Editorial

„Vindecarea nu înseamnă iertare” (Miruna Vlada, FILIT 2022, ziua 4) – Lansarea volumului „Zece povestiri. Pogromul de la Iași”

Extremismul, naționalismul, lupta pentru puterea mondială – iată câteva dintre subiectele globale care ne frământă în prezent pe fiecare dintre noi. În încercarea de a înțelege viitorul, ar trebui să facem un apel constant, repetitiv, ciclic asupra trecutului, în interiorul căruia sunt cumulate cele mai relevante lecții de istorie.

O astfel de lecție de la care efectiv nu avem dreptul să absentăm este Holocaustul, în speță Pogromul de la Iași din 27-30 august 1941. Acest subiect dureros, obscur, relativizat și negat de unele voci ale societății românești este și astăzi o sursă de profundă durere, dar și de inspirație pentru a da voce victimelor într-un tribut merituos.

O astfel de comemorare a avut loc astăzi, în cadrul Festivalului FILIT de la Iași, prin lansarea volumului „Zece povestiri. Pogromul de la Iași”, un proiect inițiat de Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, sub coordonarea lui Florin Lăzărescu. Această antologie de texte întrunește zece proze scurte inspirate din fotografii care au surprins ororile evidente sau indirecte ale Pogromului din Iași. Zece autori (Adrian Cioroianu, Bogdan Coșa, Radu Pavel Gheo, Florin Irimia, Marin Mălaicu-Hondrari, Cătălin Mihuleac, Alina Nelega, Cristian Teodorescu, Tatiana Țîbuleac, Miruna Vlada) au inventat ficțiuni pornind de la percepția proprie asupra imaginii alese și vizualizate.

Provocarea și miza unui astfel de experiment literar este înainte de toate de a stimula cititorii să înceapă studiul acestui eveniment istoric, să sondeze terenul anevoios al Pogromului trecând din paradigma victimelor devenite statistici în cea a imaginarului uman, când omul este individualizat, i se oferă un nume, un destin și, poate, un final alternativ. Trebuie să recunosc că găsesc acest exercițiu literar propice pentru că exact acum suntem în momentul când putem să extindem istoria despre Holocaust, să o deschidem spre o analiză comparativă și aprofundată.

În cadrul evenimentului de lansare care a avut loc pe 22 octombrie în Muzeul Pogromului de la Iași i-am ascultat pe șase dintre autorii care au contribuit la volum: Adrian Cioroianu, Florin Irimia, Marin Mălaicu-Hondrari, Cătălin Mihuleac, Alina Nelega, Miruna Vlada. Oameni pe care i-am putut observa din perspectiva abordării lor stilistice. Unii au vorbit cu emfază, cu o abordare teoretico-științifică despre procesul de creare a prozei, alții s-au retras, lăsând cititorii să judece produsul finit.

Una dintre ideile de bază pe care cred că fiecare dintre cei prezenți a putut să o perceapă e că literatura servește drept un instrument funcțional de a supune dezbaterii subiecte sensibile, covârșitoare. Ce nu trebuie să facem, menționa unul dintre autori, e să transformăm literatura într-o tribună de judecată. În linii mari, ficțiunea care vine să popularizeze un astfel de subiect trebuie doar să întredeschidă ușa spre o analiză de anvergură.

Cu siguranță, meritul unor astfel de proiecte literare rezidă în necesitatea de a transforma lecțiile de istorie în cursuri de empatie față de destinele destrămate abuziv de călăi, pentru că „Vindecarea nu înseamnă uitare” (n. r. citat de Miruna Vlada).

Prezentul volum a fost conceput cu implicarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” care a oferit acordul de a reproduce în carte fotografiile-document care i-au inspirat pe cei zece scriitori. Moderarea evenimentului a fost realizată de Camelia Crăciun, istoric literar.

Articole similare

Interviu Florin Irimia: ”Orice amintire, și mai cu seamă una ce ține de trecutul îndepărtat, este până la urmă o formă de ficțiune”

Jovi Ene

„Port în mine cozile tuturor proiectilelor care au căzut peste casele în care am locuit”. „Me`med, bandana roșie și fulgul de zăpadă”, de Semezdin Mehmedinović

Corina Moisei-Dabija

O viață dăruită țării: ”În vâltoarea războiului. Radu R. Rosetti”, de Maria Georgescu

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult