Librăria Kretzulescu a găzduit săptămâna trecută un eveniment, în care s-a vorbit despre culisele universului jurnalistic, plecînd de la romanul Imperfecţionistii de Tom Rachman. Invitaţi de data aceasta au fost: Ioana Avădani, Sabina Fati şi Cezar Paul-Bădescu. Moderatorul întâlnirii a fost Denisa Comănescu, director editorial, Humanitas Fiction.
Jurnalismul….cine nu şi-a dorit la un moment dat în tinereţe să ia acest drum, să se avânte în faţa necunoscutului şi să salveze lumea prin intermediul unui articol măcar ? Iar dacă salvării lumii i s-ar adăuga şi un strop de dragoste, oare perfecţiunea nu ar fi în sfârşit atinsă?
Salvarea lumii se adevereşte cu fiecare zi ce trece un lucru din ce în ce mai îndepărtat şi mai imposibil de atins, un lucru la care poate doar cei naivi mai pot visa, aşa cum altruistul speră la fericire într-o lume plină de egoism.
Totuşi, dovezi ale dragostei mai există, dovezi ce se perindă dintr-un secol în altul, nepăsătoare precum frunzele în adierea vântului. În 1953, Cyrus Ott, un excentric om de afaceri american, înfiinţează la Roma, pe Corso Vittorio, un ziar de limba engleză. Poate vă întrebaţi ce legătură are redacţia unui ziar cu acest sentiment înălţător, de dragoste? E aceeasi poveste simplă, pe care o auzim de mii de ani şi la care visăm, poate şi pe ascuns, măcar o dată pe zi! Şi uite aşa ajungem la Imperfecţioniştii lui Rachman, imperfecţionişti care fie se află sub influenţa unei zodii nefaste, fie sunt prea intoleranţi pentru a accepta adevărul ce-i înconjoară.
Unul dintre titlurile Târgului Internaţional de Carte de la Frankfurt, romanul de debut al scriitorului Tom Rachman a cunoscut un imens succes de public şi de critică o dată cu apariţia ediţiei americane, în aprilie 2010. Două luni mai târziu, drepturile de ecranizare au fost cumpărate de casa de producţie a lui Brad Pitt. Ar trebui oare să ne pregătim pentru un masterpiece?
Imperfectionistii este un fel de lamentaţie pentru dispariţia presei scrise, una dintre cauze fiind puterea şi influenţa tehnologiei, care din punctul de vedere al Sabinei Fati, este calea sigură pentru sinuciderea presei scrise. Cu siguranţă presa scrisă se află în declin, o dată pentru că tehnologia este cea care ne conduce vieţile, dar şi pentru că publicul preferă subiecte mondene, lipsite de esenţă şi valoare. Revoltătoare sunt şi exclamaţiile publicului, care critică mondenitatea şi lipsa valorilor, în condiţiile în care doar acestea sunt ingredientele care se consumă. Ce ar trebui să facă trusturile media? Să ofere publicului ceea ce se cere pentru a-şi realiza targeturile de audienţă? Sau ar trebui să-şi amintească de rolul lor într-o societate: exprimarea adevărului şi susţinerea lui în faţa oamenilor, în încercarea de a apăra ceea ce clasa politică sau orice alte puteri sau minţi malefice ar vrea să distrugă?
Cartea are un stil narativ natural care combină viaţa de redacţie şi declinul presei cu viaţa imperfectă a lucrătorilor ei, vieţi ce se conturează şi se completează una pe alta precum un puzzle. Dacă căsnicia redactorului şef se destramă, o tragedie din familie îi oferă posibilitatea redactorului de necrologuri să lucreze; un alt angajat se plânge de munca de zi cu zi, pentru ca apoi să plângă de bucurie când află că a scăpat de disponibilizare. Redactorul de ştiri are o ştire: viaţa lui sentimentală se întemeiază pe o minciună, dar câte ştiri de genul nu primim în fiecare zi!
Prin urmare, viaţa e plină de evenimente, frumoase sau mai puţin, timpul se scurge şi de cele mai multe ori o face fără rost. Trecem prin redacţii fără să înţelegem de ce şi ajungem într-o alta, finală, cu covor alb eventual, în care vom întâlni haosul cel mai mare din lume, din noi!
Am ales să nu scriu atât de mult despre jurnalism, atuurile şi dezavantajele lui le cunoaştem cu toţii, dar oportunitatea de a cunoaşte oamenii ce se ascund dincolo de vălul impresionant ce acoperă acest domeniu, ne este oferită mai rar. Aşadar, nu pot decât să vă invit să-i cunoaşteţi pe aceşti imperfecţionişti, oameni ca noi ceilalţi, pierduţi pe un covor alb, ce se murdăreşte în fiecare zi, din ce în ce mai mult!
