape a competiţiei – cel mai tânăr de 10 ani şi cel mai „bătrân”, de 18, care au avut ocazia să participe, în cadrul TIFF, la ateliere de critică de film, special destinate lor şi susţinute de criticul Mihai Fulger (o provocare inedită pentru Mihai, care a prezentat noţiuni introductive de limbaj cinematografic şi critică de film liceenilor, elevilor de gimnaziu şi chiar celor din clasele primare).

Un juriu independent, format din criticii de film Nagy Boglárka, Laurenţiu Brătan şi Andrei Rus, au desemnat premianţii, autorii celor mai bune cronici de film.

Nagy Boglárka este coordonatoarea proiectelor de film la Centrul Cultural Francez din Cluj-Napoca şi critic de film pentru Filmtett şi alte publicatii culturale europene. Organizează frecvent ateliere de film pentru copii la Centrul Cultural Francez şi se ocupă de programarea şi producţia unor mici festivaluri de film precum Doc’Est – festival de filme documentare la Iaşi, sau Metrion Animation Film Festival.

Andrei Rus este preparator universitar la Facultatea de Film, UNATC Bucureşti, şi doctorand al aceleiaşi universităţi, cu o lucrare despre jurnalul cinematografic (film diary). De asemenea, el este coordonatorul singurei reviste de cinema din România, Film Menu, realizată în cadrul UNATC, şi organizatorul, împreună cu ceilalţi colegi de redacţie ai Film Menu, unui cineclub săptămânal la Cinemateca Română şi, al unor proiecţii periodice de filme, în colaborare cu Institutul Francez din Bucureşti.

Laurenţiu Brătan este eseist şi critic de film (Balkon/IDEA – Cluj; ART-hoc – Chişinău; Artphoto, Cultura, Re:Publik, 22, Arhitext Design, Observator Cultural – Bucureşti). Coordonează proiectele de cinema ale Institutului Francez Bucureşti şi organizează numeroase festivaluri de film, ca: Sărbătoarea Filmului Francez, Festivalul Filmului Francofon; preşedinte al Asociaţiei ESTENEST (organizator al Festivalului Internaţional al Filmului de Animaţie ANIM’EST), şi membru al juriului la festivaluri precum: Anonimul, TIFF – România, Mediawave – Ungaria.

Mihai Fulger este jurnalist şi critic de film, cu cronici, articole de opinie, eseuri şi interviuri pe teme cinematografice în publicaţii prin şi online precum „Caiete critice” (2002 – 2004), „Cultura” (seria veche: 2004 – 2005; seria nouă: 2006 – prezent), „Observator cultural” (2005 – prezent), LiterNet.ro, CineMagia.ro, PunctFilm.net, HotNews.ro. Debutul său editorial, volumul de interviuri „Noul val” în cinematografia românească (Grup Editorial ART, 2006), a fost distins în 2007 cu premiul „George Littera” pentru carte de cinema de către Asociaţia Criticilor de Film din cadrul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN). Din 2008, este membru al Asociaţiei Criticilor de Film din cadrul UCIN şi al Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI). Membru în diverse jurii FIPRESCI şi selecţioner sau co-selecţioner al unor festivaluri naţionale, precum DaKINO (2007, secţiunea filme documentare), ASTRA FILM (2009), Kinodiseea (2009, filme pentru copii), EXPIFF (2010, secţiunea film experimental românesc). Începând din 2006, a colaborat cu Institutul Cultural Român, în calitate de consultant/evaluator, jurnalist/critic şi prezentator/moderator, în special la evenimentele dedicate Noului Cinema Românesc, din Bucureşti şi din străinătate (Tel Aviv, Göteborg, Londra etc.), cât şi la evaluarea proiectelor cinematografice (Programul Cantemir). A organizat şi moderat un cineclub de film românesc, precum şi alte evenimente, la Noul Cinematograf al Regizorului Român din cadrul Muzeului Ţăranului Român.

Premiile competiţiei EducaTIFF-Tineri Critici de Film

PREMII SPECIALE :

Premiul Special oferit de Librăria Cărturești Cluj-Napoca și EducaTIFF pentru cls. II – IV

CARINA VARGA, cls. a IV-a, Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca

Îndrumator Simona Brie

Premiul Special oferit de EducaTIFF pentu cls. V – VIII

DIANA NOVEANU, cls. a VI-a, Colegiul național ”E. Racoviță”, Cluj-Napoca

Îndrumator Corina Dindelegan

Premiul Special oferit de EducaTIFF pentru cls. IX – XII/XIII

MARA MIHACEA, cls. a XI-a , Liceul Teoretic ”George Șincai”, Cluj-Napoca

Îndrumator Anca Ursa

Premiul Special oferit de Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca

CARINA VARGA, cls. a IV-a, Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca

Îndrumator Simona Brie

Premiul Special oferit de Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca

SARA BOTEZAN, cls. a VI-a, Colegiul național ”E. Racoviță”, Cluj-Napoca

Îndrumator Corina Dindelegan

Premiul Special oferit de Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca

MARA MIHACEA, cls. a XI-a , Liceul Teoretic ”George Șincai”, Cluj-Napoca

Îndrumator Anca Ursa

PREMIILE JURIULUI:

Premiul Juriului pentru Cea Mai Bună Cronică de Film – secțiunea cls. II – IV

BIANCA CUIBUS, cls. a IV-a, Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca

Îndrumator Simona Brie

Motivaţia juriului:

Apreciem în mod deosebit seriozitatea cu care a vizionat filmul şi şi-a argumentat ideile.

Premiul Juriului pentru Cea Mai Bună Cronică de Film – secțiunea cls. V – VIII

DAIANA BALASZ, cls. a VIII-a, Școala I. Creangă, Cluj-Napoca

Îndrumator Cristina Dezsi

Motivaţia juriului:

Apreciem referinţele culturale pe care le face în text, faptul că a analizat filmul la mai multe nivele şi că a reuşit să explice impactului filmului asupra spectatorului.

Premiul Juriului pentru Cea Mai Bună Cronică de Film – secțiunea cls. IX – XII/ XIII

GéZA SZAKàCS, cls. a XI-a, Liceul Teoretic ”Josika Miklos”, Turda

Îndrumator Dora Fodor Rus

Motivaţia juriului:

Apreciem felul în care s-a identificat cu personajul principal, modul elaborat în care a redactat textul, argumentele şi concluziile foarte pertinente.

Premiile au fost oferite de Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca, Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca, Librarium Book Corner Cluj-Napoca, de editurile IDEA design & print, Litera şi IBU Publishing House, de Dilematix şi FILMMENU şi de Transilvania Film.

Cronicile câştigătoare vor fi publicate în AperiTIFF – ziarul oficial al TIFF, Dilematix (suplimentul pentru şcolari al Dilema Veche), Revista Arte şi Meserii şi pe Liternet (liternet.ro),  Art Act Magazine (artactmagazine.ro), Film Reporter  (filmreporter.ro).

Programul de educaţie media şi cinematografică EducaTIFF, organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, este susţinut de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj-Napoca.

Parteneri: Centrul Cultural German Cluj-Napoca, Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca, Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca, Youth Bank Cluj-Napoca, Transilvania Film, Clorofilm, Independenţa Film, editurile IDEA design & print, Litera şi IBU, Liternet, Film Reporter, Art Act Magazine, revistele Dilematix, Arte şi Meserii şi FILMMENU, librăriile Librarium Book Corner Cluj-Napoca şi Jumătatea Plină Bucureşti, Copy Shop Rilandi Soft.

EducaTIFF este recomandat de Dilema Veche.

Parteneri Media Online: welcome2cluj, clujlife, didactic.ro, suntparinte.ro, clopotel.ro, Ginger Group, dor de ducă, 4arte.ro, Ceaşca de Cultură, TEEN PRESS, Presa în Blugi, amdoar18ani.ro, filme-cărti.ro, cineblog, cinetipar, cinesseur.

Articole similare

Concurs: ProVideo.ro va ofera DVD-ul “Faster: Iute ca glontul”

Jovi Ene

Scurtmetraje NexT realizate de femei, cu femei si despre femei la ICR

Jovi Ene

FILIT se autosuspendă în semn de protest

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult