Editorial Recomandat

Top 8 filme Tony Scott (1944-2012) – In Memoriam

Regizorul şi producătorul american de origine britanică Tony Scott a decedat pe 18 august 2012 la vârsta de 68 de ani. Cariera sa se întinde pe o perioadă de şase decenii, numărând 24 de filme ca regizor şi 49 ca producător, de la sfârşitul anilor ’60 până la începutul anilor ’10.

Tony Scott, alături de fratele său Ridley Scott, a remodelat cinematograful american de suspans prin introducerea unui stil de montaj rapid, combinat cu o muzică instrumentală alertă şi aducând mai mult din stilul MTV în filmul comercial american. Tony Scott stăpânea arta suspansului printr-un spectacol realizat tehnic absolut impecabil.

O mare parte din moştenirea sa ca regizor este constituită din filme comerciale mediocre sau slabe, care au promovat cu succes interesele „unchiului Sam” în domeniile militar şi spionaj. A pus câteva cărămizi importante la ceea ce este astăzi imaginea cowboy-ului american. Cu toate acestea, unele din filme sale reuşesc să fie bune şi chiar foarte bune, articulându-se pe baza unor scenarii solide, a unor subiecte foarte interesante şi/sau a unor interpretări magistrale. Peste acestea toate se adaugă o deosebită măiestrie în arta stăpânirii compartimentului tehnic (montaj, muzică, imagine, sunet) şi a creării suspansului.

Aşadar, am pregătit acest articol pentru a vă invita să (re)vedeţi realizările mai reuşite ale lui Tony Scott în calitate de regizor. Cu toate acestea, trebuie să specific că, deşi am apreciat calitativ şi critic aceste filme, nu sunt deloc de acord cu acţiunile de propagandă şi cu ideile politice din spatele acestor filme.

Menţionez că am văzut aproape toate filmele lui Tony Scott, iar această selecţie este personală (ca şi argumentele folosite în cadrul acestui articol) şi ar putea să nu fie în conformitate cu părerile generale ale criticilor sau cu recepţia pe care au avut-o aceste filme, atunci când au fost lansate.

1. True Romance (1993)

Fără indoială, capodopera lui Tony Scott, a cărui scenariu a fost semnat de Quentin Tarantino. Un gem delicios pentru cinefili, producţia conţine o mulţime de scene antologice şi o pleiadă impresionantă de actori cunoscuţi. Este şi unul din puţinele filme din anii ’90 ce ridică problema etică a violenţei ca spectacol. Ratingul meu: 9/10

2. Crimson Tide (1995)

Acest film a fost o comandă politică folosită pentru a pretexta concentrarea controlului asupra tuturor armelor nucleare ale SUA în mâinile unui singur om: preşedintele SUA. Dincolo de aceasta, este o capodoperă a filmului contemporan de suspans şi unul din cele mai bune filme a cărui acţiune se produce pe un submarin. Denzel Washington şi Gene Hackman fac două roluri excelente, iar scenariul filmului reuşeşte să ridice într-o manieră spectaculoasă o dilemă  inteligentă.  Ratingul meu: 8/10

3. Unstoppable (2010)

Acest film este cel mai „cuminte” al lui Tony Scott şi unul din cele mai concentrate. „De neoprit” este dramatizarea unor evenimente reale, petrecute în statul american Pensyvannia. Un tren cu un conţinut extrem de inflamabil este pierdut de sub control de către o corporaţie feroviară şi ameninţă să producă o catastrofă umană şi ecologică într-un oraş foarte populat, dacă nu este oprit. Doi mecanici de locomotivă, unul de-abia angajat, celălalt mai aproape de pensionare, amândoi paria, fac echipă în încercarea de a preveni un dezastru. Ratingul meu: 7/10

4. The Last Boy Scout (1991)

Un detectiv particular jucat de Bruce Willis şi un fotbalist american fac echipă cu scopul de a se opune unei mafii create în jurul corupţii din jurul sporturilor. Filmul este un fel de versiune mai reuşită, avant-la-lettre a seriei „Bad Boys”, îmbinând comedia cu secvenţele de acţiune. Un film comercial, însă foarte bun, cu atât mai mult cu cât este judecat în contextul în care a fost produs. Ratingul meu: 7/10

5. Top Gun (1986)

Se spune că aviaţia americană chiar a instalat în unele cinematografe puncte de înrolare atunci când a rulat filmul lui Tony Scott. Cu toată povestea siropoasă şi cu toate clişeele de băieţi duri pe care le-a folosit şi le-a lansat, trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: Tony Scott a reuşit să realizeze una din cele mai îndrăgite producţii cu tipi duri, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, transformându-l pe Tom Cruise într-un sex-symbol. Secvenţele aeriene sunt spectaculoase, soundtrack-ul e o bijuterie, actorii joacă bine, iar filmul e foarte bine făcut. Ratingul meu: 7/10

6. Enemy of the State (1998)

Un fel de „Conversaţia” al zilelor noastre, cu ceva mai puţină meditaţie şi ceva mai multă acţiune. Filmul aruncă o privire foarte relevantă asupra creşterii supravegherii electronice, mai ales prin satelit, pe care elemente din Guvernul American le folosesc împotriva propriilor cetăţeni. Un film plin de suspans, alert şi care pune punctul pe i în subiectul pe care îl tratează. Ratingul meu: 7/10

7. Spy Game (2002)

Un film de spionaj puţin cam melodramatic, căruia i-ar fi prins bine mai puţină politică şi mai multă acţiune. Totuşi, scenariul lui Michael Frost Beckner, creatorul serialului „The Agency” (2001-2003) este foarte inteligent şi foloseşte o reuşită şi complexă structură dramatică, acoperind o mică istorie a spionajului american: asasinate politice fără autorizare în Vietnam, jocurile de o parte şi de alta a zidului Berlinului, terorism în Beirutul anilor ’80 şi spionaj economic între SUA şi China. Filmul îşi  compensează cu succes defectele prin valoarea informativă pe care o are, întorsăturile de situaţie, muzica absolut superbă, imaginea, scenografia şi secvenţele de acţiune. Ratingul meu: 6/10

8. Days of Thunder (1990)

Cunoscut mai mult ca filmul care i-a adus împreună pe Tom Cruise şi Nicole Kidman, „Zilele tunetului” este un impresionant efort cinematografic de a suprinde lumea piloţilor de formula 1. Scenariul e perisabil, dar Cruise, Kidman şi Robert Duvall au nişte prezenţe puternice. Secvenţele de concurs sunt filmate impecabil şi pline de suspans, iar departamentul tehnic străluceşte din nou, ca de obicei. Ratingul meu: 6/10

Articole similare

Întoarcere în lumea copilăriei. Top 5 cele mai bune cărți pentru copii citite în 2021

Tudor-Costin Sicomas

Fragment: ”Dincoace şi dincolo de tunel. 1945”, de Mariana Gorczyca, Editura Polirom

Jovi Ene

Despre egoism și alți demoni: lansare de carte ”Nimicul”, de Hanif Kureishi

Carmen Florea

3 comments

White 12 octombrie 2012 at 15:41

Am vizionat toate filmele sale si pot rezuma totul la un singur cuvand: GENIAL!

Reply
Petronela 12 octombrie 2012 at 17:10

Avand in vedere ca este in memoria lui eu zic ca ar fi cazul sa prezentati ceva mai multe filme, poaate chiar pe toate.
Asa ar trebuie sa fie un memorium, cel putin in parerea mea.

Reply
Jovi 13 octombrie 2012 at 15:10

Petronela, e un top. Topul prin acceptiunea lor presupune cele mai bune (sau mai proaste, depinde de top) filme ale unui regizor, actor, etc.
Nici noi nu le-am vazut pe toate.

Ca sa iti dau un exemplu, nici tu nu ai pe site-ul tau (caruia ii faci reclama neplatita aici) toate casele din Brasov oferite la vanzare… Ci doar pe cele pe care le promovezi… Sau ma insel?

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult